INTELect si ARTa: rugaciunea unui ateu in ziua unei explozii nuclear...

 

 Sacrificiul 

 Cea mai tare scena care mi s-a adresat mie a fost rugaciunea stangace a lui Alexandru, neobisnuit cu astfel de dialoguri in care roaga Zeul sa faca in asa fel incat lui si celorlalti ai lui, ai lumii, sa nu le mai fie frica. De cate ori nu m-am rugat si eu exact la fel chiar fara iminenta vreunui cataclism? Interesant ca doar rugaciunea onesta facuta cu toata credinta nu a fost suficienta Zeului si doar implinirea targului facut, adica a sacrificiului personal a fost valabila. Cati sunt gata de a se jertfi pentru omenire? Alexandru este insetat ca orice intelectual de viata spirituala dar este un nestiutor in ale duhului, complet nepregatit .El este un om care s-a retras din luminile rampei, in plin succes, care totusi traieste cu nostalgia vremurilor trecute (“actorul este propria lui creatie”)si inca mai doreste ceva de la viata. Alexandru traieste pentru micul Tom (acelasi Tommy din Melancolia) fara sa para ca-l atinge iubirea disputata intre sotia lui si fiica ei din alta casatorie fata de Victor. Aceasta tema este scutita insa de dezvoltarile a la Cehov si este usor tratata spre a fi chiar abandonata in favoarea marii teme.  

 Subiectul filmului, aparent catastrofa ce ameninta Terra este un pretext pentru a infatisa dramatismul spiritual, duhovnicesc al mortii omului vechi si al nasterii celui nou. Este interesant ca filmul lui Tarkovski il reprezinta de data aceasta mai mult pe sine decat cinematografia si spiritul rusesc. El pare sa nu se adreseze unei civilizatii anume, cum ar fi cea rusa-pravoslavnica ci tuturor civilizatiilor, ecumeniei, adica unei lumi de carturari sceptici la miracole si probabil reticenti fata de valorile traditionale si religioase, unei lumi care cere semne clare , probe. Tipic in acest sens este Otto, postasul care priveste critic trecutul sau in care cauta mereu semne (povestea cu fotografia). El este omul care colectioneaza incidente si lucruri inexplicabile. Acum il vedem pe o treapta superioara, admirator al lui Nietzsche, detinator initiatic al unor informatii pe care le valideaza de data aceasta ca fiind semne. Otto, personajul initiat care ofera daruri si chei este postasul care prin darul sau aniversar, tabloul lui Da Vinci ofera prima cheie a filmului. In lumina speciala si misterioasa a noptii, aparenta harta a lumii dezvaluie in plan secund scena adoratiei magilor, de fapt darul profetic al magilor: aur smirna si tamaie, simbol tarkovskian. Simbolul ar putea fi acela al amenintarii sacrului de catre orgiile diverse. De aici ideea ca sacrificiul cere eroism. A doua cheie a filmului consta din pilda data de Alexandru fiului sau legata de sfatul prelatului oferit unui invatacel de a asculta si a persista intru credinta in asa fel incat un copac uscat udat cu sarg zilnic poate inflori si rodi. Rodul ascultarii, credinta, implinirea unor canoane poate fi castigatoare. Aceasta idee, de fapt crucea, inima filmului o vedem implinita in final cand copilul temporar nevorbitor reuseste sa articuleze impingandu-ne cu gandul la spusele de inceput de film ale tatalui: “la inceput a fost cuvantul Domnului”. Asteptarea copilului ca pomul sa inverzeasca este plina de optimism si speranta.

 

De altfel copilaria, relatia tata-fiu, casa parinteasca sunt leit motive ale lui Tarkovski regasite chiar si in ultmul sau film. Ce se pare ca e diferit este arhetipul femeii, de data aceasta nu sotie, nu mama, ci pentru prima data imi pare, slujitoare si rugatoare pentru intreaga lume. De altfel patul acesteia, patul iubirii este un altar al conceperii si nasterii lumii vii. Aceasta nastere din sacrificiu a omului nou si a noului pamant este mediata de dragostea ocrotitoare a femeii Maica Domnului din tabloul lui Da Vinci. Aceasta da putere lui Alexandru si lumii in general sa parcurga biruitor drumul anevoios al transformarii. Sotia lui Alexandru vorbeste si ea despre iubire, despre iubirea dintre oameni, poate chiar dintre un barbat si o femeie. Ciudat ca chiar si ea, un personaj usor frivol si comod face apel tot la iubire cand ajunge la concluzia ca intre doua fiinte , una slaba, alta mai puternica, cea slaba este cea care iubeste fara rezerve. Sugestiv este si darul facut de Little Man tatalui sau de ziua acestuia, o miniatura a casei lor frumoase, semn ca si micutul traia intr-o forma incipienta a sferei cunoasterii si ii da tatalui un semn de curaj si iubire in actiunea lui eroica de izbavire. Finalul este in logica perfecta a filmului, Alexandru fiind internat la ospiciu, intrucat este socotit nebun, caci asa este intotdeauna considerat cel care actioneaza intr-un mod diferit de ceilalti. Cel care da foc casei sale indiferent de sacrificiul facut sau mobilul avut, in logica comuna este un smintit. Pe muzica lui Bach scena finala este testamentul lui Tarkovski care stia ca a parcurs cu acest film capodopera vietii sale:” Cu incredere, fiului meu”-Andrei Tarkovski.

O diferenta uriasa intre Melancolia regizorului Lars von Trier si Sacrificiul. Desi tema este asemanatoare, adica omul in fata inevitabilei catastrofe, Melancolia se multumeste sa arate subliniind intr-un fel oboseala spirituala a Vestului,care nu mai gaseste resurse in ruga si credinta si ai carui oameni de stiinta nu accepta decat ceea ce le-a fost deja confirmat in batutele lor cai. Ca cei atinsi de boala tarzie a civilizatiei , panica si dezordinea mintala sunt cei mai aparati indivizi de marile spaime si terori ale iminentei sfarsitului lumii. Consolare indoielnica.Tarkovski prin solutia sacrificiului si a gestului eroic preintampina sfarsitul lumii, gratie Divinitatii, credintei si spiritualitatii prezente in OM. 

Gabriela Nicolescu

  

Vezi si:  INTELect si ARTa: rugaciunea unui ateu in ziua unei explozii nuclear...: