Mircea Cantor: Q.E.D.

...

Mircea Cantor nu e un pictor,adică nu este doar pictor; este şi sculptor şi fotograf şi scenarist si regizor de film, grafician pe calculator, poet si militant politic impotriva discriminarii. Este contemporanul nostru, artistul complet multi media. El foloseste toate mijloacele pentru a exprima cat mai expresiv o problemă gravă ce ţine de viaţă, sentiment, aspiratie, directie. De aceea el este unul din cei mai importanţi tineri artişti, activi pe scena internaţională în ultimii zece ani. Actuala expoziţie de la Bucuresti, Q.E.D aduce noutaţi precum recentul film Sic Transit Gloria Mundi 2012,sau lucrările produse special pentru această expoziţie Business Class Worried şi noua serie de fotografii Sic Transit.. în care Monica Bârladeanu re-activează arderea flăcării “vanităţii”.

În contrast cu exponatele prelucrate pe calculator,îmblânzeşte ochiul sculptura ce reproduce la scară reală o casă maramureşană cu acoperişul neterminat.

Această lucrare, Prag resemnat care oscilează poetic între local şi universal este plasată în tandem cu intervenţiile in situ ale lucrării DNA KISS (şiruri împletite de amprente ale buzelor rujate aparţinînd la 12 femei născute în zodii diferite) şi supravegheate  de pe plafon de Cer Variabil.

Prin aceste vecinătăţi Cantor orchestrează o discuţie complexă despre strămutare-relocare, fragilitate, certitudine şi anxietate, raportându-se într-un mod critic la istoricul Casei Poporului, sediul MNAC, pentru a cărei construire s-a apelat în anii 1980 la un număr impresionant de meşteri  anonimi, artizani şi artişti care au dat formă monumentului Puterii absolute.

Filmul Sic Transit Gloria Mundi este o fuziune între imaginea Vanităţii şi reflecţia asupra disparităţilor economice. Filmul este prezentat în dialog cu Holly Flowers (fotografii alb-negru cu arme israeliene, reflectate caleidoscopic) şi Fishing Fly (un avion de vânătoare construit din butoaie de benzină reciclate şi accesorizat cu un cîrlig auriu de pescuit, supradimensionat).

Holly Flowers

Expunerea este concepută  pentru a provoca (auto)reflecţia. Quod Erat Demonstrandum,  titlul autoironic  contrabalansează ambiţia artistului de a crea lucrări unice şi universale, de a opera artistic în zona declaraţiilor irefutabile.Lucrări precum  Unpredictable future  , All the Directions sau Cer variabil reproduc această indecizie între abordarea tranzitivă şi  incertitudinile interpretative ce apar în momentul în care declaraţiile artistice îşi întâlnesc receptorii….

Expoziţiile personale ale lui Mircea Cantor includ printre alte numeroase,  Mircea Cantor- Centrul Pompidou (2012), Sic Transit Gloria Mundi, MACRO Museo di Arte Contemporanea, Roma, (2012), More Cheeks Than Slaps, Le Cedrac, Franţa (2011), la Modern Art Oxford şi Arnolfini- Bristol, Camden Arts Center, Londra, Philadelphia, Museum of Art, USA.

Fishing Fly

All Directions

Bine-cunoscutele filme Departure şi Wind Orchestra împărtăşesc preocuparea pentru anxietatea şi sublimarea violenţei, precum şi felul în care aceasta poate fi indusă metaforic şi instituită politic.

Cel mai cunoscut de acum si cel mai percutant prin analogiile sale multiple este fara indoiala, Departure (dela minutul 3:48).

        http://youtu.be/...

Filmul arată un lup şi o căprioară care încearcă fiecare să se obişnuiască cu prezenţa celuilalt într-un spaţiu închis al unei galerii.  Ei se învârt în jurul celuilalt. Încearcă să-şi negocieze poziţia, tinzând să ajungă la un soi de echilibru sau de armistiţiu. Gros planuri aproape imobile compun această natură moartă în timp real. Videoul se interpretează ca şi derularea prelungită a unei istorii sensibil alegorice.

----------------------------------------------------------------------------------

QED, Mihai PLĂMĂDEALĂ

Într-o formulă prescurtată, Mircea Cantor este recomandat de cîştigarea a două premii la Paris, Prix Fondation d’entreprise Ricard, în 2004, şi Prix Marcel Duchamp, în 2011. Ca rezultat direct al acestuia din urmă, a expus la finele anului trecut la Centre Pompidou, reuşită profesională de netăgăduit pentru orice artist, indiferent de sorginte ori pretenţii privind recunoaşterea. Organizarea de către MNAC a expoziţiei semnalate este meritorie, cu atît mai mult cu cît avem de-a face cu prima expoziţie personală a lui Mircea Cantor în România, venită în momentul de glorie absolută al carierei sale, cel puţin pînă acum.  

Conştient că aşa trece gloria lumii, dacă luăm în calcul ti­tlul personalei din 2012, de la Muzeul de Artă Contemporană din Roma, Cantor a venit la Bucureşti pentru a demonstra ceea ce era de demonstrat. Versiunile originale: Sic Transit Gloria Mundi & Quod Erat Demonstrandum. Parafrazîndu-l pe Umberto Eco, latina exclude îndoielile privind existenţa celor denumite, idee la care subscriem pe de-a întregul, considerînd că, în general vorbind, numele este semn (nomen est omen).

Evită blocajul într-o idee

Expoziţia de la Bucureşti poate fi considerată reuşită sau, dacă cititorul nu acceptă calificativul propus, cel puţin onorabilă. Oricum, cei interesaţi de fenomenul artei contemporane internaţionale şi româneşti, în această ordine, nu trebuie să rateze vizionarea ei. Sînt expuse lucrări din categoria obiectului, sculpturii, desenului, instalaţiei, fotografiei şi a artei video. Este vorba despre o retrospectivă selectivă.  

În expunere sînt cuprinse toate direcţiile şi preocupările lui Cantor dezvoltate de-a lungul timpului. Putem vedea celebra lucrare Originea lumii din 1998, motivul pentru care studentul Cantor Mircea a părăsit Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu“, Clujul, chiar ţara şi s-a stabilit în Franţa (în urma acuzaţiei de pornografie, deşi tema şcolară pentru care făcuse poza după Courbet era reinterpretarea unei lucrări din istoria artei).

Avem apoi fotografia All Directions, premonitorie pentru ceea ce avea să facă ulterior, casa maramureşeană, Prag resemnat, şi avionul de vînătoare, Fishing Fly. În total, treizeci de titluri de lucrări, expuse sau care vor înlocui parţial lotul expus, pe parcursul expoziţiei, conform unei planificări. Camera de oaspeţi este un spaţiu integrat expoziţiei, care va găzdui în fiecare lună lucrarea unor artişti sau artizani, invitaţi de Mircea Cantor. Deschiderea a fost făcută prin geamul lui Rudolf Bone, spart la vernisaj, în cadrul unui performance, cu un bolovan.

O calitate definitorie a lui Cantor este că nu se cantonează într-un mediu artistic, în vreo tehnică sau într-un anumit tip de artă conceptuală. În general, artistul evită blocajul într-o idee pe care să o dezvolte la infinit, preocupările lui fiind extrem de diverse. Desigur, lipsesc din expunere cîteva dintre lucrările intens mediatizate în relaţie cu artistul, dar întotdeauna, în afară de ceea ce se spune şi de ceea ce nu se spune, mai sînt şi acele lucruri care rămîn de spus.

Premiul „Marcel Duchamp“ presupune producerea unor lucrări noi, motiv pentru care expoziţia anterioară, cea de la Pompidou, a avut un aer mai proaspăt; MNAC-ul rămîne un loc al recuperării, integrării, retrospectivei şi demonstraţiei.

Raluca Velisar, curatoare: „Cantor vorbeşte, adesea, despre nevoia de imprevizibil“

Am solicitat o opinie Ralucăi Velisar, curatoare, care s-a ocupat de expoziţia studentului clujean de odinioară, a artistului parizian expus astăzi la Bucureşti. „Precizez că am lucrat această expoziţie împreună cu Mihai Pop. Pe de altă parte, Mircea Cantor a gîndit proiectul în proporţie de 80%. Este adevărat că noi am făcut ca totul să se desfăşoare cît mai bine, dar deciziile finale îi aparţin lui. Acesta este motivul pentru care am recurs la formula de înlocuire a termenului de curator cu o expresie – expoziţie îngrijită de, cumva mult mai apropiată de adevăr. Mă bucur că această expoziţie s-a materializat, fiind totodată conştientă că am ridicat ştacheta şi că trebuie să continuăm la acelaşi nivel. Vă pot dezvălui că sînt în aşteptare şi alte idei interesante, mă refer la artişti care vor fi expuşi în viitorul apropiat. Încercăm să continuăm cele două direcţii de dezvoltare a muzeului: arta românească şi cea internaţională, să găsim justa proporţie între acestea, incluzînd aici şi proiectul de expunere permanentă. 

