Corneliu Porumboiu

Corneliu Porumboiu_unul din cei doi castigatori ai Trofeului Transilvania, originally uploaded by ArhiRo.

„Poliţist, adjectiv“, în regia lui Corneliu Porumboiu, este propunerea României la premiile Oscar, la secţiunea film străin, unde concurează cu alte 65 de pelicule din toată lumea. Pe Corneliu Porumboiu îl bucură ideea, dar nu crede că un Oscar l-ar ajuta să fie un regizor mai bun. La un an şi jumătate de la încheierea filmărilor, vrea să se poată despărţi de „Poliţist, adjectiv“ şi să aibă din nou ceva de spus: să înceapă un alt scenariu.

Se zice că orice regizor visează la un Oscar. Te gândeşti la al tău?

taguriCorneliu Porumboiu regizor premiu Nu. Şi, oricum, „Poliţist, adjective" are şanse foarte mici. „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", care a luat Palme d'Or la Cannes şi care a avut un mare succes în Statele Unite, n-a intrat în selecţia pentru film străin la Oscar. Mi se pare, deci, şi mai dificil să intre „Poliţist, adjectiv". Asta la un prim nivel de analiză. Apoi, sunt şi filme foarte bune printre nominalizările de anul acesta.

Pe listă există un Haneke, un Almodovar - care e totuşi Almodovar - un Audiard, un Tornatore. E adevărat că mai ajung în selecţie şi surprize, care şi iau un premiu. Însă, după cum simt eu, filmul meu a avut un succes de nişă. E un film care va fi distribuit în foarte multe ţări, care are două premii la Festivalul de la Cannes. A ajuns să aibă viaţa lui. De asta nici nu cred în sintagma că filmele sunt copiii tăi. Deşi e nominalizat la Oscar, mie îmi place să mă gândesc la următorul proiect şi abia aştept să scriu scenariul.

Legătura dintre regizor şi filmul său

Care e momentul când te desparţi de un film?

Când am prima vizionare pentru public. Nu mai am ce spune. Atunci, filmul pleacă de lângă mine, e acolo, pe ecran. Şi dacă e bun, trăieşte în sine.

Simţi despărţirea?

E grea, mai ales când ai lucrat un an şi jumătate la un film. Îţi petreci atâtea ore la montaj şi la sunet, ştii fiecare fotogramă din el. L-ai văzut de o mie de ori. Fiecare secundă de pe ecran e opţiunea ta, fiecare tăietură e alegerea ta. Dar, în acelaşi timp, ştii că filmul e ce ai vrut să faci în momentul acela, ca autor. Aşa că după ce iese, pentru mine unul, despărţirea trebuie să fie cât mai rapidă.

Cum procedezi când, la un an după ce ai terminat „Poliţist, adjectiv", deşi ai vrea să treci la următorul proiect, businessul te obligă să rămâi în acelaşi loc?

Uneori e interesant pentru că ai întâlniri cu jurnalişti şi discuţi lucruri noi despre film. E important să vezi mai ales cealaltă raportare, cum l-a văzut celălalt. Încerc ca în interviuri să nu dau prea multe chei, fiindcă, în mod normal, filmul ar trebui să vorbească de la sine. Îmi place să văd interviurile de după lansare ca pe nişte întâlniri în care discutăm mai degrabă despre cinema decât despre un film anume. Dar continuarea poveştii e un lucru bun pentru film.

Există chiar o presiune a interviurilor?

Mai ales când călătoreşti. Eşti la New York, Los Angeles sau la Toronto. Şi ştii că eşti acolo pentru film, nu în vacanţă. Ai o zi sau două pentru interviuri - pot fi chiar şi 11 interviuri pe zi -, dar tu ai vrea să te plimbi pe străzi... N-ai ce să faci, eşti ca la serviciu - cel puţin aşa o iau eu - şi nu poţi fi liber. Apoi, există o altă presiune: sunt un tip căruia nu-i place să vorbească mult despre filmele lui. Prefer să vorbească ele, singure. E şi un efort când ai foarte multe interviuri în limbi străine. Nu pot spune că stăpânesc chiar atât de bine şi engleza, şi franceza.

Te-ai pregătit vreodată pentru un interviu?

