Împăratul francezilor, ţarul Rusiei şi Josephine de Beauharnais: relaţii sentimentale, diplomaţie şi pasiune artistică sunt etalate în MuzeulHermitage din Amsterdam prin sculpturi, picturi, tapiserii şi preţioase obiecte de artă.
Revista Anticariat şi Artă a lansat recent un număr special de colecţie, intitulat Imperiul, mit şi stil fără timp. În 18 iunie 1815, la Waterloo cădea definitiv visul imperial al lui Napoleon. Ceea ce Bonaparte a încercat în zadar cu marea sa armată şi a eşuat au reuşit pictorii, sculptorii, ebeniştii şi toţi artiştii şi artizanii care au dat viaţă unui limbaj aristocratic, vorbind despre timpul în care acesta s-a născut şi a trăit.
Hippolyte Leroy, Încoronarea lui Napoleon
O camee din porţelan de Sevres cu Napoleon, în viziunea lui Jean-Francois Soiron
Imperiul şi stilul lui Napoleon au devenit rapid stilul tuturor celor puternici: omul universal şi în afara timpului.
Clasicul triunghi, Ea, El şi un altul, în care Ea este obiectul dorinţei. Nu este o femeie, ci Europa. De ea erau interesaţi şi Napoleon, şi Alexandru I al Rusiei. Şi, bineînţeles, Josephine, aşa cum demonstrează expoziţiaAlexandru, Napoleon şi Josephine. O poveste de actualitate şi conflicte perene, odată cu înfrângerea de la Waterloo de acum două secole. Dar, mai mult decât atât, este istoria destinelor eroice, încredinţată delicateţei artei, cu uniuni şi divorţuri, înţelegeri şi trădări.
Cupidon şi Psyche, de Antonio Canova, una dintre sculpturile preferate ale Josephinei
În selecţia celor peste 200 de opere, printre care picturi, sculpturi, obiecte personale, haine de ceremonie, arme şi uniforme, doi bărbaţi şi o femeie se confesează.
Stilul imperial încarna triumful, puterea şi gloria lui Napoleon Bonaparte. Riguroasa eleganţă a tapiseriilor, splendoarea bronzurilor aurite, rafinamentul porţelanurilor, în special al celui de Sèvres, care povestesc mituri, se afirmă în noile stiluri de viaţă. Pictura, împreună cu sculptura seduc gustul epocii, datorită capodoperelor maeştrilor precumDavid şi Canova. Perfecţiunea ajunge şi în sălile de la Malmaison, care au sedus colecţionarii. De la Canova la David, de la Appiani laBartolini, există o lungă listă de artişti care au transformat Neoclasicismul într-un nou stil pentru a celebra puterea împăratului.
Josephine încoronând un mirt sacru, de Andrea Appiani
Josephine portretizată de Francois Gerard
Povestea spune că Napoleon a făcut un coup de foudre pentru Josephine de Beauharnais, văduvă după ce soţul i-a fost ghilotinat. Cei doi s-au întâlnit în salonul lui Paul Barras, protectorul tânărului general, şi în martie 1796 s-a căsătorit. El avea 26 de ani, ea, peste 30. La ceremonia fixată la 9 seara, Bonaparte ajunge cu o oră întârziere. În actul de căsătorie, soţul declara ”că nu posedă niciun fel de imobile şi niciun fel de bunuri mobiliare, dincolo de garderoba sa şi de dotările de război”. Ea, în schimb, iubea hainele elegante şi avea o pasiune înnăscută pentru lucrurile frumoase, dar şi pentru caleaşca sa cu doi cai negri. Era decisă de a separa bunurile. La două zile după, Napoleon pleacă în Campania din Italia.
Hippolyte Leroy, Josephine de Beauharnais
François Gérard (1770-1837) realizează frumoasa pictură, intitulatăPortretul Împărătesei Josephine pe terasa de la Malmaison. Pictorul surprinde extraordinara fascinaţie a ochilor ei, carnaţia luminoasă, care îi scotea în evidenţă buclele, şi rotunjimea sânului. Astăzi această pictură este la Ermitajul din Sankt Petersburg, alături de miniatura realizată de Jean-François Soiron pe porţelan de Sèvres, ce reprezenta un dar făcut lui Napoleon de Alexandru I. În acest portret apare Napoleon îmbrăcat în haină imperială. Dialogând între ele, apar emblemele sfârşitului de epocă, Masca funerară a lui Bonaparte şi cea a amicului şi rivalului său.
