Traducere // Translate

Peter Greenaway: Voi, românii, nu aţi oferit nimic culturii europene

Peter Greenaway: Voi, românii, nu aţi oferit nimic culturii europene

Interviu de Razvan Tupa

Peter Greenaway nu a stat la Festivalul ANONIMUL de la Sfintu-Gheorghe decit doua zile. Dar prezenta lui a facut ca deschiderea festivalului sa fie mai alerta decit a oricarui festival de film pe care l-am vazut vreodata la noi. Pe tot parcursul discutiei pe care am purtat-o, Greenaway a raspuns nu doar intrebarilor mele, ci si intrebarilor cuiva care ii cerea sfaturi legate de cariera; a discutat probleme politice si culturale cu unul dintre organizatori si a intrebat din cind in cind daca a mai ramas cineva sa urmareasca filmul sau, care tocmai se proiecta. Inainte sa ajungem la interviu, imi vorbise deja despre proiectul pe care l-a intrerupt cind Mel Gibson a lansat Patimile lui Isus: „Filmul meu era mult mai violent. In scenariul meu, Isus trecea prin intimplari pe care Mel Gibson nici nu ar fi indraznit sa si le imagineze“. Apoi, pentru a confirma imaginea de regizor controversat, m-a asigurat ca zvonurile despre un posibil film din seria James Bond in regia sa erau oarecum adevarate: „Aveam un scenariu, ma interesa, mai ales, sa distrug imaginea de macho care este atasata personajului James Bond“. Si, ca sa incheie… „Este adevarat ca incerc sa fac multe lucruri diferite. Dar intotdeauna recunosti un film de Greenaway, nu? Mereu am vrut sa fac un film porno. Nu mi-a iesit inca. Dar tot o sa-l fac!“ Pe tot parcursul discutiei pe care am purtat-o, in fundal rula prima parte din Valizele lui Tulse Luper. Greenaway insusi si-a dat seama ca filmul sau este cu vreo 40 de minute mai lung decit credea. De mai multe ori i-a anuntat pe organizatori ca nu mai sint decit cinci minute pina la finalul acestei prime parti, pentru ca filmul sa mai continue o buna bucata de timp. In cele din urma, a povestit ca nu isi vede filmele decit de citeva ori dupa lansare pentru a nu mai reveni vreodata asupra lor. Cu toate acestea, personajele lui revin de la un film la altul. Viziunea lui Greenaway despre Romania nu este una tocmai favorabila. In interviul acordat „Suplimentului de cultura“, regizorul vorbeste despre tara noastra ca despre „o pata alba“ pe harta. Nici parerile sale despre cinematografia noastra nu sint tocmai magulitoare.

Sint de parere ca nu exista decit doua subiecte de baza: erotismul si moartea. Despre ce altceva poti sa vorbesti? Eros si Thanatos. Poate si pentru ca orice altceva este negociabil. Putem sa negociem politica, dragostea, putem sa negociem religia, banii, puterea... Dar, in ultima instanta, sexul si moartea nu se pot negocia. Medicina poate sa te faca sa traiesti mai mult, putem sa ne selectam partenerii sexuali dupa criterii la care bunicii nostri nici nu visau. Avem contraceptia, avem tot felul de notiuni si politici sexuale, dar nu putem sa negociem sexul sau moartea.

Da, este vorba despre reprezentare. Sigur, poti sa negociezi aceste lucruri in film, dar nu poti sa le negociezi in viata. Tocmai asta le face sa fie atit de puternice. Balzac era de parere ca un al treilea subiect important ar putea sa fie banii. Eu nu sint de acord cu el, pentru ca banii sint „negociabili“... Sint atitia oameni care cistiga bani, incit nu poate sa fie prea greu sa-i cistigi, nu? Deci nici prea mare valoare nu poate sa se ascunda in facutul banilor. Pina la urma, cred ca toata istoria artei occidentale tine de aceste doua elemente. Daca ne gindim la crestinism, cele mai importante imagini ale crestinatatii sint Isus copil, dovada a unei nasteri sexuale, si Isus pe cruce, dovada mortii. Cind te gindesti la marile realizari ale artei occidentale, iti dai seama ca mereu este vorba despre sex si moarte. Sint, in esenta mea, un darwinist. Sint ateu si sint convins ca Darwin si teoria evolutiei au multe raspunsuri. Erotismul este un mecanism prin care recream specia umana. Si asta pare sa nu fie negociabil. Sintem programati sa ne reproducem. Erotismul este parte din propaganda reproducerii.

E plictisitor. Americanii sint protestanti si puritani si au probleme cu propriul corp!

Ma intereseaza mai mult limbajul decit ceea ce are de spus. Privesc pictura ca pe o arta care este mult superioara cinematografiei. Civilizatia occidentala picteaza de zece mii de ani. Nu se fac filme decit de vreo suta si zece ani. Nu este vorba neaparat despre opozitia static-dinamic, este vorba despre estetica, despre exprimarea unor idei prin intermediul unor imagini. Gramatica si sintaxa filmului sint foarte limitate in comparatie cu instrumentele perfectionate in 10.000 de ani de creatie a imaginilor.

Da, pentru ca ma intereseaza textul si ma intereseaza muzica.

Da, dar cinematografia nu a inceput la Hollywood. Totul a inceput la Paris, in 1895, cu un cu totul alt scop decit cel oferit de Hollywood. Americanii sint buni capitalisti, buni antreprenori… Stiu sa exploateze foarte bine ideile altora. Noul Val francez este responsabil in cea mai mare masura de explozia underground-ului american. Andy Warhol si ceilalti datoreaza foarte mult cinematografiei europene de la acel moment.

E o situatie cehoviana. Totul se bazeaza pe al patrulea perete invizibil… Asezi patru persoane la o masa si aduci un nebun sa dramatizeze totul. E foarte plictisitor! Uitati-va la limbajul pe care il folosim aici (aratind spre filmul sau, Valizele lui Tulse Luper, care tocmai rula), este cit se poate de departe de o drama cehoviana. Nu seamana cu nimic din ceea ce se produce acum la Hollywood.

Cred ca Europa nu ar trebui sa se ascunda. Toate notiunile politice sau ideile referitoare la umanism, la valorile lumii contemporane au fost create aici. Sa ne uitam la Kurosawa, pe care il consider foarte interesant. Cel mai cunoscut film al sau este Cei sapte samurai. Dar a fost incercarea lui Kurosawa de a face Diligenta lui John Ford. A reusit. Mai tirziu ne-am trezit cu filme americane de genul Cei sapte magnifici ce reluau pelicula japoneza a lui Kurosawa care, la rindul sau, a reluat filmul lui John Ford. Filmele japoneze din anii ’80 au reluat ideile lui David Lean. De multe ori, Vestul a sustinut disidenti si i-a creditat din punct de vedere estetic, cu toate ca nu erau chiar atit de importanti.

Da, dar nu imi amintesc vreunul care sa fi fost prea important. Mi s-au parut pastise, proiecte care aveau aerul unor reproduceri, care refaceau trasee batute de alte traditii europene. Voi, romanii, aveti o cultura tare mimetica. Romania este invizibila in lume. In termenii culturii internationale nu ati produs mari muzicieni, nu ati produs mare literatura. Poate Enescu… Dar el a ramas o figura minora, locala… A activat in Parisul anilor ’30, in special. Nu ati oferit nimic culturii europene. Ma intereseaza Romania tocmai pentru ca sinteti invizibili. Poate Zimbabwe are mai multa identitate decit Romania. Este o putere iesita din era coloniala afectata de tot felul de spaime legate de aceasta problema. Romania nu are nici aceste elemente.

In primul rind, m-a interesat faptul ca ati facut parte din Imperiul Roman, dar si faptul ca ati facut parte din Imperiul Otoman. Cei mai multi romani prefera sa se uite in alta parte cind incerc sa vorbesc cu ei despre Imperiul Otoman… Acelasi lucru se intimpla atunci cind intreb oamenii din Grecia despre perioada lor otomana. Nu ati avut nici exilati celebri, nu-i asa? Exilati in sensul in care vorbim despre Soljenitin sau Dante… Dante Alighieri si-a scris Divina Comedie in exil… Nabokov… Salman Rushdie…

Da! E un exemplu. Nu ar fi fost niciodata descoperit daca ar fi ramas aici. In mod normal, as fi de acord cu dumneavoastra, imi place Brancusi intr-un mod special. Dar trebuie sa recunosc ca, in acelasi timp, cu el erau la Paris si alti artisti care faceau cam acelasi lucru. Hans Arp, de exemplu.

Nu, Romania a fost pentru mine un fel de Xanadu contemporan. O pata alba pe harta, un tinut misterios. In 15 ani, Europa va fi uitata. Punctul central al lumii se va intoarce in Est. China, de exemplu, ar putea sa fie noua putere a lumii. California este deja mult mai importanta decit New York-ul. Mai aveti 15 ani ca sa lasati o urma. Este momentul in care se restabileste Europa de Est. Prima putere ar putea sa fie Tarile Baltice. Tarile de acolo dobindesc tot mai multa putere economica. Cred ca sinteti o entitate complet diferita de Comunitatea Europeana si este o prostie sa va raportati la ea. Nu veti iesi de sub umbra puterii sovietice atit timp cit nu materializati o identitate puternica. Manifestati un puternic complex de inferioritate culturala.

Ultima data cind britanicii au fost ocupati s-a intimplat acum 1.000 de ani. Cea mai importanta poveste din Marea Britanie cred ca este succesul socialismului. Atita succes a avut socialismul, incit nu mai avem proletariat. Voi aveti mai multe in comun cu Ungaria decit cu Berlinul. Trebuie sa va gasiti propria identitate.

Daca vom considera povestea in sensul impus de literatura ca un lucru strain filmului, trebuie sa cautam noi modalitati de organizare a informatiei. O modalitate ar fi alfabetul. Totul este aranjat in ordine alfabetica. Apoi, felul in care majoritatea lucrurilor pot fi numerotate ofera un bun punct de pornire pentru stabilirea unor elemente ale unei alte organizari decit cea narativa. Alteori, ca in Bucatarul, hotul..., am folosit culori. Cu Tulse Luper... am incheiat seria de trei filme. Dar voi continua cu o serie de 92 de DVD-uri care sa dezvolte materialul inclus in cele trei filme.

Sper sa traiesc destul incit sa putem sa incheiem acest proiect. In acelasi timp, lucrez la alte 16 proiecte. Urmatorul film este despre Rembrandt, dar ma gindesc deja la alt proiect de amploare. Se numeste Istoricii si isi propune sa dezvolte o idee pe care o afirma Borges. Aceea ca o istorie a lumii ar trebui sa includa istoria fiecarui om care a trait vreodata.

Borges este foarte important pentru generatia mea. Daca ii intrebi pe cei mai batrini decit mine, ei au fost influentati mai degraba de Kafka. Iar cei mai tineri decit mine, probabil de Marquez. Sint trei generatii diferite. Teoria mea cu privire la virstele artei legate de trei figuri care au creat-o, au consolidat-o si au distrus-o. Cind vorbim despre pictura in tempera, vorbim despre cel care a creat-o, Van Eyk, fiind perfectionata de Breugel si descompusa de Vermeer. Am spus asta si despre film. Eisenstein, Orson Welles, Godard parcurg acest drum. Eu, cu Valizele lui Tulse Luper, vreau sa inventez noul limbaj, sa ofer prima capodopera a erei post-cinema.

Le vad cam sase luni dupa ce le-am lansat. Insa apoi nu ma mai uit niciodata la ele.

Intr-o discutie intre Renoir tatal (pictorul) si Renoir fiul (cineastul), cel din urma ii cerea parerea tatalui sau cu privire la cariera sa. „Vreau sa fac filme, dar nu am nimic de spus.“ „Nu-ti face griji – i-ar fi raspuns tatal-pictor–, daca folosesti mijloacele de expresie o sa gasesti si ceva de spus. Cei mai multi artisti nu au decit unul sau doua lucruri de spus si isi petrec toata viata repetindu-se. Dar, cum majoritatea oamenilor nu au nici macar o idee originala, ceea ce gaseste un artist poate sa fie mai mult decit suficient.“


Nu prea am ce sa vorbesc cu ei. Cred ca cei mai multi regizori sint interesati de altceva decit ma intereseaza pe mine. Cred ca filmul este o poveste incheiata. Eram un discipol devotat al lui Truffaut. Il urmaream peste tot prin Europa cu reportofonul deschis. Acum mi se pare ca Alain Resnais este mult mai important. Exista o gluma a jurnalistilor, cum ca un mare regizor poate sa faca numai trei filme bune. Poti sa le faci pe toate odata, ca Antonioni sau Resnais; unul la inceputul carierei, unul la mijloc si unul la sfirsit ca Houston sau Eisenstein. Raoul Ruiz este unul dintre cineastii care se bucura de o reputatie solida. Mi-ar placea sa am si eu reputatia lui…

Dar are reputatia unui regizor intelectual. Este creditat ca o autoritate cinematografica foarte serioasa. Nu m-as grabi sa ii vad filmele la cinematograf. Dar este ceva in genul lui John Cage. Nu prea i se asculta muzica, insa este unul dintre oamenii care produc mari schimbari. Daca esti mai cautat pe Internet, nu inseamna mare lucru. Filmele mele sint prea elitiste, prea intelectuale. Cred ca urmez o directie cinematografica pe care o putem numi „detasare pasionata“.

3 comentarii:

peromaneste spunea...

< inapoi
Despre Romania, de bine

Doina IOANID

In ultima vreme, nu aud si nu citesc despre Romania decit de rau. De la discutiile din tren, la artisti de seama, romani sau straini, cu diferite ocazii, inundatii sau participari culturale la diferite evenimente, toata lumea se inghesuie sa afirme sus si tare ce tara de doi bani avem noi, cit de lipsiti de perspectiva si de neinsemnati sintem noi, cit de prost stam la capitolul imagine. O sastiseala generalizata si demoralizanta pare sa fi cuprins pe toata lumea, ca si cind nimeni n-ar mai vrea sa stea in tara asta de cacat, iar daca o face e numai pentru ca nu are incotro. Si atunci stau si ma intreb: chiar asa sa fie oare? Chiar ne-am saturat cu totii de Romania? Chiar nu e nimic bun aici? De unde aceasta tendinta de minimalizare? De unde aceasta tendinta aproape morbida de autodesfiintare? De unde acest defetism pernicios?

Nu sint o nationalista care umbla cu ecusonul lui Eminescu in piept, dar atitudinea aceasta mi se pare deplorabila si chiar regretabila, pentru ca asa nu vom rezolva nimic si, in orice caz, nu vom construi nimic, ne vom afunda in schimb din ce in ce mai tare. Nu vreau sa afirm ca toate sint roz, ca nu ne doare nimic, ca nu avem nimic de schimbat si ca sintem in cea mai buna dintre tarile posibile. Nu debordez de un optimism fara acoperire si fara limite, ba chiar din cind in cind ma cuprinde si pe mine enervarea vazind ca lucrurile nu se misca asa de repede cum ar trebui, ca cei pe care i-am ales se fac numai ca lucreaza, ca este mizerie, inertie, ca multi umbla cu suste si susanele, ca nu facem nimic pentru a ne promova. Ar trebui insa sa vedem mai degraba ce trebuie schimbat, unde si cum. Ar trebui sa vedem concret care sint metodele prin care ne-am putea indrepta, nu sa raminem la faza unor lamentatii penibile.

Oricum, cel mai mult ne afecteaza chestiunea imaginii, nu posibila rezolvare a problemelor interne. Ne e „naturelul simtitor“ la faptul ca o romanca a ucis un calugar francez si ca – vezi, Doamne – ne strica reputatiunea. Cum se va mai duce Mircea Cartarescu in Franta cu aceasta tinichea de coada, „purtind masca asasinei de la Taizé“? „In ochii lumii, Luminita Solcan e de o suta de mii de ori mai romanca decit mine“, afirma reputatul scriitor roman in Jurnalul national din 30 august 2005, in articolul sau, Luminita de la capatul pumnalului. Iar eu ma intreb de ce oare o femeie labila psihic (de parca in Uniunea Europeana n-ar fi nebuni si criminali) din Romania ar avea mai multa trecere in ochii lumii franceze decit un valoros scriitor venit din acelasi spatiu, de ce sa fi devenit brusc o natie de criminali.

Simplu, mi s-ar putea raspunde, pentru ca aceasta crima este vizibila, iar cultura romana, nu.
In cazul acesta, ar trebui sa ne intrebam unde gresim, de ce occidentalii ne considera o cultura minora, chiar invizibila. De ce Peter Greenaway considera, in interviul acordat lui Razvan Tupa in Suplimentul de cultura din 27 august-2 septembrie 2005, ca Romania este „invizibila in lume“, ca este doar „o pata alba pe harta“, de ce considera cultura romana drept una „mimetica“ si fara identitate. Greseala este, pe de o parte, a noastra, a incapacitatii noastre reale de promovare. Ne agatam cu disperare de citeva nume, precum Brancusi, Eliade, Ionesco, Cioran si Enescu, privim inapoi cu mindrie la Eminescu si Caragiale, fara sa ne gindim ca o cultura tinara, efervescenta, poate fi mult mai interesanta. Brand-ul ni-l facem noi, dar nu batind apa in piua, ci interesindu-ne cu adevarat despre ce mai e nou in cultura noastra. Chiar si regizorul englez ne acorda o sansa: „Cred ca sinteti o entitate complet diferita de Comunitatea Europeana si este o prostie sa va raportati la ea.

Nu veti iesi de sub umbra puterii sovietice atita timp cit nu materializati o identitate puternica“. Sansa noastra nu este de a ne vaicari sau de a ne minimaliza, ci de a oferi o cultura vie, fara complexe si grandoare. Cioran nu ma reprezinta si cred ca modelul lui defetist a facut deja destule victime printre intelectuali. Scriitorii care se pling de deserviciul pe care li-l face Romania ar trebui sa se gindeasca serios ca ceea ce au scris si au gindit s-a concretizat in limba romana, o limba vie si foarte expresiva, ceea ce au vazut si au trait aici s-a intimplat, in jalnica noastra tarisoara, uitata intr-un colt de Europa, alaturi de oamenii ei, asa cum sint ei, cu defecte si calitati. Personal, nu vreau sa ies din aceasta cultura, chiar daca sint multe de schimbat, de la subfinantarea invatamintului si a culturii, la drumuri proaste si servicii execrabile, la situatia politica. Nu vreau sa ma dau batuta si sper ca nu sint singura, iar cei care au urechi de auzit sa si auda, pina cind deprimarea nu ne va cuprinde si pe noi „optimistii bine temperati“. In orice caz, nu cred sub nici o forma ca am merita „luminita de la capatul pumnalului“.

Pe de alta parte, Occidentul ar trebui sa inceteze sa ne mai considere niste barbari, sa se intereseze mai mult de tara noastra, sa nu ne mai situeze capitala la Budapesta, sa afle si despre altceva decit Dracula si copiii bolnavi de SIDA, despre coruptie, exorcisme, nebuni s.a.m.d. O privire mai putin superficiala ar fi de dorit. Daca tot e sa ne integram in Europa, poate ca ar fi bine sa inceapa sa ne si cunoasca, sa dea curs acelui slogan prea mult vehiculat „unitate in diversitate“ si sa nu ramina la niste simple etichete, la o simpla batalie de imagine. Asa poate vom auzi in curind si de bine de Romania.

Anonim spunea...

* Peter Greenaway este, probabil, cel mai cunoscut cineast care isi asuma o dimensiune acut experimentala in arta filmului;
* Din 1980 realizeaza filme de lungmetraj (se vorbeste despre aproximativ 230 de proiecte cinematografice pe care le-a finalizat);
* Fiecare pelicula pe care o semneaza ofera o experienta cinematografica originala impregnata de marci inconfundabile ale stilului Greenaway;
* Pelicule precum The Draughtsman’s Contract, The Cook, The Thief, His Wife and Her Lover sau Pillow Book au deschis perspective neasteptate asupra posibilitatilor de care dispune cinematograful;
* La Festivalul de Film Independent ANONIMUL, Peter Greenaway a venit pentru a-si prezenta cea mai recenta realizare, trilogia Valizele lui Tulse Luper. Proiectul gigantic, intins pe aproape 10 ani de munca, pe linga cele trei pelicule prezentate in Delta, include citeva site-uri pe Internet si mai multe expozitii de arta, conturind un demers care depaseste cu mult limitele artei cinematografice traditionale;
* In 1999 lansa pelicula 8 1 Women, unul dintre personaje fiind caracterizat ca avind „un nume exotic, care suna romaneste“;
* Tulse Luper, personajul celui mai recent film semnat Peter Greenaway, a trecut printr-o scurta perioada de detentie la inchisoarea Vacaresti, in Romania.

Anonim spunea...

razvan tzupa e o cacareaza de intervievator! nu stie cum sa faca sa-o ia mai oblic de la greenaway, care cat ar fi de artist e un neica nimeni pe plan uman.

poate-l primeste si pe tzupa asta la fro bursa iuropeana...