Pe Cioran îl cunoşteam dinainte de război, de pe vremea primei sale şederi la Paris. Mă dusei deci să-l văd, puţin după sosirea mea la Paris, în cămăruţa lui mansardată din rue Monsieur le Prince. Era înaintea apariţiei cărţii care l-a lansat, Précis de décomposition. L-am găsit într-o stare de angoasă care nu era doar metafizică! N-avea nici un mijloc de trai. Cred că de pe atunci şi pentru multă vreme încă va fi aproape exclusiv în sarcina femeii care avea să fie tovarăşa sa pînă la moarte, Simone Boué, o tînără profesoară de engleză. Ea va asigura cele de trebuinţă „gospodăriei”, ea va fi „publicul lui de încercare” şi eventual primul critic, ea îl va iniţia la limba engleză, stîrnind la el o adevărată pasiune pentru literatura engleză. Cu ea se va muta, peste cîţiva ani, în altă mansardă, însă mai încăpătoare, la nr. 21 din rue de l’Odeon, într-unul dintre colţurile cele mai vii şi mai autentice din vechiul Paris, de unde nu se vor mai mişca. Simone a trăit, aş zice, în umbra lui Cioran, cu o discreţie, o modestie, un devotament admirabile. Un an după moartea lui, s-a înecat în Oceanul Atlantic. Întîmplător?
Sursa: Neagu Djuvara ( www.plaicuboi.ro/dintre-compatrioti-citeva-%E2%80%9Ecinst... )
Emil Cioran & Simone Boué
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu