Prezenta subinteleasa a omului de la tara

Scoala de la Poiana Marului, Expozitie de pictura organizata de Muzeul de Arta Brasov, iunie 2013

Pe langa linistea creatiei si motive picturale inedite, Poiana Marului a oferit prilejul contactului cu un spatiu aparte, izolat de tumultul lumii contemporane.  Chiar acum dupa o jumatate de secol de la inceputurile prezentei pictorilor acolo, la o plimbare pe dealurile inalte sau prin padurile cu luminisuri aurii, nu vezi niciun taran, aflat neindoielnic  la munca campului, vezi doar cate un caine prietenos si dornic de societate mai degraba decat de o bucata de paine.Timpul petrecut aici, Intr-un „sat primordial” (Mircea Nedelciu), o lume taraneasca,, care pastra inca un aer medieval”(Stefan Epure), emanand o atmosfera grava si misterioasa, puternic spiritualizata, au marcat decisiv evolutia ulterioara a protagonistilor acestei experiente, nefiind doar una exclusiv legata de creatia artistica, ci si de o experienta existentiala transfiguranta. Poiana Marului a fost locul in care acestia au avut prilejul de a se descoperi pe ei insisi, integrandu-se intr-un mod de viata ancestral, dominat de scurgerea inflexibila a anotimpurilor si de rutina ocupatiilor taranesti, intr-o stransa comuniune cu natura si comunitatea locala, fiind perceputi de localnici ca unii dintre ai lor.

Nu se poate vorbi de un mod de un stil al „scolii de la Poiuana Marului”. Exponentii sai nu au redactat manifeste, declaratii de principii sau programe estetice. Nu a aparut tentatia unei structurari formale a grupului. A fost suficienta impartasirea unui crez comun: reintoarcerea la puritatea unui act creator eliberat de balast ideologic. Lipsiti de contacte directe cu arta occidentala, gasind putine modele demne de urmat in arta contemporana romaneasca, artistii de la Poiana Marului s-au lansat intr-un experiment curajos, prin care isi propuneau sa redescopere intr-un mod firesc, spontan, calea catre un limbaj plastic purificat.”Tehnica si maniera urmau sa se formeze prin practica, dar ce ar fi trebuit sa pictam era important in climatul proletcultist care ne inconjura” (Serban Epure)

Grupul de la Poiana Marului nu a evoluat izolat de noile tendinte din pictura romaneasca.  (Tuculescu, in special).  Creatia unora dintre artisti (Horia Bernea, Teodor Moraru, Ion Dumitru) a fost pusa in legatura cu ceea ce a fost definit drept „noul realism” (Magda Carneci), afirmat la inceputul deceniului opt. Asa cum a aratat Magda Carneci acesta era in egala masura „opus realismului excesiv, didactic-ilustrativ al anilor `50”, dar si unui „realism modernizat, asezonat estetic cu elemente neoavangardiste”, „propunandu-si sa recupereze banalul, ca atare, netrucat, ,, in toata varietatea lui multiforma”. 

Foto 23.1 Ion Dumitru Sura II 1987 

     

Foto  018.1 Horia Bernea Hrana 1979

Foto 001.1 Mircea Milcovici Visul lui Nuta 1976

foto 012.1 Teodor Rusu Poarta de sura 1978

Foto 011.1 Serban Epure Curte la Iancu Banului 1974

 Foto 021.1 Horia Bernea Curte 1973

Prin 1958-1959 un grup de tineri s-au simtit atrasi intre ei in incercarea de a gasi intr-un fel sau altul, o cale pentru realizarea chemarii lor pentru pictura: Horia Bernea, Letitia Bucur, Serban Epure, Mircea Milcovici, Teodor Moraru,, Barbu Nitescu, Teodor Rusu si altii cativa. Daca in ziua de azi pare normal, pe atunci semana cu o pornire subversiva. Horia Bernea a sugerat Poiana Marului, loc pe unde a copilarit si unde cunostea fiecare colina, fiecare copac. Dintre toti, Horia Bernea, Ion Dumitru si Teodor Rusu au stat cele mai lungi perioade, in special in timpul vacantelor din studentie si mai departe, ori de cate ori aveau ocazia. In mod tacit, Horia Bernea era considerat seful grupului, cel in jurul caruia in mod informal s-a dezvoltat scoala de la Poiana Marului.

