Traducere // Translate

Festivalul „George Enescu“ la „ridicarea cortinei“

Anca FLOREA (din Observator cultural)

Asteptat ca o adevarata sarbatoare a muzicii, Festivalul Enescu a debutat duminica seara sub semnul omagierii maestrului care, in urma cu o jumatate de veac, a intrat in nemurire. Spoturi publicitare (in sfirsit si la TV Mezzo), afise, banere, numeroase articole au prefatat aceasta a XVII-a editie. Deschidere la care au fost prezenti presedintele
Traian Basescu, primul ministru Calin Popescu Tariceanu si alti numerosi oameni de cultura.

Cuvintul de deschidere rostit de presedintele de onoare Ioan Holender a fost urmat de creionarea concisa a personalitatii lui Enescu de catre ministrul Culturii, compozitorul Adrian Iorgulescu, cel care a realizat si programul muzical, in interpretarea Filarmonicii bucurestene sub bagheta dirijorului Horia Andreescu, program cuprinzind opusuri enesciene – Rapsodia I si Simfonia I – incadrind Triplul concert de Beethoven, solisti fiind violoncelistul Alexander Rudin, violonistul Dmitri Sitkovetski – un nume binecunoscut, dar care a dezamagit prin stridenta sunetului si lipsa totala de implicare expresiva – si pianista Brigitte Engerer, cu un tuseu rotund, dar cu un discurs fara relief. O colaborare cu un asemenea trio inegal valoric si greu de omogenizat a devenit astfel extrem de dificila pentru orchestra care a reusit totusi sa realizeze un suport echilibrat. Daca, in Rapsodie, contururile, temele si planurile contrastante nu au avut pregnanta si mai ales stralucirea dorite (poate si pentru ca instrumentistii sustineau primul concert dupa vacanta), Simfonia a rasunat mult mai dinamic, mai dens ca ideatica si cu un plus de anvergura (fiind, cu siguranta, mult mai „lucrata“ la repetitii), astfel incit aplauzele publicului au determinat oferirea unui bis consistent – Rapsodia II de Enescu, interpretata in tonuri calde, cu fluenta si frazare eleganta.

- Controversata sonorizare a Salii Palatului
Mult discutata si controversata sonorizare a Salii Palatului nu a mai generat surprize neplacute, dar probabil spaima unor excese de intensitate a determinat o estompare „vatuita“ din cauza careia parte dintre solo-urile suflatorilor (de altfel excelent realizate) abia s-au auzit si, in general, am avut sentimentul unei desfasurari orchestrale „in miniatura“, desi gestica ampla si solicitanta a dirijorului „spunea“ cu totul altceva.

Chiar din prima zi, Muzeul Enescu a gazduit vernisarea unei expozitii care, sub genericul Portrete din arhiva muzeului, alatura fotografii ale muzicianului din diverse perioade ale existentei sale, dar si figura sa atit de expresiva surprinsa in desene de Silvan Ionescu, Fortuna Brulez, Rodica Ciocirdel-Teodorescu, apoi Kern Daisy, Iuri Leonidovici Katz, H. Dimitriu, Gruia, Sean Cosmovici, picturi de F. Coman, Horea Cucerzan, Dragos Morarescu, nelipsind binecunoscutul tablou semnat de Corneliu Baba, infatisindu-l pe Enescu in frac, tinind vioara in mina, intr-o atitudine parca usor obosita. Am descoperit cu uimire, pe verso, un text de Mihail Jora scris direct pe pinza, in romana si franceza, descriind poetic acea imagine devenita simbol: „Cu capul plecat, adus putin de spate, el calca tot spre public, privindu-l ca din vis cu acea cautare adinca ce-l infatiseaza pe iluminatul ce stapineste si farmeca fiintele care-l apropie. Paseste ca pe o apa intinsa, parind ca vrea sa treaca peste capetele auditorului ascunse in umbra salii“.

Despre conceptul expozitiei, dar mai ales despre cele sase partituri enesciene inedite (cuprinzind miniaturi pentru pian sau vioara, inclusiv citeva Capricii de Paganini in „aranjament“ cu pian) lansate cu acel prilej, editate de Muzeul Enescu in colaborare cu Institutul Cultural Roman in ingrijirea violonistului Sherban Lupu, au vorbit pianista Ilinca Dumitrescu, directorul Muzeului, Tania Radu, vice-presedintele Institutului Cultural, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu si criticul de arta Adrian Silvan Ionescu. In final, muzicologul Viorel Cosma si-a prezentat noul volum George Enescu – concertul de adio care, punctind demersurile facute de autoritatile romane si de Uniunea Compozitorilor pentru a-l convinge pe Enescu, la inceputul anilor ’50, sa revina in tara, precum si ultimele sale clipe de viata, alatura, in cele 286 de pagini, articole, ginduri si comentarii aparute in presa noastra, dar si in strainatate referitor la stingerea din viata a eminentului artist. Publicat la Editura „Fintina lui Manole“ din Rimnicu Vilcea, volumul ofera si citeva fotografii binecunoscute, precum si imagini ale cladirilor unde a locuit in acei ani de suferinta, masca mortuara, mulajul miinilor sale etc.

- Publicul s-a reintilnit cu „cel mai iubit copil“ al lui Enescu
A doua zi, la Opera Nationala din Bucuresti, publicul s-a reintilnit cu „cel mai iubit copil“ al lui Enescu – Oedip –, in versiunea regizata in 2003, la precedenta editie a Festivalului, de catre Petrica Ionescu, distributia propusa de teatru de aceasta data suferind insa o serie de modificari fata de premiera. Rolul principal a fost interpretat de Essa Ruutunen, bas-bariton finlandez care, in 2001, a debutat in dificilul rol pe aceeasi scena, reluindu-l apoi la Staatsoper Viena cu un deosebit succes. Cei care l-au reascultat luni seara au apreciat profesionalismul cu care abordeaza partitura, sobrietatea si evitarea exceselor in jocul de scena, melomanii incercind sa depaseasca senzatia de „glas batrinesc“ si de „cint pe coarda“, poate prea mult in forta, ultimul act aducind insa momente de sensibilitate frumos rezolvate.

Parteneri i-au fost Horia Sandu (Tiresias), Iordache Basalic (Creon), Florin Diaconescu (Pastorul), Stefan Schuller (Marele Preot), Pompeiu Harasteanu (Phorbas), Mihnea Lamatic (Strajerul), Mihai Lazar (Teseu), Gabriel Nastase (Laios), Gabriela Dragusin (Iocasta), Ecaterina Sutu (Sfinxul), Simonida Lutescu (Antigona), Adriana Alexandru (Meropa), Sidonia Nica (O tebana), Francisc Valkay (Batrinul orb), evoluind pe coordonatele obisnuite, cu acuratete si onestitate. La pupitru s-a aflat dirijorul Michael Boder, invitat de asemenea de la Opera vieneza, coordonind cu precizie relatia solisti-cor-orchestra, ansamblul sunind dens, unitar si in general incisiv in secventele de forta dramatica sau transparent in momentele de lirism, desi intensitatile „tari“ au dominat intreg spectacolul care ne-a convins ca, desi este prezentat doar in festivaluri sau la inceput de stagiune (din motive pe care le-am comentat anterior), isi pastreaza structura compacta, in decorurile si costumele somptuoase, completate de fum, artificii, jocuri de lumina etc., oferind o versiune de poveste a operei Oedip care, in acea seara, a fost aplaudata de un public destul de numeros, dar si de artisti de ieri si de azi care au dat cindva o stralucire inegalabila Operei bucurestene.

- Argentinian tango si o solista ce amintea de Edith Piaf si Marlene Dietrich
Inainte de ridicarea cortinei, la ONB s-a lansat volumul George Enescu – destinul unui geniu scris de Mihai Cosma. Editie bilingva, cartea este o prezentare „pe intelesul tuturor“ a vietii si creatiei enesciene. Intr-un format aparte si o grafica eleganta, insotit de fotografii, textul devine un fel de „prefata“ a CD-ului ce-l insoteste (explicind astfel si formatul simpatic, dar atipic), incluzind inregistrari istorice cu George Enescu in ipostaza de compozitor si de interpret – cele doua Rapsodii (cu Filarmonica dirijate de George Georgescu in 1942), aria Sfinxului din Oedip (solista Zenaida Pally, cintind in compania Orchestrei Operei dirijata de Mihai Brediceanu), apoi fragmente din Suita I dirijate chiar de Enescu la pupitrul aceleiasi Filarmonici bucurestene, apoi Sonatele nr. 2 si 3 pentru pian si vioara (maestrul cintind alaturi de pianistul Dinu Lipatti), secvente din Suita pentru pian op. 3 interpretata de autor si trei partituri de Bach in care ascultatorii il pot (re)descoperi pe Enescu din nou in ipostaza de violonist. Aparut la Editura Muzicala, volumul reprezinta o reverenta in fata memoriei maestrului, dar si o propunere pentru tinerii care doresc sa se apropie si sa inteleaga personalitatea sa complexa.

Dar dupa-amiaza, la Sala Mare a Teatrului National s-a derulat spectacolul Argentinian tango in care protagonista – mezzosoprana Julia Migenes –, asteptata cu nerabdare si curiozitate de publicul care a facut ca sala sa devina neincapatoare, a cintat (cu microfon) piese de Astor Piazzolla, acompaniata de o formatie instrumentala corecta dar fada, atmosfera apasatoare, tristetea impinsa pina la tragism punindu-si amprenta inca din prima clipa. Totul s-a desfasurat intr-o maniera ce amintea de Edith Piaf sau de Marlene Dietrich, cu scurte momente de canto clasic (iesite total din context). Solista a dorit sa aduca un omagiu Argentinei, tangoul propriu-zis concretizindu-se doar in doua dansuri alaturi de un partener prezentabil, dar cam fara nerv, foarte tehnic si capabil sa faca – minute intregi – combinatii ale unor „panglici cu bile“ mai apropiate de jongleriile de circ.

Chiar daca a trecut de mult de virsta tineretii, Julia Migenes arata bine, are temperament, mai are si glas, asa ca ne-am fi asteptat la un show de neuitat – nicidecum la o istorie a suferintelor si a dictaturii sau a frumusetilor tarii sud-americane, punctata cu citate din Piazzolla sau Evita, cu arborarea steagului national etc. Surprins, rezervat, contrariat, publicul a reactionat foarte diferit, dar la final aplauzele au fost indelungi, unii au oferit flori, altii au fost chiar incintati, ceea ce in fond este cel mai important intr-un festival care se adreseaza unui public cit mai larg. Sincer vorbind, cred ca vestitul musical Evita de Andrew Lloyd Weber era mai putin pate-tic-melodramatic si mai aproape de un asemenea subiect care, oricum, nu prea avea de ce sa se intituleze Argentinian tango. Am asteptat un „foc de artificii“ si am plecat tensionati si deprimati – cine si-ar fi imaginat ca seducatoarea Carmencita din filmul care, cu un deceniu in urma, a facut atitea „valuri“ ne va oferi un program de o asemenea factura, mai apropiat de un monolog actoricesc presarat cu „muzici“ nu foarte diferite intre ele?

- Duminica si luni, Zubin Mehta va dirija Filarmonica din Israel
Cine nu a reusit sa vada spectacolul cu Oedip, il poate urmari si in 9 septembrie, dar cu Stefan Ignat in rolul titular, iar cei care isi doresc sa asculte Bach se pot bucura din plin de interpretarea rafinata a Suitelor, conferita de King's’Consort in aceeasi seara, sub cupola Ateneului, in „nocturnele“ de la ora 22,00 (seara urmatoare propunind Concertele brandemburgice). In weekend, muzica romaneasca va fi „vedeta“ in matineu, la Sala Radio, in dupa-amiaza de simbata speram ca baritonul Jose Van Dam sa ne ofere un regal de lied, seara il vom aplauda pe rebelul Nigel Kennedy – un violonist care merita vazut (mai ales ca, pe linga programul anuntat, va interpreta si Concertul in re minor pentru vioara si orchestra de Bach), iar duminica la ora 16.00 vom afla, in Gala laureatilor de la Ateneu, cine sint cistigatorii Concursului – sectiunile pian, vioara si compozitie. Si, daca va era dor de Zubin Mehta, il veti aplauda cu siguranta in serile de duminca si luni, la pupitrul Filarmonicii din Israel. Dar despre toate acestea, in „episodul“ viitor…

Niciun comentariu: