Traducere // Translate

Lucian Pintilie la MoMA



March 1–12, 2012
One of Europe's finest filmmakers, Lucian Pintilie creates corrosive cinema that is at once original, ferocious, and hopeful. Born to Romanian parents in a German-speaking village in Southern Bessarabia, Pintilie describes the region as a halcyon polyglot and multicultural community, "today part of Ukraine...(then) inhabited by a genuine ethnic mosaic: Romanians, Ruthenians, Gagauzes, Turks, Tatars, Jews, and, of course Ukrainians and Russians." Memories of this tolerant and cosmopolitan community continue to inform the filmmaker's work, which is marked by a sense of "what could be."
Pintilie became a celebrated theater director in Bucharest before making his debut film, Sunday at Six, in 1965. That film so upset Romanian censors that he could not make his second film,Reenactment, until four years later. Although it was initially banned, Reenactment had its international premiere at Cannes in 1970, and the filmmaker was lauded in absentia; today it is considered a seminal work of the New Romanian Cinema. Forced into exile, Pintilie had to shoot his third film, Ward No. 6 (1973), in Yugoslavia. He returned home to make his fourth, Carnival Scenes(1979), but when that film was also completely forbidden he left Romania for France.
Pintilie returned to filmmaking after the collapse of Communism and the advent of democracy in Romania, creating a series of no-holds-barred dramas and dark comedies about life and its absurdities, beginning with The Oak (1992) and continuing with such acclaimed films as Afternoon of a Torturer (2001) and Niki and Flo (2003). Virtually unknown in the U.S., this latter film receives a weeklong run as part of this series. The retrospective concludes with the artist’s most recent work, the short film Tertium non datur (2005).
Organized by Laurence Kardish, Senior Curator, Department of Film, in association with the Romanian Cultural Institute in New York. Presented in collaboration with the Romanian Film Festival in New York, and with the cooperation of the Romanian National Film Center.
at

3 comentarii:

blogideologic spunea...

Lucian Pintilie minte de îngheaţă apele în Reconstituirea, ca în toate filmele sale. Pretutindeni în lume, „legea şantierelor” (de construcţie şi/sau reconstrucţie) este aceeaşi, recent s-a putut verifica legea în post-Katrina. Dacă vrei să construieşti, nu procurorul îţi este duşmanul, ci lumpenul. Faţă de ţara lui, România, „domnul” Lucian Pintilie s-a comportat mereu ca un lumpen.

3.3.12
Ghita Bizonu' spunea...

chestia cu Pintilie …
sre in gbl supraevaluata “persecutia” cu reconstituirea. Eram inca elev de liceu .. se auzea ca ar fi un “film” tare … care baga “strambe” d’aia nu este difuzat. Asa ca m-am dus sa il vaz – la Luceafarul! Sala cam plina sau spre plina… Ma rog “modern” adica se termina inainte sa inceapa (dupa modelu Anul trecut la Marienbad), cu personaje enervante … intre josnic si grotesc si final “intelectual” (adica ala moare si echipa de reconstituire pleaca linistita .. si procuror, si caraliu si criminalist ?!) . Comnetarii din epoca trimiteau la Depasirea lui Dino Rissi. Eu as zice intersectata cu partile mizerabiliste din La Strada. Oricum Depasirea este si azi un film apreciat. La Strada ramane o referenita . Reconstituirea este cava care se pomenste prin Romania si cam atat (adica nu se vizioneaza..)
Insa se uita cu generozitate filmuil de debut : Duminica la ora 6. Unu cu ilegalisti. Considerat “film de arta” (adica ala de la care publicu iese din sala!) dar care, mi se pare , este considerat cel mai bun film al lui Pintilie.
Oricum am vazut si De ce trag clopotele Mitica (de sfoara). Reactii la iesirea din sala ” Dom’le era buna si cenzura sireaca!
Parca imi amintesc si de scandalul cu Revizorul – marea gaselnita find usor naturalista miros de mititei!
Parere proprie : poa a avut talent. Nu l-a baut insa pasiunea spre mizerabilism .. ca atare nu ca protest social si un anume “naturalism” ingrosat l-au condamnat la o fronda sterila

3.3.12
Gavrila spunea...

Bravo blogideologic!
am cateva fire albe de cand am vazut productiile /la comanda/ unor ‘corifei’ ai artei cinematografice romanesti.
Lucian Pintilie se inscrie cu ‘brio’ in sleahta celor ce vad in negru cam tot ce-au lasat in urma in tara. Un film cu o tanara intelectuala de origine maghiara repartizata prin Ardeal ce ne descrie sovinismul rudimentar al romanilor locali, vis-a-vis sofisticarea acesteia, lasa o impresie penibila.
Si ca sa nu cred ca m-am inselat, la cativa ani o alta /re/productie, de data asta undeva prin Cadrilater, cu Charlotte Rampling, oripilata de cruzimea si inapoierea romanilor ce infruntau ceva ‘comitangii’ bulgari.
Nu am vazut un film maghiar sau bulgaresc in care sa ni se ia partea, ca deh, asa-i elegant, sa ti se intoarca curtoazia.
Exista o asemenea specie de romani expatriati ce nu face cinste numelui, zestrei culturale si intelectuale cu care au plecat din Romania. Nu pledez aici pentru dulcegarii ieftine la adresa tarii ce te-a format, dar un minimum de bun-simt, echilbru al judecatii si, pana la urma, gratitudine sunt absolut necesare pentru oricine cu un discurs ‘asa de public’.
Cum sa ne vada strainii altfel cand mai toate productiile artistice romanesti prezinta realitatea din tara cu o rautate avant-la-lettre ce pune la indoiala buna-credinta a autorului/si a celor ce finanteaza proiectul?
…with friends like these, who needs enemies?

4.3.12

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)