Încoronarea lui Napoleon I şi a Josephinei de Beauharnais
În 1804, în extraordinara scenografie de la Notre Dame, Napoleon, deja Prim Consul al Franţei şi Preşedintele Republicii Italiene, se încoronează Împărat al Francezilor, şi îşi încoronează şi soţia, de data aceasta îmbrăcată într-o mantie concepută pentru ea de Louis Hipppolyte Leroy, stilistul ce a realizat multe costume pentru Opera din Paris.
Cameea Gonzaga, oferită de Josephine de Beauharnais țarului Alexandru I
Portretul lui George IV, ulei pe pânză de Thomas Lawrence
În 1805, Napoleon se întoarce pe câmpul de luptă, iar Josephine se retrage la castelul Malmaison, unde îşi stabileşte cartierul general cât mai somptuos. Între victorii şi înfrângeri, istoria îl aminteşte pe Pierre Fontaine, arhitectul de încredere al lui Napoleon. Dacă volumele nu se schimbă, se schimbă stilul.
Elisa Bonaparte, de Lorenzo Bartolini, sculptură adjudecată pentru 15.500 de euro
Renumita Masă a Marilor Căpitani, din porţelan de Sevres
Josephine începe să iubească statuile lui Canova, pe care le etalează în colecţia sa personală alături de alte 400 de opere importante, semnate de Luini, Rembrandt, Lorrain, Potter, Van Der Werff, Ter Borch şiMetsu. Nu lipsesc, ca în orice reşedinţă franceză, serviciile de Sèvres, iar Josephine îi oferă cadou lui Alexandru I un serviciu egiptean în aur şi albastru al celebrei manufacturi.
Paolina Borghese, marmură de Antonio Canova
În 1807, Împăratul Franţei şi cel al Rusiei semnează Tratatul de la Tilsit, schimbând promisiuni de fidelitate şi de pace pentru întreaga Europă. După două săptămâni, cei doi se întorc acasă. Pentru Napoleon este o sărbătoare numai pe jumătate. Pentru că dragostea pentru soţia sa nu mai este cea care reieşea din scrisorile pe care i le trimitea din Italia. Împăratul îşi dorea un moştenitor, ceea ce Josephine nu putea să-i ofere. S-a ajuns la divorţ. Bonaparte îşi întoarce privirile către Anna Pavlova, sora lui Alexandru I. Dar ţarul temporizează. Simţindu-se ofensat, Napoleon alimentează focul discordiei, iar abilul Metternich îi oferă ca soţie pe tânăra Maria Luisa de Austria.
Rochie de curte a Josephinnei Beauharnais, creată de Hyppolite Leroy
Rochie de încoronare a Josephinei de Beauharnais
Destinul Europei se schimbă. În 1812, Napoleon pierde campania din Rusia şi, sub apăsarea celor 500.000 de morţi, este exilat în Insula Elba. În 28 mai 1814, ţarul Alexandru îi aduce un omagiu Josephinei la Malmaison. Pentru o cifră nebunească, de 940.000 de franci francezi, ţarul achiziţionează colecţia de artă a împărătesei şi îi oferă şansa de a se transfera la Sankt Petersburg. Cu gentileţe, ea refuză, cei doi se despart, iar ea îi oferă un minunat cadou, Cameea Gonzaga, cu portretele lui Ptolemeu al II-lea şi al lui Arsinoe, din Egiptul secolului al III-lea î.Ch., expusă acum la Amsterdam.
Serbări galante în stil imperial
Bronzurile aurite preferate de Napoleon, semnate de Pierre Philippe Thomire
Dintre piesele cumpărate să amintim preţiosul Ornament de masă din porţelan, semnat de Dihl şi Guerhard, cu o înălţime de 38 de centimetri, datat 1811, două Console din bronz, atribuite lui Pierre Philippe Thomire. Li se adaugă Portretul lui George al IV-lea de Thomas Lawrence, o Ceaşcă din argint, pentru micul dejun imperial, faimoasaMasa marilor căpitani, din porţelan de Sèvres, datată 1806, Spada de paradă în argint aurit, aur, email şi fildeş, lungă de 89,4 centimetri, un splendid Vas de Henri Auguste, din argint aurit, cu mâner din abanos, datat 1805, pictura Bonne Nouvelle de Marguerite Gerard şi Paolina Borghese, marmură de Antonio Canova. De asemenea, bustul Elisei Bonaparte, o sculptură în marmură, atribuită lui Lorenzo Bartolini, vândută la licitaţia de a Paris, în 5 iulie, pentru 15.5000 de euro, cât şiJosephine încoronând un mirt sacru, de Andrea Appiani.
Toate aceste opere sunt expuse la Hermitage până la sfârşitul lunii noiembrie.
MAGDALENA POPA BULUC Publicat Joi, 13 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu