Traducere // Translate

interviuri cu parazitii, video-anotate

Din Cotidianul

In „Mesaj pentru Europa“ va referiti la tigani si la gay.



Cheloo: Am mai fost plecati, am simtit ce inseamna sa fii roman in Europa si asta se datoreaza strict tiganilor care au plecat pentru o imbogatire rapida, jafuri, furturi, violuri, prostitutie. Sintem asociati ca popor cu o minoritate favorizata in Romania. Sintem in secolul restrictiilor, este un trend de vreo 50 de ani incoace, hai sa-i iubim pe cei care stau printre noi si nu vor sa se integreze. Minoritatile trebuie respectate, trebuie sa le respectam cultura, dar nu sa calcam in picioare drepturile majoritatii in favoarea lor. Vrei sa traiesti in Romania, adapteaza-te! Nu vrei, du-te, frate, de unde ai venit. In cazul de fata, probabil ca in India.

In „Concentrati in metropole“ vorbiti despre noile media. Cit de importante sint pentru voi computerul si Internetul?



Ombladon: Freaka este bolnav. Noi folosim computerul strict pentru muzica.

Cheloo: Nu sintem dependenti de Internet, nu ne place directia in care se indreapta lucrurile. E pacat ca pustii din ziua de azi prefera sa stea sa o frece pe Internet, sa poarte discutii pe forumuri, pe mess, in loc sa traiasca, de fapt. Sa aiba niste ocupatii irelevante, dar reale.

Ii mai taxati si pe cei care intra pe forumuri sa va injure.

Cheloo: Ii taxam intr-un singur vers, revenim la aceeasi chestie, noi muncim foarte mult, dormim putin, alergam, ne stresam, pentru noi chiar e un efort intelectual sa facem versurile astea, nu vin asa usor cum se crede.

Ombladon: Nu acceptam criticile unor copii de 15 ani care n-au facut nimic. Frate, in momentul in care o sa ajungi la nivelul meu si o sa faci piese la fel de bune, pe care lumea sa le perceapa asa, atunci da-ne in cap.

In „Drogurile schimba tot“ sinteti mai vehementi ca niciodata in ce priveste drogurile grele.



Cheloo: Ne-am ferit sa facem campanii antidrog, pentru ca in Romania exista un singur drog de care trebuie sa te feresti cu adevarat si acela e heroina. Nu am facut, pentru ca, pur si simplu, nu am simtit. In momentul in care am zis ca e important sa facem chestia asta, am facut-o asa cum am crezut noi. E o piesa la obiect si poate n-ar putea fi difuzata pentru ca este extraordinar de explicita si de dura, iar oameni rau intentionati ar putea spune ca trebuie interzisa pentru ca instiga la consumul de droguri.

Aveti prieteni cu probleme legate de drogurile grele?

Cheloo: Am trait printre ei. Stim foarte bine ca de heroina scapa foarte putini. De aceea „Drogurile schimba tot“ se refera la heroina. Punct.

Ati fost tentati s-o incercati?

Cheloo: Nu am fost tentati s-o incercam. Noi sintem sfinti.

Freakadadisk: Am ajuns la 30 de ani, cu 90 de kile.

Cheloo: Deci inseamna ca nu consumam heroina. Asta nu inseamna ca nu stim toate aspectele. Avem prieteni care au murit. I-am carat in spate...

Injurati politicienii in „Slalom printre cretini“. Aveti amici printre politicieni?



Cheloo: In particular, stim destui, in general, pe cei tineri, dar asta nu inseamna ca-i sustinem politic sau ca sintem de acord cu ei.

Ne-au spus ei: „Stim ca sintem de cacat, dar ne merge bine“.

Ombladon: Momentan, cei tineri n-au puterea sa faca nimic.

Cheloo: In partide sint multi care ar putea face lucruri bune, dar sint cu piciorul in git si legati de vechii politicieni care detin controlul real. Ramin acolo in speranta ca mai tirziu vor reusi sa conduca partidul respectiv, sa faca ceva bun, daca intre timp nu se pervertesc, la rindul lor.

Nu dati doi lei pe tricolor, dar l-ati pus pe coperta.

Cheloo: L-am asociat cu „Slalom printre cretini“, vorbim despre Romania. Asta nu inseamna ca toti romanii sint cretini, ci marea lor majoritate. Si sint asa, pentru ca romanii nu mai au nimic, nu prea mai au cultura, de ani buni se promoveaza prostia la cel mai inalt nivel, ce vezi pe televizor te ingrozeste.

Cum s-a petrecut colaborarea cu Margineanu?

Ombladon: Noi facusem tot textul, negativul, Margineanu e un om vesel. Pur si simplu, l-am trezit din somn: „Vino la studio ca avem o piesa, ia-l si pe ala cu vioara si hai sa ne distram un pic!“. Ne stiam. In general, am colaborat cu prieteni, cunostinte.

Credeti ca are vreo sansa vreuna dintre piesele astea sa nu fie cenzurata?

Cheloo: Vrei un raspuns inteligent? Deja ne doare-n p...! Ne-am obisnuit atit de mult cu ideea de a fi cenzurati, incit nu ne mai preocupa acest subiect.

Din Evenimentul zilei


EVZ: Ati lansat un nou album, „Slalom printre cretini”, considerat mult mai dur decat ceea ce ati facut pana acum. In piesa „Mesaj pentru Europa” atacati tiganii si homosexualii si exista pareri ca ati trecut de la un mesaj anarhist la unul xenofob si rasist.

Cheloo: De ce nu avem voie sa spunem ceea ce credem? De ce trebuie sa protejam atat ideea de minoritate? De ce, daca spui o chestie care te deranjeaza, esti catalogat ca rasist? Noi nu avem o problema cu culoarea pielii. La noi totul se reduce la cultura si atitudine. Rasismul este o chestie noua, a fost inventat acum 50 de ani. Iar acum, cine deschide gura si spune ceva ce n-ar trebui spus e catalogat drept rasist si xenofob.

E o regula mondiala in momentul de fata. De ce n-am voie sa spun ceva despre tigani, fara sa fiu catalogat ca rasist? Ne referim strict la ce se intampla in Europa, unde romanii sunt priviti ca tigani. Ne deranjeaza. Asta ma transforma in rasist si xenofob?

Nu am voie sa spun ce ma deranjeaza? Ma deranjeaza si ca romanii care vorbesc trei limbi straine primesc oferte sa care tomberoane la Amsterdam. Am intrat in genunchi in Europa si-acum tre’ sa le sugem p*** ca sa fim frati cu ei. Insa vor sa integreze tiganii.

Am ajuns la 30 de ani si ne respectam. Suntem sinceri. Ar trebui ca eu sa ma cobor la nivelul lor, sa traiesc in cort si sa ma duc sa fur in Europa, ca sa nu fiu considerat rasist? Pot sa pun problema si la modul asta. Si nu mi-e rusine, sunt mandru chiar, este piesa mea preferata de pe album.

Freakadadisk: Nici nu aparuse conflictul asta cu Italia, piesa e compusa acum un an.

Mergeti mai departe... Aveti un vers in care spuneti „sa facem homosexualii pachet si sa-i trimitem la Barcelona”.
Cheloo: Este o gluma. Daca as putea sa-i trimit pe toti la Barcelona, i-as trimite si n-ar mai fi o gluma. Eu nu vreau sa-mi cresc copiii printre barbati care se saruta in fata lor. Este dreptul meu sa spun asta.
Ombladon: Noi avem o problema cu homosexualii care ies pe strada si spun in gura mare ce fac. Ce fac la ei acasa e treaba lor.

Credeti ca mesajul vostru va schimba ceva?
Ombladon: Nu stim asta. Noi am tras doar niste semnale de alarma.
Cheloo: Trei oameni care canta nu pot schimba o natiune. Insa un procent poate sa asculte, sa inteleaga si poate cativa isi vor schimba atitudinea. Mesajul nostru este absolut pozitiv, numai ca e imbracat intr-o forma violenta. Care devine din ce in ce mai violenta de la an la an. Oamenii se schimba, gandesc altfel. Nu mai suntem ca la 15 ani, cand
ne-am apucat de muzica.

Aveti o alta tema constanta: femeile. Toate sunt curve si proaste? Unele femei se simt deranjate de versurile voastre.
Ombladon: Si pana sa facem noi piesele nu se simteau? Inseamna ca aveau o problema.
Cheloo: Ne distreaza subiectul. E o parere. Insa exista si exceptii.

Cum o sa ajungeti la public? Cu mici exceptii, radiourile nu va difuzeaza.
Cheloo: Ne-am obisnuit si cu asta.

Orice artist isi doreste sa fie difuzat. V-ati resemnat?
Cheloo: Acum cinci ani am fi spus: da, uite ce misto e, suntem pe radio, insa acum ne-a trecut. Nu mai suntem copii. Singurul lucru care ne intereseaza acum e sa ne pastram linia, sa nu facem lucruri comerciale, sa fim respectati pentru muzica pe care o facem.
Ombladon: Sa nu-i dezamagim pe cei care ne asculta de multi ani. Nu ne intereseaza cei care au descoperit Parazitii acum sase luni.

Cine sunt ascultatorii vostri?
Cheloo: Sunt doua categorii: cei care spun „Hi, hi, hi, mama ce injura aia acolo” si sunt cei care inteleg ceea ce vrem noi sa „balbaim” pe albume si se regasesc in muzica noastra.
Ombladon: Primii nu ne intereseaza, insa nu le putem interzice sa asculte Parazitii.

Sunteti de 14 ani pe piata. Multe trupe de hip-hop n-au rezistat.
Cheloo: Noi avem puterea sa spunem ce gandim, chiar daca gandim prost. Nu avem pretentia ca suntem genii, suntem trei oameni normali.

Veti face videoclip la „Mesaj pentru Europa”. Banuiesc ca iar vor fi probleme cu CNA.
Cheloo: De ce banuiesti atata? Hai sa vedem ce se intampla. De fapt, nici nu ne intereseaza ce se intampla.

Mai aveti ceva cu membrii CNA?
Ombladon: Noi n-am avut niciodata nimic cu ei. Ei au avut cu noi, iar noi am contraatacat.

Aveti cateva colaborari pe album.
Cheloo: Avem cateva featuringuri cu unii dintre membrii Wu Tang Killa Beez. Chiar ne-am dorit asta, ii ascultam de la 15 ani. Mai avem o piesa cu Mircea Badea, pentru ca suntem fanii lui, si mai avem una cu Margineanu, „Moartea intreaba de tine”, la care, de asemenea, vom face videoclip.

CONTROVERSE

Cheloo: „Nu suntem rasisti”

Totodata spuneti ca toleranta e la moda. Cine stabileste limitele?
Cheloo: aia care ne fac pe noi xenofobi si rasisti. Nu suntem prosti. E foarte simplu: de ce trebuie sa vad doi travestiti
care se saruta ostentativ pe strada? Iar asta chiar se intampla. Eu, ca majoritate sexuala, nu sunt obligat sa accept asta. Din punctul meu de vedere sunt atacat. Drepturile mele ca majoritate nu mai sunt respectate in momentul in care mi se impune sa respect dorintele unei minoritati sexuale sau de orice alt fel. Avem prieteni negri, i-am tinut la noi in casa. Nu suntem rasisti.

Atunci, versurile acestea sunt o metafora socanta prin care sa atrageti atentia?
Cheloo: Nu e o metafora. Asta am gandit, asta am spus. Nu ne-am straduit sa facem „Mesaj pentru Europa”, asta gandim. Daca sunteti socati, dati cu pietre-n Parazitii, frate. Nu mai ascultati muzica, spargeti
CD-urile. O sa vindem cu 30.000 de copii mai putin. N-are nicio importantta, noi am spus ce-am crezut.
Ombladon: Asta am facut intotdeauna.

Un comentariu:

peromaneste spunea...

Daca ar fi sa ma intreb, Contrapunctul la Parazitii este in ceea ce spune Foartza? Ca limbaj, DA! Ca tematica, NU!


Romanii par sa-si fi pierdut instinctul limbii
-- Deteriorarea limbii ca atare poate fi pusa in relatie pana la un punct cu falimentul, cu paragina lecturii


Ceea ce ma contraria putin, dupa ce deprinsesem o bruma de franceza, iar de la doamne, felurite nume de tonuri, semitonuri, ba chiar sferturi de ton: cręme, caffé au lait, cerise, sable, brique (sau, mai degraba, crem, cafeolé, sriz, sabl, bric!), era ca numele acestea, exotice in romaneste, nu denumesc, in idiomul de bastina, decat substante sau artefacte anodine: "smantana", "cafea cu lapte", "cireasa", "nisip" sau "caramida"... Primele trei le-ar sugera, in schimb,
de foarte mici, copiilor francezi ca - nu-i asa? - culorile se papa! Cele de apa se chiar beau! Am dus la gura (si-am mai si baut), eu insumi, spalatura de acuarele monocrome, crezand ca sorb din ceasca de cafea.
Serban Foarta, o statistica recenta spune ca 25% dintre romani nu au citit in viata lor
o carte. Sa ne intristam?
Cu toate ca eu sunt, in proportie de 75%, pesimist, nu cred ca trebuie sa fim prea tristi. Paharul, pe trei sferturi, e plin in continuare. Ramane, insa, de vazut cam cate carti citesc, de fapt, cei 75% dintre romani...
Or, cartile costand cat costa, viata costand, si ea, din greu, audio-vizualul fiind in ofensiva, scoala, de asemenea, cred ca se cade "sa ne intristam".
Nu, insa, foarte, - caci, in fond, cam tot atati la suta din orice alta ginte, "nu au citit in viata lor o carte".
Eu nu sunt foarte sigur daca asta nu e mai mult decat o slaba consolare.
Oricum, in epocile (revolute?) de analfabetism endemic, un asemenea procent de cititori ar fi fost o performanta culturala.
Apoi, nu cred ca omul e nascut, ca unul dintre Feti-Frumosii nostri, cu cartea-n mana, - ci analfabet.
Daca, in fine, a citit o carte, numai una, e cazul sa ne temem de "Homo unius libri".... Fie si daca-i vorba de Cartea Cartilor sau de Coran, iar nu de Carticica rosie, de Cursul scurt sau de Mein Kamf, - cu izul ei de... camfor solubil in eter.
Mai alarmanta pare-mi-se, insa, deteriorarea limbii ca atare (ce poate fi, desigur, pusa in relatie, dar numai pana la un punct, cu falimentul sau paragina lecturii). Romanii par sa-si fi pierdut si/sau sa-si piarda, pe zi ce trece, tot mai multi, instinctul limbii.
Dezacorduri peste dezacorduri, solecisme si anacolute, nume proprii accentuate "cas" (ca sa ma exprim cat mai ales), fandoseli snoabe sau rasteli si chiote de trogloditi.
Nu vorbesc ca o tombatera, speriata ca "se strica limba, domle!", ci ca un scriitor de romaneste, care, in cateva decenii, va deveni aproape ininteligibil.
Pana la urma tot ne-am intristat. Ce face literatura romana in momentul de fata?
Un raspuns cam in doi peri, Iolanda, ar fi: bine mersi!
Profitand de intrebarea ta mai mult, as spune ca, "in momentul de fata", face fata.
Postmodernistii fac/faceau... postfata.
Douamiistii fac... prefata. Adica se afla-n plin elan preparatoriu. Prin ei (carora, stupidissim, li se mai spune si "milenaristi", - de ce, atunci, nu, oare, si chiliasti?!), literatura/poezia au sa se schimbe radical. Oricum, majoritatea nu accepta conditia, derizorie oarecum, de interfata intre ceva si altceva. "Ceva"-ul nu-i prea mai intereseaza, iar "altceva"-ul" e pe drum, in progress. Continuitatii cuminti si culturale, ei ii prefera o solutie (vitalista) de continuitate, o ruptura. Ramane de vazut cu ce urmari.
Cat despre rest, "n'est que littérature".
Ce poti spune despre cititorul cartilor tale?
Nu am un cititor, la propriu.
Tinand, ceea ce scriu, de "genul scurt" (nu fara exceptia unor scrieri ce debordeaza "the short poem"), - nu-i dificil sa dau, eu insumi, glas cutarui text (cutarui test!), citindu-i-l, fierbinte, cald sau ne-, inca, racit ca lumea, celui dintai ne-"hypocrite lecteur" al meu.
Acesta e sotia mea, adica "cea fara de care" (cum am numit-o intr-o dedicatie).
Uneori, "irepresibila nevoie" a autorlacului este atat de imperioasa, incat acest auditoriu alcatuit din, numai, o persoana, nici nu apuca bine sa-si dreaga rasuflarea, dupa ascensiunea a trei caturi, ca este "incoltita" de paginile mele.
Sa fie vorba si de clasicul egoism al autorului?
Nu-i, totusi, atat vorba de egoism intr-asta, cat de o neincredere in mine, de o nesiguranta in ce fac, - carora tin, de fiecare data, sa le pun punct (si "bun sfarsit") printr-o grabnica prima auditie...
Tin cont, din timp in timp, de critici (de ale ei/de ale celorlalti); le prefer, insa, la premiera, "aplauzele", - nu din vanitate, ci pentru ca acestea, ca si pe histrioni, ne fac, la capatul lecturii, plauzibili.
Ce poti spune despre viata
si moarte?
Moartea nu e o notiune bine definita (putand fi, insa, pentru unii de-a binelea definitiva), - una despre care (sa) crezi (cate) ceva. Ea e o experienta, o traire.
Enuntul "moartea este o traire" aduce a oximoron; si chiar si e o astfel de figura. Cum sa impaci, altminteri, acesti doi termeni strict ireconciliabili.
Cum sa-ti inchipui ca,-ntr-o buna zi, ai sa te trezesti mort; ca,-ntr-un minut, erai, fusesesi. Ca, la perfectul (des)compus, a trai inseamna ca vei fi (si) murit: "Elle a vécu, Myrto, la jeune Tarentine!"
Cel ce o deplange, neoclasic, pe raposata juna din Tarent, este o viitoare victima, André Chenier, a ghilotinei.
Despartirea capului de trup e, ca sa emit un loc comun, un act oribil si brutal, dar, de obicei, instantaneu ("de obicei", caci mai rateaza si calaii); analog, oricum, mortii subite, cu deosebirea ca aceasta nu implica, pe cat cred(em), un preludiu, - care, in cazul cesteilalte, are durata unui judecati sumare, suspansul careia e, insa, nesfarsit.
Dar sinuciderea, Serban Foarta?
Sinuciderea, la randul ei, poate fi, si ea, instantanee, numai ca implica, uneori, cele mai indelungi deliberari si preparative complicate.
Or, de trait, traim, mai totdeauna, spontan ca florile si instinctiv ca dobitocul; oameni, nu suntem decat prin moarte. Iar moartea e, cum spune Valéry, ceva ce, numai, celorlalti li se intampla.
Ni se intampla, insa, ca acesti ceilalti sa ne fie dragi; mai dragi, adesea, decat noi insine, - ca progenitura, unei mame, ca Juliettei, adoratul ei Romeo...
Iar daca absenta lor de dupa o resimtim cu greu, apoi, dar ca pe o fatalitate inconturnabila si, intr-un fel, fireasca (atunci cand cei mai varstnici decat noi: bunici, parinti, ne parasesc), chinurile zilelor din urma (care pot fi si ani de zile), ale acestora, sunt (in pofida convingerilor religioase ferme) cele care ne pot induce tentatia eutanasiei.
Iata, in continuare (nu fara scuze fata de aceia pe care-i pot scandaliza!), cateva argumente de... bun-simt.
De vreme ce, in medicina, anestezia presupune recursul la un alt principiu decat acela, religios, al asumarii ca atare a intenabilei dureri, logic ar fi ca domnii doctori sa faca pasul succesiv, acceptand eutanasia.
Aceasta ultima, oricum, e implicata, ab initio, in cea dintai, ce, in virtutea unui anume hedonism propriu mentalitatii noastre de pleziristi si libertini, indeparteaza de la gura bolnavului "acest pahar", crutandu-l de amarul lui sau indulcindu-i-l cu miere.
Esti pentru eutanasie?
Nu fac, aici, o pledoarie propriu-zisa in favoarea eutanasiei, ci ma supun stringentei logici incluse-n orice analgezic; ca, de altminteri, si in droguri, - care, pornind de la premisa ca viata insasi este suferinta, incearca sa o atenueze (si, in extremis, s-o suprime) in samburele ei doloric, prin ceea ce, la Epicur, numeste-se aochlesia (de unde si comandamentul "latente vivere", sa zicem); sau, in budism si jainism (acesta ultim acceptand si sinuciderea rituala), Nirvana: "stingerea" dorintei, ca si a tot ce e elan vital.
Cu corectivul ca acestea necesita o disciplina a contemplatiei, a ascezei; pe cand un drog/un analgezic presupun minimul efort, fiind, pe cat de lesnicioase, tot pe atata de factice.
Nimic de zis: un analgezic, fara sa fie curativ, ramane un medicament; ceea ce-l pune-n rand cu drogul e, insa, caracterul sau de expedient imperdurabil...
Pun punct (sau... puncte de suspensie), aici, acestui trist discurs, pe care l-am notat in graba, la moartea, dupa o atroce si disperata agonie, a mamei, acum 11 ani, in ziua de 1 aprilie, luna la finea careia,-n 30, venise pe lume,-n urma cu 76 (sau 75?) de ani, in 1920.
Ea a indurat necontenit (si nu fara noblete si stoicism); noi, cei din jurul ei, intermitent, in masura-n care puteam pleca de langa pat si reveni dupa o vreme, mai, oarecum, increzatori in ceea ce nu mai era decat un biet paliativ.
S-a recurs, in fine, la morfina, pe care tata i-o administra, ca medic, nu fara prudenta. In ultimele ei minute, se cam codea sa-i faca injectia de pe urma. Mai ca l-am somat, eu, sa i-o faca, - mai slab de inger, totusi, decat el.
Indicibilul insa, vorba lui Ludwig Wittgenstein, este mai bine sa-l tacem.
"Era sa mor" nu este sa si mori; iar moartea nu-i de experimentat prin nimeni altul decat, vai, prin tine insuti.
Cand ai inceput sa si pictezi?
Culorile m-au fascinat dintotdeauna, adica din copilarie. Nu mi-as fi putut imagina o lume acromatica sau terna (fie si daca am avut, de cea din urma, ani lungi, parte, - si, din pacate, mai avem). Vitraliile mi-erau mai dragi decat fereastra incolora, iar prismele ce descompun lumina zilei, ma vrajeau (ca si, de altfel, caleidoscopul).
Dintre culori, iubeam violetul, in toate tonurile gamei lui; cu o exceptie: violaceul, pe degete, de creion chimic, si cu o vaga preferinta pentru amabilul lila, - plapanda nuanta ce-ar avea intr-insa, dupa Goethe, "etwas Lebhaftes ohne Fröhlichkeit": o vioiciune fara bucurie...
Nu mai stiu, astazi, daca, pentru mine, culorile erau, sa zicem, strictamente, niste "universalia ante res". Ipostaziabile, insa, erau, - ca in Bacovia, pe care, pe la 15 ani, impenitent estet precoce, il citeam la indoielnica lumina a unui bec infasurat in tipla mov, - sa "falfaie, pe lume, violetul"...
Sau, doar, sa "palpaie" plapandul liliachiu!
Mai "lata" va fi fost pe vremea cand eu, student prin anul III, venind in Severin, din Timisoara, cazut-am in irezistibila ispita a becului albastru ("de camuflaj", sa zicem), pe care, singur in compartiment si cocotandu-ma pe canapeaua rosie, l-am desurubat, mult tematoriu de consecintele acestei fapte, - incat, cand trenul a oprit la un semnal, mi-am inchipuit ca-i pentru mine! N-a fost; si, ajungand acasa, l-am rasucit cu entuziasm in fasungul unei vegheze (vocabul preferabil, totusi, mai romaneaosei veioze!), ca sa "se mistuie" consecutiv comutatoricei manevre (!), din pricina de alt voltaj...
Justitia...
Iata, mi-am zis, justitia imanenta.
Banui, in rest, ca instructiva tarasenie cu becul feroviar varat, in graba, intr-o incongrua dulie, mi-a sugerat o zicere cu care i-am facut sa rada in nestire, prin '68, la Madam Candrea, pe Turcea, pe Robescu, pe Mircea Brailita, pe chiar cam aghelastul Mazilescu si alti vreo patru-cinci convivi, anume: "Fudulia becului, dulia berbecului!".
M-ai facut si pe mine sa rad, dar sa ne intoarcem la culori.
Da, sa ne intoarcem, la culori, ba chiar la nuante, - care, facand abstractie de zugravi, de pictori sau de chimistii de la I. G. Barben, sunt o vocatie feminina (in materie, baremi, de textile). Bietii barbati (nu toti, o parte) nu prea pot sa-l diferentieze nici, cel putin, pe verde de albastru, confuzia celor doua farbe dand, ca la grecii de pe vremuri, un fel de glaukos devalmas.
Se poate picta cu orice materie lichida?
Se poate picta, cu de toate, de la produsul stercorar al lui Evghenii Sokolov, eroul de pomina a lui Gainsbourg (a nu se confunda cu Gainsborough!), pana la galbenul polen de crin angelic. Important e ca pigmentul sa reziste.
Culoarea care, dupa Goethe, e o "patimire a luminii", mai are de patimit, inca o data, trecand din radiatie/unduire in pigment. Aceea care-i cea "mai proxima luminii" ("nächste (...) am Licht"), dupa acelasi Farbenlehrer, si/sau albului, dupa Kandinsky: e vorba de gALBen, bineinteles, ajunsa la stadiul de vopsea, de galbinum clorotic si suspect, se luteifica, adica se in-tineaza/galbejeste...
Numai ca tu, draga Iolanda, ma intrebai despre pictura, iar eu, de-o vreme, divaghez despre culori.
Or, pictura nu e doar culoare: nu e, cu unele exceptii mai mult sau mai putin ilustre, doar nebuloasa si nevertebratie.
Mai e, bineinteles si desen.
Ea, pictura, mai e, si desen.
Eu, insa, la desen, eram stangaci (la figurat vorbind, nu ca Da Vinci!); incat, prin clasele primare, desena, in contul meu, familia: bunica, mama, ba chiar tata, - care, ca medic, nu era un ageamiu, in, cel putin, desenul anatomic. Nici acestuia nu-i e straina culoarea, dar ca, numai, colorit.
Cat despre desenul fie tehnic, fie artistic, am ramas (ceea ce este regretabil) cu mai-nimicul care se deprinde, la scoala, la dexteritati".
In schimb, istoria artei mi-a suras.
Initierea in aceasta disciplina am inceput-o, fara cazne, in familie, avand sansa de copil, al multor albume de arta.
Amintesc ca-n studentie am fost prieten cu plasticieni la fel de tineri, cu care convorbeam adesea, tragand cu ochiul la ce fac, fara a pune, insa, mana pe unelte.
Eram casatorit cu o colega de la Litere (pe-atunci Filologie), ce-ar fi fost o foarte buna portretista.
Ai expus lucrari de pictura si tehnici mixte, esti autor de coperte de carti, ai scris si mai scrii si cronica de arta, ai tradus de asemenea cateva carti despre pictura.
N-am contenit, in rest, sa cochetez cu asa-zisa critica de arta, verbal, intai, apoi in scris, - astfel incat, editorial vorbind, am debutat (in '68, la Meridiane) cu o traducere din Valéry: Degas Dans Desen. A urmat o alta, din acelasi: Introducere in metoda lui Leonardo da Vinci; si inca una,-n '70: Prietenul pictorilor, de Francis Carco; pentru ca, peste ani de zile, in '97, sa transpun in romaneste un opuscul de Salvador Dali, anume incornoratii varstnicei picturi moderne. Curios, dar talmacirile-mi in proza (inclusiv Evghenii Sokolov, grafician, stie-se, pardalnic) sunt carti, cu toatele, referitoare la pictura. Pe cateva, le-am adnotat. Mi-au aparut recenzii sau eseuri, pe teme plastice, in felurite publicatii. M-a preocupat design-ul grafic, fiind autor al catorva coperte si al unor, tot mai multe, ilustratii, ca si (cu un cuvant ce-mi apartine sau, cel putin, asa-mi inchipui) a unui numar de scanografii. Am avut trei expozitii personale, din 2001 pana azi. Am comentat, in versuri, o seama de faimoase panze.
Mai inainte, insa, de-a cadea intr-un birocratism triumfalist, am sa mai adaug doua vorbe: convins de unele insuficiente ale cuvantului (poetic), l-am insotit, de la o vreme, cu imagini, sfarsind, se pare, prin confuzia penitei (proprii) cu penelul, - si nu fara riscul ca acest "violon d'Ingres" sa se preschimbe intr-un ...violon dingue!.
(Fragmente dintr-o carte de dialoguri cu Serban Foarta, in curs de aparitie)
Iolanda MALAMEN