In ceea ce-l priveşte pe Mircea Cantor, el încearcă, prin ceea ce face, să ajungă la esenţă. Poate că lucrările sale sînt minimale ca formă de exprimare, dînd impresia că spun nişte adevăruri absolute fără a lăsa loc de interpretare, dar dimpotrivă, lectura lor poate genera numeroase tipuri de înţelegere. Nu se ataşează nici unei civilizaţii în mod special, ci caută să ajungă la acele întrebări universale prin care să depăşească momentul de criză modernă. Deşi doreşte să controleze toate aspectele, expoziţiile sale fiind cît mai epurate cu putinţă, Cantor vorbeşte, adesea, despre nevoia de imprevizil.

De altfel, proiectul Q.E.D. nu a fost programat, chiar dacă muzeul are în vedere de multă vreme o expoziţie cu Mircea Cantor. La sfîrşitul anului trecut, artistul şi-a exprimat dorinţa de a prezenta la MNAC, pe o perioadă de unu-doi ani, o lucrare de mari dimensiuni, casa maramureşeană, expusă anterior în Jardin de Tuileries, în cadrul Foire Internationale d’Art Contemporain. Ne gîndisem iniţial să plasăm amintita casă la etajul I, în luna mai a acestui an. Ajuns la faţa locului, Mircea a considerat că spaţiul de la etaj nu era cel mai fericit, vizionarea parterului fiind provocarea de care avea nevoie pentru a declanşa ideea unei expoziţii la noi.

Testul cu tradiţia maramureşeană nu a fost trecut de foarte mulţi artişti, dar eu cred că el reuşeşte foarte bine să extragă esenţa, pentru că revine la miturile originale, străvechi, şi nu la tradiţia locală, contextualizată zonei de provenienţă. Casa relocată la MNAC este legată cu o funie, al cărei traseu trimite spre panglica unui cadou. Asocierea cu spiralele ADN este în consonanţă cu ideea exprimată anterior în lucrarea Arch of Triumph. Nevoia de unicitate şi confluenţa cu umanul se resimt în munca lui artistică“.

Expoziţia lui Cantor şi percepţia asupra MNAC

Expoziţia lui Mircea Cantor va sta la MNAC pînă în primăvara lui 2014, timp în care va putea fi vizitată de toată lumea care doreşte să o facă. Evenimentele paralele vor fi un prilej de revizitare a Q.E.D., mai ales datorită faptului că de la lună la lună se va mai schimba cîte ceva în expunere, pe ici, pe colo, în punctele esenţiale, dacă mergem pe logica discursului decupat din opera lui Nenea Iancu. Anticipăm faptul că expoziţia semnalată va da tonul unor schimbări în bine, în ceea ce priveşte muzeul şi percepţia asupra artei contemporane româneşti.

Încă de la înfiinţare, MNAC a avut un program de tip Kunsthalle. Ideea nu a fost bine primită pe scena românească; s-a pus constant întrebarea de ce muzeul nu are o colecţie de artă contemporană românească. Problema a fost în primul rînd una tehnică, respectiv lipsa fondurilor care să permită alcătuirea propriu-zisă a colecţiei. Cele două sesiuni de achiziţii, din 2005 şi 2007, au făcut obiectul unor discuţii, atît în interior, cît şi în exterior, asupra cărora, neavînd informaţiile şi competenţa necesare, preferăm să nu ne exprimăm.

Ceea ce a moştenit muzeul este un vast fond de lucrări de la fostul Oficiu Naţional de Documentare şi Expoziţii de Artă. Fondul conţine nume importante, nu însă şi lucrări reprezentative. În momentul de faţă se lucrează la alcătuirea mult doritei colecţii permanente, bazate pe lucrările proprii. Sperăm ca proiectul să se finalizeze cît mai curînd şi mai bine posibil, iar colecţia rezultată să includă şi un Cantor; protagonistul propusese spre achiziţie în 2006 o lucrare, pe care MNAC-ul nu şi-a permis-o la vremea respectivă.

Datorită faptului că titlul ales de artist pentru expoziţia sa de la MNAC este deopotrivă latinesc şi matematic, gîndurile ni se îndreaptă, la nivel speculativ, spre  matematicianul (şi filozoful idealist) Cantor, care a demonstrat, între altele, existenţa numerelor transcendente şi a descoperit numerele transfinite, considerate cele mai frumoase creaţii ale spiritului matematic. Ceea ce trebuie demonstrat în Teorema lui (Georg) Cantor este echipotenţa unor mulţimi. Mircea nu trebuie să mai demonstreze însă nimic în România anului 2013: toată lumea din branşă ştie cine este şi ce face.

----------------------------------------------------------------------------------

Mi-a placut mult conceptualitatea artei lui Mircea Cantor, de care am scris aici si aici.  Mi-e teama ca in aceste doua imagini de mai sus, el (e)merge pe urmele unui Damien Hirst, un artist clever/şmecher(aş)...  Cristalele din ştiuletele ala or fi Swarovski?