Mircea Milcovici marturiseste: „...pentru a ne feri de afluenta turistica am pastrat acest secret. Acolo, parasind academismul scolii am cunoscut primele bucurii ale creatiei. Acolo am putut sa-mi caut un stil, stilul meu. Aceasta stare de gratie a fost  insotita pe deasupra de fericire, aceea de a trai altfel ca in Bucuresti, printre tarani care apartineau unei alte epoci, sub farmecul unui tinut unic”

Serban Epure isi aminteste: „Acolo nu te puteai abate de la exercitiul, uneori istovitor al facerii trebutelor, o continua strecurare printre surprizele spatiului vital. Ajungeai sa simti lucrarea divina in tot, in munca, in tine, in fiintele din jur,, un deosebit de fin complex ecologic in care toti erau necesari si jucau un rol intr-un concert spiritual. Pana la urma ne duceam acolo, nu ca sa mai facem inca un tablou, fie el cat de poetic, ci ca sa ne expunem, odata mai mult, acelui grai soptit al linistii infinite.”

Acel loc reprezenta mai mult decat o exterioara topografiere. Atmosfera lui inefabila tine nu numai de plinul etnografic, dar si de unicitatea referirilor-rarefierilor picturale. De fapt, Poiana Marului poate ca nu a fost pictata-doar potecile ei au fost batatorite ciclic de pictori care n-au infruntat-o pieptis polemic, nu au supus-o. Ei s-au aplecat nu atat asupra Naturii cat asupra subiectului ei pictural.

Dealul este unul din motivele cele mai frecventate de Horia Bernea. Mai bine zis, un anume deal, un deal real dintr-un anume loc al tarii (Comuna Poiana Marului, judetul Brasov).

„Dealul acesta, spune Nicolae Steinhardt (intrutotul neexceptional, cam plesuv, ca si muntele lui Mussorgski, deal posesor sus pe creasta,in dreapta, al unui pomisor si mai jos, in stanga al unei troite) e infatisat primavara si toamna, sub soare si pe timp de ploaie, dimineata devreme, la amiaza, seara, noaptea, cand ninge ori bate vantul, cand e pe de-a intregul verde sau un cenusiu bacovian, surprins intr-o lumina sub invesmantarea careia pare a surade, acoperit de roua, noroi sau zloata, batand in rosu ori in alb imaculat, in galben si intr-un pestrit punctiform, transmite privitorului senzatia de frig, de spaima sau de bucurie, de exaltare sau de singuratate si reculegere, de lacustru ori de uscaciuni, de prea plin ori de putinatate, de nevoie de expansiune ori de adancire in sine, etc, etc.”

Foto 007.1 Horia Bernea Deal II 1972  

   

Foto 020.1 Horia Bernea Deal 1970-1973

Foto 024.1 Ion Dumitru Cartofi incoltiti 1991 

Foto 027.1 Ion Dumitru Car in sura 1983

Foto 003.1 Mircea Milcovici, Zori albastre 1966   

Foto 017.1 Mircea Milcovici Inger in zbor 2005

Ion Frunzetti numea in 1974 Scoala de la Poiana Marului, al carui fondator il socotea a fi pe Horia Bernea , „noul Barbizon al picturii tinere romanesti”Nu a existat un program cadru conceptual ori stilistic pentru artistii care sunt inscrisi in „catalogul scolii”... Factorul comun a fost orizontul de inspiratie, de la dealuri si capite, carari, la case, suri, curti care, artefacte ale gospodariei taranesti, de la structurile naturale la cele care tin de civilizatia lemnului in aceasta parte de tara. Pictorii s-au apropiat de „Poienari”, s-au lasat invaluiti de armonia care definea raporturile intre natura si oameni si lucruri, au purtat numeroase discutii intre ei.Este important faptul ca inceputurile descoperirii Poienii Marului de catre artisti si ale reprezentarii sale pe panza coincid cu anii iesiriidin dogmatismul inclusiv tematic al realismului socialist, pentru care peisajul era mai degraba un gen minor. „Atunci, si pe parcurs, variantele de realism-traditional, postimpresionist, cele atingand in timp si fantasticul, tensiunea (neo)expresionista, realismul poetic, foto-realismul cu ajustari-activate de  catre artistii in discutie, au contribuit la constituirea si estinderea unui nou orizont al picturii reprezentationale in arta romaneasca a anilor `60-`80”, dupa spusele lui Adrian Gutu

De la jumatatea anilor `60, o tendinta expresionista si-a facut simtita prezenta in pictura si sculptura noastra-probabil, in parte, ca urmare a cazului „Tuculescu”, dar hranita si de alte surse; ea s-a prelungit si pe o parte a traseului deceniului urmator. Aceasta tendinta se regaseste si in lucrari ale artistilor care frecventau Poiana Marului.

Foto 004.1 Serban Epure Sura in Pietrosul 1966  

Foto 009.1 Ion Dumitru Sura in muchie 1972

Foto 010.1 Teodor Rusu Sura 1976   

Foto 008.1 Horia Bernea Deal 1975

Foto 014.1 Teodor Rusu Fereastra 1989  

Foto 016.1 Teodor Rusu Mere 1980-1981

„Esential pentru gruparea de artisti careia i-a furnizat genericul, spune Ion Bogdan Lefter, spatiul cu pricina era si inca este o minunatie in sine Prima vedere este inselatoare: la doar 5 km de Zarnesti, la poalele Pietrei Craiului, localitatea in care ajungi pe sosea arata ca toate satele instarite din regiunile colinare si de munte, insa fara nimic special, cu case destul de noi, aglomerate pe vale, in lungul drumului de astfalt. Minunea e mai sus: spre Nord-Nord-Est, in partea opusa muntelui, ulitele de pamant urca pante din ce in ce mai lungi, ies din satul de jos si ajung, cateva dintre ele, mult deasupra vaii principale, serpuind catre un platou valurit, catre spinarile de dealuri care se ridica si se lasa dintr-unul in altul, cat vezi cu ochii, la nesfarsit. De mult defrisate, ele sunt parcelate in pasuni si in fasii cultivate cu cartofi sau cu porumb. Acolo e satul vechi, pe care.. nu-l vezi de fapt: presarate ici si colo, una pe o panta, cealalta pe urmatoarea si tot asa, casele de locuit si surele pentru fan au intre ele distante mari, neparand capabile sa se alature si  sa alcatuiasca o asezare, insesizabila ca atare. Dimpotriva , oamenii au locuit aici dintotdeauna dispersat, fara niciun nucleu comunitar compact, mentinand satul ca ansamblu rarefiat de repere ale unei civilizatii rurale pe care nu a interesat-o sa se adune si astfel sa se delimiteze de natura din jur; dimpotriva, oamenii care s-au asezat acolo s-au lasat inconjurati de ea,  risipindu-si casele ca si cum n-ar fi facut decat sa marcheze, la mari intervale, un teritoriu.”

Foto 019.1 Ion Dumitru peisaj 1992     

(Foto 029.1 Ion Dumitru Car cu fan II 1985)

Foto 013.1 Ion Dumitru Studiu sura 1981

Se poate afirma ca in lucrarile „artistilor de la Poiana Marului”, omul este „prezenta absenta”. Cu exceptia unor siluete vag schitate (Mircea Milcovici) sau a unor umbre (Ion Dumitru) reprezentarea umana lipseste. Omul este prezent insa intr-un mod ubicuu, in calitate de creator si posesor al inventarului domestic reprezentat (case, suri, unelte agricole, hrana, etc) dar si de modelator al naturii. Aceste obiecxte dar si natura se afla intr-o relatie cu omul de tipul celei pe care Martin Heidegger a identificat-o intre Dasein si unealta.

„Scoala de la Poiana Marului” nu a inspirat un curent artistic care sa o prelungeasca. Nu a avut imitatori sau epigoni. A ramas o experienta artistica irepetabila, anticipand, fara a avea aceleasi caracteristici una din directiile principale ale picturii romanesti din ultimele doua decenii ale secolului XX, neobizantismul/neoortodoxismul. Fara indoiala „scoala de la Poiana Marului” ramane unul din capitolele fundamentale, fara de care nu poate fi scrisa o istorie a artei romanesti postbelice. Initiativa Muzeului de Arta din Brasov este o reusita si un necesar gest de apreciere a acestui grup curat, inspirat si atasat valorilor romanesti.

Note: Expozitia „Scoala de la Poiana Marului”-catalog

Ion Frunzetti ”Ceva despre autoreflectarea artistilor in critica lor”

Serban Epure „Poiana Marului: experienta noastra”

Ion Dumitru, „Jurnalul intermitent”, in Carte cu Ion Dumitru. O viata de pictor, texte si imagini alese si puse laolalta de Adrian Guta si Ion Bogdan Lefter.

                                                 Smaranda Dobrescu