N-ai cum să te pregăteşti. Acesta e filmul, despre el se discută. Plus că deja ştii ce ai vrut să arăţi acolo. De fapt, ştii cum e? Când lucrezi atâta vreme la un film, îţi pui singur toate întrebările, chiar înainte de faza scenariului. Uneori durează şi un an să stai pe scenariu. Iar din momentul când începi castingul, pregăteşti filmarea, filmezi, alegi materialul, pui dublele în ordine, faci schiţa de montaj, apoi montajul, sunetul, mai trec încă zece luni şi deja te-ai gândit foarte mult la film.

Ţi se întâmplă să fii conştient de o dedublare: te-ai despărţit emoţional de un film, dar raţional încă mai rămâi acolo?

Evident că dacă discuţi despre un film când tu ai altă idee, sau alt scenariu în lucru, trebuie să revii la ceva, să vorbeşti la trecut, să te întorci
într-un anumit punct. Şi atunci, discuţi la un nivel ideatic, nu mai ai încărcătură emoţională.




„Filmele noastre sunt de nişă"

Ce e mai important pentru tine, un premiu la Cannes sau unul la Oscar?

Premiile sunt bune pentru filme, nu pentru regizor. Ţin mult la Premiul „Un Certain Regard" de la Cannes, e mai aproape de filmele pe care le fac. Despre Oscaruri cred că sunt făcute pentru a răsplăti mai ales filmele americane. În ceremonie contează selecţia pentru un film de limbă străină, dar contează mai ales premiile pentru industria americană. Filmele noastre sunt de nişă şi în limba română, într-o industrie în care ce contează mult e filmul naţional, filmul de limbă universală. Dar premiile pot fi importante fiindcă ajută filmul în distribuţie. Sunt ca o ştampilă, garanţia că filmul ajunge la public. Dar nu cred că premiile pot ajuta un regizor pe termen lung.

Ce-l poate ajuta?

Să caute. Să facă filme bune, să aibă un cinema personal şi o voce personală. Contează să ai ceva de spus.


Eşti un regizor declarat antimainstream. Sunt momente când regreţi că nu eşti un om al „spectacolului"?


Fac lucrurile pe care vreau să le fac. Nu exclud să fiu angajat să fac un film sau să fac filme de alt gen pe viitor. Nu spun niciodată: „niciodată". Acum, însă, fac film în România, cu bani din România, pe ce subiect îmi doresc. Asta e ce mă interesează.

„Moartea domnului Lăzărescu" a dat tonul

Pentru generaţia tânără, prezenţa la Oscar fie şi ca nominalizare dă o direcţie?

Nu putem vorbi de selecţia finală, fiindcă n-avem filme româneşti acolo. Dar, dincolo de asta, mi se pare încurajator că de la „Moartea domnului Lăzărescu" în fiecare an există un film românesc distribuit pe ecranele americane. Filme ca „4,3,2", „Poliţist, adjectiv", „Amintiri din Epoca de Aur" - şi mai sunt, dar nu le ştiu - ajung la un public. Contează foarte mult că intrăm pe o piaţă selectivă. Doar 3% din filmele de pe piaţa americană sunt de limbă străină. Deci, aici, te lupţi practic şi cu filmul asiatic - pentru care americanii au o cultură -, cu cel sud-american, francez, cu cinemauri de tradiţie. Şi s-a ajuns ca filmul românesc să fie distribuit în cinematografele americane. Nu mai zic de DVD-uri... E mare lucru.

Din punctul acesta de vedere suntem o cinematografie marginală?

În sens economic, da. Nu poţi să te aştepţi ca de la momentul anului 2000, când în România nu se întâmpla nimic, să ajungi la valul ăsta şi la o continuitate chiar în distribuţie. E foarte mult. Din nimic, s-a făcut ceva. Şi până la urmă ăsta e scopul, filmele să ajungă în cinema, cu premii sau fără.

Eşti antimainstream şi pasionat de sala de cinema. Uite că „Poliţist, adjectiv" e difuzat de HBO, deci pleacă şi către un alt public.

Sper să şi fie văzut. Dacă face rating de 0,01%, deja e altceva, nu mai ştim la cine mai ajunge. E normal să se întâmple aşa. Asta e lumea în care trăim. Şi eu văd filme la TV sau pe DVD. Ideal e să vezi un film în sala de cinema. Dar ne-am obişnuit şi altfel.

Ţi-ai văzut filmul pe ecran TV?

Nu mă mai uit la filme după ce le fac, cum nu-mi place nici să-mi citesc interviurile. Nici la „A fost sau n-a fost?" nu m-am uitat, au trecut patru ani şi ceva. Poate o să le revăd cândva...

Cum e, ca scenarist, să construieşti lumi care sunt doar în mintea ta, să le vezi pe ecran şi apoi să-ţi ceară lumea să le explici?

Explici sau nu, aici depinde de tine. Eu evit să explic filmul. Câteodată, în interviuri, pot da direcţii. Într-adevăr, foarte mulţi se aşteaptă să explic, să spun exact ce am vrut. Or, nu asta e filmul. E ca şi cum ai citi numai prefaţa la o carte. Filmul e o artă în sine, ai coduri, trebuie să le parcurgi, să intri sau nu în el. Şi dacă sunt provocat, încerc să evit asta.

„Sunt superstiţios"

La ce scenariu lucrezi?

Am scris foarte puţin, vreo zece pagini, deci nu pot să zic, fiindcă nici măcar nu ştiu dacă rămân la ideea de acum. Am scris şi m-am oprit. Sau trebuie să reîncep. O să mă apuc de luni, aşa zic mereu. Sunt superstiţios.

După „Poliţist, adjectiv" te-ai gândit la o strategie să poţi să intri într-un alt proiect?

Plecarea vine instinctiv, nu am o strategie. În momentul când am terminat un film, mă gândesc la următorul. Restul e industrie, sunt oameni care se ocupă de el, sunt distribuitori. Meserii specializate, de ce să încerc eu asta? Şi aşa e destul de mult ce fac: îmi scriu scenariile, regizez, mă mai gândesc şi la producţie câteodată.

Ai un film de Oscar preferat?

Nu prea am urmărit Oscarurile. Ştiu că „Trenurile bine păzite" al lui Jiri Menzel a luat un Oscar pentru cel mai bun film străin - şi e un film care îmi place foarte mult. Dar nu leg filmele de Oscar. Sunt regizori mari care n-au luat în viaţa lor niciun premiu. De exemplu, nu ştiu dacă Chaplin a luat vreun Oscar.

„Poliţist, adjectiv" are viaţa lui. Ce se întâmplă cu viaţa regizorului între timp?

Am început alt proiect, mai e şi familia. Ce să se întâmple? E viaţă. Adevărata viaţă.

În aşteptarea celui de-al treilea lungmetraj

Corneliu Porumboiu s-a născut la 14 septembrie 1975, la Vaslui. Între anii 1994 şi 1998 a urmat Facultatea de Management, Academia de Studii Economice din Bucureşti, însă din primul an de studii era cu gândul la film.

A reuşit să intre la Regie Film, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" din Capitală, în 1999. Şi-a început cariera de regizor, cu scurtmetrajele şi mediumetrajele „Graffiti", „Love... sorry", „Post telefonic suspendat temporar", „Pe aripile vinului", „Călătorie la oraş". Au urmat lungmetrajele „A fost sau n-a fost?", în 2006, pentru care a câştigat Premiul „Camera d'Or" la Cannes şi „Poliţist, Adjectiv" în 2009, Premiul „Un certain regard", la Cannes.

Succesul filmului

„Poliţist, adjectiv" a fost lansat în Statele Unite ale Americii în decembrie 2009, la timp pentru a fi eligibil pentru Oscar, şi în Brazilia, în luna noiembrie. Anul acesta urmează să fie lansat şi în alte 15 ţări, printre care Belgia, Luxemburg, Franţa, Grecia, Ungaria, Elveţia, Suedia, Anglia, Columbia. Succesul filmului a început cu Premiul „Un Certain Regard" la Cannes, Premiul FIPRESCI şi Marele Premiu la Festivalul Belfort.

A continuat cu Marele Premiu TIFF la Cluj-Napoca, a luat apoi Premiul Presei în Germania şi un premiu pentru cel mai bun film de ficţiune în Spania. Iar cele mai recente distincţii sunt „The Golden Bull" şi premiul criticii la Festival on Wheels din Ankara. „Poliţist, adjectiv" s-a bucurat de cronici pozitive în publicaţii precum „New York Times", „San Francisco Chronicle", „Interview Magazine", „LA Weekly", „Chicago Tribune".