Ma preocupa perioadele de ocupatie straina
Ma preocupa perioadele de ocupatie straina
,,Ma gandesc cateodata la ce s-ar fi intamplat cu mine daca nu se termina cu regimul comunist si nu vad decat nenorociri. Eram filat, telefoanele ascultate si nu puteam sa public nimic. Securitatea, interesata de ce faceam & gandeam, mi-a plasat si cativa delatori. In anturaj, ca si cand nu era de ajuns ce traiam. Mi-am publicat dosarul de la Securitate, alaturi de jurnalul meu din acea perioada: Acasa se vorbeste in soapta, prin 2002. Il voi tipari din nou, anul acesta, la ,,Humanitas", in ,,Meseria de autor". A aparut in traducere si in America. Am vrut sa las o marturie despre epoca, pentru ca mi se pare ca uitam prea repede niste adevaruri simple".
Stelian Tanase, de ce convietuieste atat de bine omul contemporan, cu surogatele? (Felicitari pentru ,,Maestro", un roman tulburator si greu de clasificat!).
Omul este expresia, produsul propriilor lui mistificari. Nu zeii il mint, ci el insusi se minte. Minciuna, mistificarea, falsul alcatuiesc impreuna casa omului contemporan. Televiziunea, blogurile, mass-media in general, sunt instrumente perfecte pentru asta. Asistam la o generalizare a mistificarii la scara umana. Daca am asistat vreme de 5 secole, la "cautarea adevarului", cred ca omenirea a luat-o, din secolul XX, in sens invers. Am incercat un raspuns cumva la acest fenomen in melodrama "Maestro". Dar sunt in roman si alte "mituri" pe care am vrut sa le rastorn, legate de exil, ratare, moarte, tradare, amor. Nu stiu cat am reusit. Unii mi-au reprosat ca totul e prea violent, ca romanul e prea negru, cinic, fara iesire. O fi...
Eu nu pot intelege asemenea reprosuri legate de scris, dar... Cartile tale au un destin aparte (ca sa spun asa): editii repetate, tiraje importante, intr-un cuvant sunt citite, sunt vandute... Ce inseamna cu adevarat succesul unei carti, in Romania? Pe ce valuri te poarta?
Nu ma consider un scriitor "de succes", ci doar scriitor. Si asta din doua motive: in Romania nu exista succes literar real. Ingustimea pietei culturale si fragilitatea (uneori absenta) institutiilor consacrate sunt cauzele. Un exemplu: nu avem premii literare de prestigiu. Daca cineva ia un premiu, chiar "important", cartea nu se vinde nici mai prost, nici mai bine; nici statutul scriitorului nu se schimba. Fragilitatea institutiilor este cauza si efectul culturii de "clan", "tribala", de "gasca". Se strang cinci tipi si decreteaza ca X e genial. Cam la asta se restrange "succesul". Daca scriitorul ar reusi sa refaca legaturile cu cititorul de carti, cred ca situatia s-ar schimba. Scriitorul nu ar avea decat de castigat. Trebuie regasit publicul, intai de toate. Apoi nu agreez ideea de scriitor de succes, laureat etc. Ma vad mai curand ca un mester care zilnic - cateva ceasuri - isi face treaba la care s-a inhamat: scrie un roman de pilda. Sunt un vecin cu care te intalnesti uneori la bodega din colt, atat. Din cauza asta ignor relatiile cu editurile, traducerile, tirajele, cronicile literare, lansarile. Nu duc o "viata literara". Cel putin asa a fost pana de curand. In ultima vreme mi-am mai schimbat putin comportamentul. Ma duc uneori in provincie sa imi prezint cartile, ("Maestro", de pilda), vorbesc cu cititorii. Fac la fel si in strainatate, unde de 2-3 ani am contacte cu diversi editori si traducatori. Cineva m-a invatat ca prezenta ta de scriitor, ca aparitie fizica, face parte din meserie... De spus, totusi, ca ma concentrez maxim sa imi scriu cartile si asta imi ia toata energia. De rest se ocupa altii, destinul, norocul. Si nu poti face nimic pentru sau contra.
Mai e si instinctul care lucreaza...
Acest instinct, in anii '80 cand eram un scriitor interzis, m-a ajutat sa supravietuiesc literar, fara sa imi dauneze scrisului, sa ma faca, intr-un fel, ca din nerabdarea de a-mi vedea numele pe o carte, sa ma las cenzurat. Nu ma omoram sa public, as fi putut sa scriu toata viata si tovii din Casa Scanteii sa imi interzica toate cartile. Esential este sa scrii, tiparirea unui manuscris este totusi un fapt secundar.
Proza romaneasca incepe sa patrunda in Europa, prin usa din fata. Si totusi, in afara de 2-3 exemple, deocamdata are mai mult succes de critica si de editura, decat de public. Cum iti explici?
Lipsa de traditie, intai. Cititorului occidental, numele unui romancier roman nu ii spune nimic pentru ca acesta nu are stramosi ilustri, intrati in constiinta culturala a Occidentului. Una e sa ii ai in spatele tau pe Gogol, Dostoievski, Tolstoi...si alta pe Grandea si Filimon. In afara de Istrati nimeni nu a reusit sa fie realmente citit, sa aiba un public al lui in Occident. Al doilea adevar, trist, este ca nu suntem - deocamdata cel putin - niste romancieri grozavi. Ne privim prea mult buricul. Scriitorul roman este mult prea circumstantial. Mizele lui sunt mici, respiratia lui scurta. Asta duce la o literatura a carei rezonanta se restrange la amicii literari. Cartile mor prin niste publicatii unde se gasesc cativa critici din "gasca" si pe cate o lista cu premii, a Uniunii Scriitorilor. Cultura tribala se resimte puternic. Intre asa zisele valori care apar la tot pasul aici, si ce se intampla aiurea e o distanta cosmica. De fapt in literatura nu s-a prea intamplat nimic notabil, daca asta nu supara prea tare. Trei: mecanismul editorial occidental este nemilos - mai ales extrem de circumspect cu scriitori veniti din "culturi mici", din spatii literare fara prestigiu. Nu ti se da credit deloc. De ce ar citi cineva din Paris sau Londra, un roman romanesc? Ce gaseste in el nou in raport cu romanele scrise acolo? Patru: separarea in doua a Europei in anii '40 ne-a facut mult rau. Incet, acest zid cade - la 20 de ani dupa cel de la Berlin care s-a prabusit. Nu intamplator cativa scriitori romani isi fac azi loc la edituri occidentale. E un efect al acestui fenomen de "unificare a Europei" si in planul pietelor culturale. Sigur, aceste aparitii nu au succes de public, iar cel de critica este mai curand imaginar chiar daca uneori apar cronici bune. Dar nu se stie ce se poate intampla maine.
Dupa cinci decenii de cenzura comunista, cum arata peisajul literar romanesc? Cate carti, de-atunci, au ramas in memoria noastra?
Nu am sa fac elogiul cenzurii cum a facut Borges. Cenzura si autocenzura au facut ravagii. Autocenzura a fost mai dura decat cenzura. Peisajul, dupa aproape 50 de ani de literatura controlata ideologic, este unul postapocaliptic, "selenar". Destul de des ma intreb cum ar fi aratat peisajul literar daca scriitorul roman ar fi putut sa se miste liber, asa cum pornise cu cateva decenii inainte. Ce romane ar fi aparut, ce eseisti, ce curente, ce nume, ce reviste? Cum s-ar fi schimbat niste destine? Ce literatura ar fi scris unul si altul? Si visez ca prostul. Chestiunea este ca lipsa de sinceritate si autocenzura lipsesc de valoare orice tentativa de gest artistic. Efectul se vede. Dintr-o jumatate de secol cate carti au ramas? zece carti citibile, 20? 50? si astea mai mult pentru manuale si istorii literare ca sa se umple un gol. Este extrem de putin. In plus, spatiul literar se extinde rapid sub ochii nostri. Scena nu mai este alcatuita de redactiile din Calea Victoriei si Casa Scanteii, ci Europa. Cred in organicitatea culturilor. In anii 40 legaturile au fost taiate. Noi acum refacem aceste legaturi pentru a ne aseza temeinic intr-o cultura. Dar cicatricile sunt departe de a disparea. O sansa ar fi sa intoarcem acest dezavantaj istoric in avantaj, intr-o sursa de meditatie, in opere.
Scriitor, politolog, istoric, publicist, eseist, asadar, un om de cultura complex, cu vocatia de-a vedea, de-a intelege, de-a exprima. Tranzitia ti-a dat multe insomnii?
Sunt exclusiv scriitor, nimic altceva. Dar fac tot felul de lucruri care ma intereseaza. Sunt din fire curios (nu indiscret). Ma intereseaza tot felul de lucruri: epoci, personaje, fenomene de diferite tipuri. Uneori ajung sa scriu despre ele, de cele mai multe ori insa nu, raman niste insemnari prin caiete. O vreme m-au pasionat arhivele. Stilul meu literar datoreaza mult stilului documentelor de arhiva. Curiozitatile astea mi-au rapit mult timp, uneori cu folos, alteori nu. Dar epoca pe care am traversat-o toti, a fost (este) pasionanta, chiar daca uneori ne scarbeste, ne deprima, ne da insomnii. Tranzitia ne-a despartit, a scos la iveala o cantitate uriasa de resentimente acumulate in decenii si ne-a facut sa pornim unii impotriva altora. Ne-a instrainat, dar a si deschis drumuri. Nimeni nu a scapat de convulsiile astea. Societatea romaneasca este extrem de fracturata, acaparata de clivaje; un amestec de grotesc, duios, tragic si comic, de tampenii colosale, cu episoade de oarecare grandoare. Domina din pacate mizerul, infricosatorul, burlescul. Epoca "tranzitiei" e pe duca. Dar datele fundamentale ale lumii romanesti raman aceleasi. Scriitorii se ocupa de asta: si de efemerul unei epoci, dar si de ce trece dincolo de limitele ei.
Fiind foarte aproape de fenomenul politic din '90 incoace, adesea ai plans, sau mai mult ai ris?
Enervari, rasete, provocate de nerabdarea ca nu vedem lumea romaneasca iesita mai curand si mai clar din marasm...Cele mai tari programe comice teve sunt jurnalele de stiri. Aici se vede perfect suprarealitatea societatii romanesti. Cu tot ce are mizer, brutal, halucinant...Daca ai umor te salvezi...
Cu ce poti inlocui cuvantul criza, in care se afla societatea romaneasca de azi?
Cu nimic. Societatea romaneasca are o boala cronica si nu reuseste sa scape de ea. Nici nu intrevad pe termen scurt si mediu o vindecare. Unele dintre aceste boli nu cred sa se vindece niciodata, fac parte din gena noastra. Daca citim volumele Mariei Holban, "Calatori straini in Tarile Romane" ne cam dam seama despre ce este vorba. Sunt boli vechi...
Sa ne intoarcem la literatura. Ce carti ti-au retinut atentia in ultimii ani.
Citesc o carte pe zi sau la doua zile, ca in tinerete. Cititul e un viciu greu in ce ma priveste. Sunt dependent. Citesc tot felul, am lecturi in afara seriei. Nu tin pasul cu "actualitatea literara". Ca literatura, anul trecut am citit mult Rabelais, Saint Simon, Jarry, Borges, autori rusi din ultimele doua decenii si fireste istorie, dar nu istorie politica. Mai curand citesc studii de moravuri... Asa de exemplu, mi-au cazut in mana cercetari despre piata neagra din Paris sub ocupatia germana, denunturile, colaborationismul, loisir-ul, prostitutia. Am o mica biblioteca pe tema "Paris anii '40". Ca si despre Bucuresti sub ocupatia straina 1916/18. Perioadele de ocupatie straina ma preocupa. Poate am sa scriu ceva, un eseu, un roman. Am sa vad. Cum se comporta o societate cand se confrunta cu o asemenea situatie limita? Slavici, Arghezi, Galaction, Stere, au scris la gazete stipendiate de ocupantul strain. Cum se vad lucrurile astea azi? Ca o tradare, ca expresia libertatii lor? Cam asta cu cititul.
Proza, pe langa vocatie, experienta, vointa, rigoare, s.a.m.d., cere si timp. Cum il "rupi" din atata zbucium?
Stau tot timpul acasa. Ies foarte rar. Cateva ceasuri pe saptamana, nu mai multe de 10/12 ore in total. Timp? Nu fac decat sa scriu/citesc tot timpul.
Ai asteptat si tu, ca toti ceilalti ,,cartea de sertar" din '90 incoace?
Am avut trei carti in sertar in 1989. Doua romane, "Playback" si "Corpuri de iluminat", refuzate de editura Cartea Romaneasca si cenzura. Pentru prima, "Playback", m-am ales si cu o supraveghere politieneasca in toata regula, care a durat pana in 1989, 22 decembrie. Si de atunci la fel, dar de alte servicii. A treia carte a fost una de dialoguri cu Alex. Paleologu "Sfidarea memoriei". Toate au fost publicate in anii '90, la "ani lumina" distanta de la scrierea lor. "Playback", terminat in 1982, a aparut in prima editie in 1995. Au fost si alte "carti de sertar": "Jurnalul fericirii" de Nicu Steinhardt, cartile lui ID Sarbu si Belu Zilber etc. Povestea ca nu au existat "carti de sertar" este o mistificare.
Parfrazand titlul cartii tale ,,Luxul melancoliei,, spune-mi te rog, iti permiti uneori ,,luxul nostalgiei"?
Nu am niciun fel de nostalgii vizavi de anii comunismului pe ideea ca "eram tineri". Au fost ani extrem de negri, daca aici exista nuante.
Bine ca s-au dus. Erau vremuri foarte dure. Nu mai aveam iesire la sfarsitul anilor '80. Trebuia sa plec sau sa infrunt regimul deschis. Ceea ce am facut in 1988/9, cam tarziu e drept. Nu stiu ce se alegea de mine, si cu noi toti, de la Praga la Vladivostok, daca zidul de la Berlin nu se prabusea.
Stelian Tanase, dupa acest extraordinar ,,Maestro", ce va veni?
Sunt cam superstitios si nu as dori sa raspund la aceasta intrebare. Pot doar sa spun ca scriu un roman.
Iolanda MALAMEN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu