Despre dreptul la viata, despre rostul avortului s-au facut zeci de filme, drame in general, filme care au tinut programele cinemtografelor in special in deceniile 6,7 si 8 ale secolului 20. S-a discutat in legatura cu biserica, cu credinta, implicand pacatul, trecand de multe ori cu vederea aspectele maladive, sociale sau violurile.
De cateva decenii lumea isi pune problema dreptului la moarte, al eutanasiei in cazuri in care viata este redusa la o stare vegetala, aduce prea multa durere fizica iar psihic devine insuportabila sau pur si simplu din cauza drogurilor sau ale unor dependente care rapesc creierului limpezimea necesara luarii unor decizii argumentate.Si aceste probleme se discuta tinand seama de interdictia bisericii si de dreptul volitiv al Creatorului asupra vietii si mortii omului, creatia sa.
Filmul lui Marco Bellocchio este inspirat dintr-un caz real care a suscitat pasionate dispute in Italia in 2009: Tanara Eluana Englaro datorita unui accident ramane in coma. Fata este declarata de medici incurabila si desi parintii opteaza pentru eutanasierea fiicei lor, din cauza ca in Italia este ilegal acest lucru acestia au intentat in favoarea lor cateva procese pentru care motiv politicienii si Biserica au pornit o campanie severa impotriva parintilor si a ideii in sine. Dupa 17 ani de coma”frumoasa adormita” este scoasa prin vointa medicilor de la aparate, cu o zi inaintea discutarii in Parlament a legii care interzicea eutanasia.
Este un film care merge mai departe decat mult premiatul Amour, filmul lui Michael Haneke. Acela a dorit sa argumenteze un caz si a facut-o foarte bine si convingator.Din acel caz insa nu poti sa te extinzi spre a generaliza. Cred ca Dormant Beauty a extins cazurile, cauzele si rezolvarile provocand o dezbatere la nivel de natiune fara sa gaseasca sau sa doreasca sa impuna insa o solutie. De aceea mi-a placut filmul: La intrebarea : omul are dreptul sa moara cand vrea el? Dispune el asupra acestui drept? E bine sa i se lase legal sau etic acest drept?, filmul nu raspunde si bine face, caci destinul e schimbator, sau hai sa spunem necunoscut pana in clipa finala. Planurile Celui de Sus raman necunoscute. Dezbaterea divizanta de la nivelul societatii italiene pune intr-un usor ridicol poporul italian care se iluzioneaza ca in votul unor oameni supusi greselii sta rezolvarea corecta sau gresita a eutanasiei.
Domnul Bellocchio (74 ani) a explorat aspecte dificile ale societatii si politicii italiene, despre lupta dintre credinta si secularism in lumea moderna, despre autoritate, idealism si dorinta sexuala-cu pasiune si uneori cu ardoare melodramatica. Ca si in alte filme despre politica italiana. Bellocchio integreaza imagini de arhiva, evocand climatul dominant al media, in acelasi timp deruland conflictul dintre imaginea publica a politicienilor si realitatea ,mai complexa traita de acestia.
Regizorul isi imagineaza cartierul general al senatorilor ca pe un palat-bunker, lipsit de ferestre care sa permita conexiunea cu exteriorul, cu lumea, imbracat in panouri din lemn inchis la culoare si inundat intr-o lumina de un rosu profund. Baia de aburi privata aduce cu baile romane unde senatorii pluteau imbracati in toga deasupra norilor de aburi ce se ridica.In aceasta lume subterana intunecata, comica, mitologica a politicii italiene, regasim mefistofelicul medic psihiatru al stafului partidului de guvernamant gata oricand sa impace cu o pastila usoara problemele de divergenta intre constiinta alesilor si deciziile partidului. (fara nicio legatura cu problemele de constiinta si nevoia de impacare a acesteia la demnitarii romani!)
Cazul acceptarii sau respingerii eutanasiei in afara radicalizarii tendintelor din societatea moderna italiana in ansamblu a atins si familii intregi, a acutizat conflicte din familii, a nascut drame suplimentare.
Radicalizarea in ridicol e vizibila atat prin violenta dintre tabere cat si prin isteria rugaciunilor celor care asteapta sa se manifeste voia Domnului . Atmosfera societatii italiene este incandescenta cu o zi inaintea votului asteptat in parlament a se manifesta impotriva eutanasiei si pro biserica. Dar, care este povestea de fapt, sau mai bine spus care sunt povestile care se deruleaza?.
Avem cateva situatii dramatice care insotesc personaje din trei povesti intretesute care se lupta cu impasurile morale si compromisurile lumii moderne, prilej pentru Bellocchio sa exploreze diferitele valori ale mai tinerilor sau mai batranelor personaje, reactionare si idealiste precum senatorul (Servillo) in contradictie cu fiica sa Maria, pro-viata, preparandu-se sa se opuna prin votul sau interzicerii eutanasiei, o actrita retrasa si ferventa catolica (Isabelle Hupert) care sta nemiscata langa fiica sa comatoasa, sub aparate de ani de zile (Dormant Beauty) care a legat destinul fiicei sale de cel public al Eluanei, fiind sigura ca aceasta va impartasi aceeasi soarta cu personajul-problema al Italiei si in sfarsit un tanar doctor tulburat (Pier Giorgio Bellocchio) care incearca sa ajute o dependenta de metadona suicidara (Maya Sansa).
Prin derularea discutiilor dintre personajele celor trei povesti concluziile s-au aratat la fel de diverse si lipsite de un criteriu unic la care sa poata fi raportate diversele cazuri.
Astfel, sunt cazuri in care:
1. eutanasia s-a justificat, acolo cand poate din intamplare, precum in Amour, dragostea a dictat: Cazul senatorului in filmul nostru, urmarit de fapta sa de care nu s-a putut dezice de a fi indeplinit rugamintea sotiei in a-i fi curmat suferinta.
2. eutanasia s-ar fi justificat pentru salvarea restului familiei, din realism si compasiune pentru toti membrii familiei: familia divinei artiste.
3.hotararea de suicid este cea mai discutabila, caci aici poate interveni in modul cel mai surprinzator elementul neprevazut. Atentia de care poate se bucura prima data toxicomana, sentimentul necunoscut ei inca ca cuiva ii pasa de fiinta ei degradata si lipsita de viitor , ca o fiinta se implica cu afectiune umana fata de durerea altuia, din datorie sau mai mult, poate deturna intentiile sinucigasului. Nu stii ce anume resort se declanseaza cand sufletul cunoaste caldura cuiva. De altfel gestul toxicomanei care renunta la ideea mortii intorcandu-se de la fereastra „elibertoare”langa grija si afectiunea medicului si incercand sa-l faca sa se simta mai bine il descalta, in afara ca dovedeste ca ea incearca un sentiment reciproc de grija, poate primul, are o gingasie cu totul speciala. E un moment liric de mare calitate.
De altfel toxicomana este persoana care te ajuta sa tragi concluzia ca dreptul asupra propriei morti poate fi prematur si rapitor al unui viitor posibil.
Cam in aceeasi nota, a nevoii de a reflecta asupra acestui lucru infinit de delicat si nu de a te radicaliza pe o idee, pro sau contra a evoluat si Maria, fata senatorului care isi schimba complet optica sub imperiul noii sale iubiri, barbat pozitionat in tabara celorlalti, partizan al eutanasiei.
Actorul principal din Grand Belezza (Tony Servillo) l-am recunoscut si aici, intr-un rol frumos cu adevarat.
Filmul din orice unghi l-ai privi invita la o dezbatere care sa depaseasca punctul pus de autor odata cu rasturnarea convingerilor Mariei sau ale Rossei, toxicomana. Renuntarea la convingeri s-a facut in aceste cazuri din cauza unor sentimente aparute pe parcurs si care tin de dragoste. Nu e cazul insa sa socotim afectiunea, dragostea pentru cel in suferinta ca este unicul fapt hotarator, desi poate cel mai important. Urmeaza ca fiecare spectator al filmului sa-si urmeze argumentele pro si contra eutanasiei si sa le dezbata in forul sau interior sau intr-un cerc mai larg. Este vorba doar de dreptul la moarte. Altfel, ramanem cu butada psihiatrului, personajul episodic al bailor romane: ”Viata e ca o condamnare la moarte; nu-i timp de pierdut”
G.N
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu