Traducere // Translate

Criteriile sunt acum estetice, nu tematice

Interviul lui Ioan Grosan cu Dumitru Tepeneag, aparut in Ziua 15-09-05



Stimate dle Tepeneag, si inainte, si dupa 1990, ati fost un promotor constant si tenace al literaturii romane in Franta, prin traduceri, prin publicarea unor importanti scriitori de la noi in revistele conduse de dvs. ("Cahiers de l'Est", "Nouveaux Cahiers de l'Est", "Seine et Danube"), prin sprijinirea aparitiei lor si-n alte publicatii de prestigiu din Hexagon, iar uneori chiar prin gazduirea lor, la propriu, in locuinta dvs. Cum vedeti, la aproape 16 ani de la Revolutie, starea literaturii romane? A "evoluat" ea? A devenit mai "competitiva" in lume?

Draga d-le Grosan, cum sa ma exprim ca sa nu par prea pesimist si sa nu se zica: sigur, ii convine sa faca pe pesimistul la Paris! E drept ca, daca m-as arata cat de cat optimist, n-as scapa nici in cazul asta de gura scriitorului roman: e la Paris, ii convine sa fie optimist! Asa ca, prins intre ciocan si nicovala, ce pot sa fac? Culmea e ca, intr-adevar, nu se poate raspunde transant. Situatia nu e nici alba, nici neagra. Pe de-o parte, sunt tentat sa afirm ca in timpul lui Ceausescu literatura romana era mai cunoscuta decat acum: inca mai traiau "cei trei" (Ionesco, Cioran, Eliade), iar dizidenta lui Goma era luata in seama si-i permitea acestuia sa-si publice, pe la diversi editori, nu mai putin de 13 volume. Dupa 1989, n-a mai publicat decat unul singur si acela fara nici un rasunet. Tot in timpul lui Ceausescu au publicat si Breban, Nedelcovici, Papilian. Dupa aceea, singurii din exil care au rezistat au fost Visniec si cu mine. Explicatia e simpla: in timpul asa-numitului razboi rece, occidentalii in general se uitau catre Est nu din admiratie, ci de frica. Soljenitan si Goma, literatura de dizidenta, de protest, nu era judecata dupa criterii estetice, ci politice. Cand a cazut faimosul Zid de la Berlin, fostii cititori - care si-asa nu erau foarte numerosi - s-au intors cu spatele: nu-i mai interesa literatura care venea din Rasarit. Bineinteles, schimbarea nu a fost brusca. Mai ales in cazul Romaniei, unde avusese loc un fel de revolutie. Si mai ales la inceputul schimbarilor. Dvs. stiti ca numarul din "Temps modernes" consacrat literaturii romane care a aparut la sfarsitul anului 1989 s-a epuizat intr-o luna sau doua? Atunci a atins Romania cota cea mai inalta la bursa valorilor (si nu numai literare). Va aduceti aminte de festivalul de literatura romana organizat la Aix-en-Provence? Atunci ni se parea ca portile Occidentului se deschid in fata noastra si vom fi primiti cu bratele deschise. Stateam pe terasa nu stiu carei cafenele, sub platanii seculari, si sorbeam bauturi si ne intreceam in calambururi bilingve. Era cu noi si Buduca, voi erati inca tineri, iar eu parca intineream intre voi... Din pacate, Romania a inceput sa aiba o faima proasta: cadavrele de la Timisoara, minerii in Piata Universitatii, cersetorii romani pe strazile Parisului, furtisaguri, prostitutie etc. Dar au fost si cativa scriitori romani publicati in timpul asta: in primul rand Mircea Cartarescu, care s-a impus pe criterii estetice, sau poeti ca Ion Muresan, Marta Petreu. Nuvelele dvs. au aparut prin reviste, la fel si fragmente din proza lui Agopian. O sa apara la Gallimard excelentul roman al Gabrielei Adamesteanu - "Dimineata pierduta". Si fac un efort sa nu-l uit pe Gh. Craciun, pe care eu insumi l-am recomandat lui Maurice Nadeau. Literatura romana e probabil mai putin cunoscuta decat inainte, dar criteriile sunt acum estetice, nu tematice. Poeti si prozatori tineri incep sa se impuna cu literatura pura. Ceea ce nu inseamna ca nu avem si un scriitor ca Norman Manea, care poarta cu el tema grava a Holocaustului. Azi el e cel mai tradus scriitor roman si nu inteleg de ce a refuzat sa faca parte din echipa de 12 scriitori romani invitati in toamna aceasta in Franta. Nu pot sa cred ca-si dispretuieste chiar intr-atat confratii de limba. Iata-i pe cei 12 apostoli: Gabriela Adamesteanu, Stefan Agopian, Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Gh. Craciun, Letitia Ilea, Dan Lungu, Ion Muresan, Marta Petreu, Simona Popescu, Cecilia Stefanescu, Vlad Zografi. Pe lista initiala fusese si fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor, romancierul Eugen Uricaru. Cand s-a aflat ca a lucrat pentru Securitate, a fost eliminat. Dar n-a fost inlocuit cu actualul presedinte al Uniunii. Doamnele care reprezinta CNL-ul (adica Centrul National al Cartii) nici nu vroiau sa auda de critici. N-am inteles prea bine de ce.

Ati publicat dupa 1989, la editurile din tara, intr-un ritm alert, o serie de volume de proza, de publicistica, interviuri s.a.m.d. Care e relatia dvs. cu editorii nostri? Stim, de pilda, ca n-ati avut una tocmai stralucita cu A. Buzura.

Asta e o poveste veche, d-le Grosan. Acum, ca in sfarsit Buzura a fost smuls din scaunul unde aproape ca prinsese radacini, parca nici nu mai merita sa vorbim despre el. Adevarul e ca acest romancier profund antipatic nu prea era facut sa conduca Fundatia (devenita acum Institut) care are drept scop promovarea literaturii romane in lume. De ce? Pai, cred ca pur si simplu nu avea calitatile necesare. Ca nu cunostea lumea occidentala si cultura acesteia mai treaca mearga, dar el parea sa nu cunoasca nici literatura romana. Poate ca-si zicea ca nici nu are nevoie, din moment ce nu avea alt scop decat sa-si publice propria sa literatura. Dar ce puteau intelege cititorii de pe alte meleaguri din proza lui cu soparle, menita sa insele vigilenta Cenzurii in timpul lui Ceausescu? Si nici macar asta n-ar fi fost prea grav, daca reusea sa publice alaturi de el si alti cativa confrati. Dar n-a reusit... Mai mult, cand "Les Nouveaux Cahiers de l'Est", revista pe care o scoteam la Paris, la un adevarat editor, apartinand trustului Gallimard si care publica scriitori romani, se afla intr-un moment foarte dificil, Buzura a refuzat sa contribuie la subventionarea ei, fie si provizorie. A preferat sa cheltuiasca banii Fundatiei pentru publicarea variantei romanesti a revistei lui Liehm, "Lettre internationale", o revista foarte buna, numai ca varianta romaneasca era un fel bicicleta medicala cu care scriitorii romani n-aveau cum sa ajunga dincolo de Aleea Alexandru: nu erau publicati si in variantele franceza, germana etc. Dar ce-i pasa lui Buzura, el nu era un editor, era un nomenclaturist care cheltuia banii statului pentru nevoi si capricii personale.

Relatia mea cu editorii romani? Ar fi putut sa fie excelenta, pentru ca eu sunt de felul meu un om fidel si in prietenie, si in relatiile profesionale. La Paris, am avut de la inceput si pana astazi unul si acelasi editor. Pe cand in Romania am fost silit la un adevarat balet! Si nu numai eu: vad foarte bine ce se intampla in jurul meu. Cititorii nu-si dau seama cat e de destabilizant sa treci asa de la o editura la alta, sa semnezi un contract si sa nu fii sigur ca va fi respectat. Ori sa nu semnezi nici un fel de contract si sa fii la cheremul editorului. Iata, printre editorii mei din ultimii ani de care - slava Domnului! - am scapat, doua exemple, cred eu, graitoare. La indemnul lui Nicolae Breban (pe vremea aceea inca mai aveam incredere in el!), i-am propus al treilea volum din trilogie, si anume "Maramures", fostului poet echinoxist Ion Vadan, care intre timp se imbogatise prin diverse mijloace si cumparase Editura Dacia. Mi-a facut contract in regula si pentru "Maramures", dar si pentru "Destin cu Popesti" (pe care Marta Petreu nu reusea s-o publice singura), precum si pentru "Zadarnica e arta fugii" - mic roman avangardist, dar tradus deja in sarba si in americana. Da, fara ajutorul lui Buzura... E adevarat, "Maramures"-ul, precum si volumul de "Sotroane", au aparut, desi onorariul nu mi-a fost platit in intregime, dar nu si celalalt roman, pentru care aveam un contract separat. Ce era sa fac? Dupa un an sau doi, l-am vazut pe directorul Vadan la mare si l-am intrebat, asa, intr-o doara, de ce nu apare si cea de-a treia carte. Raspunsul lui a fost aiuritor: Nu stiam ca mai vrei s-o publici!

Dar Ion Vadan e un dulce copil pe langa Calin Vlasie, rechinul din apele editoriale romanesti. Pe Calin Vlasie l-am cunoscut inca din primii ani de dupa schimbarea regimului. Era un barbat chipes si scrisese poeme nu lipsite de interes. Dupa schimbarea regimului, insa, nu-i mai ardea de poezie: voia sa faca parale! Nu era singurul in situatia asta, dar el vroia sa se imbogateasca din comertul cu carti si culmea e ca a si reusit. Prin 1992-1993, am publicat la el o carticica de schite si de articole scrise prin anii '60. Pe urma am vrut sa facem o revista impreuna. Era si Gh. Craciun in combinatie. Pe Vlasie il interesau banii, pe Craciun, gloria. Eu eram exilatul numai bun de scarmanat! Vorba e ca baietii astia uita un detaliu din biografia mea: eu sunt maestru de sah, nu jucator de barbut. In 2003, dupa esecul cu Vadan, Mircea Martin, banatean de-al meu, om fin si cultivat, debarcat din postul de director al Editurii Univers, s-a aciuat pe langa Vlasie, ca director literar. El m-a convins sa ma apropii din nou de rechin. Ca sa fiu sincer, jocul asta pe plaja editoriala romaneasca ma si amuza. I-am dat mai intai o carte de dialoguri cu Ion Simut. Mi-a facut contract in regula, mi-a aratat cifrele de vanzare - slabe! - si nu mi-a platit, fireste, nici un ban. Pe urma i-am trimis prin mail ultimul meu roman, "La belle Roumaine". Intre timp, Mircea Martin parasise plaja, plecase sa se joace prin alte parti. Ramasesem singur cu rechinul! A publicat romanul, am venit la Bucuresti la lansare, mi-am pus sutien si palarie de dama ca sa atrag privirile din ce in ce mai blazate ale scriitorilor si cititorilor bucuresteni. Calin Vlasie, boss-ul, n-a venit la lansare. Tatal sau era bolnav si din cauza asta nu putea nici macar sa-mi faca contract. M-am intors la Paris. A venit si el, mai tarziu, cu nevasta. Cu ocazia asta mi-a spus ca romanul se vinde bine si ca va trage o a doua editie. Contract tot nu mi-a facut. Anul urmator, am venit eu din nou la Bucuresti, Vlasie mi-a dat sa mananc mici pe terasa La Motor, contract tot nu mi-a facut. Ce ziceti de crapceanul nostru devenit rechin? Dv., care sunteti pescar...

Ca unul care cunoasteti in profunzime piata culturala occidentala, ce-ati recomanda noii conduceri a Institutului Cultural Roman? Ce proiecte ar trebui sa aiba, literar vorbind, prioritate?

M-am intins la vorba si poate nu mai avem destul spatiu... Voi incerca sa fiu mult mai scurt la aceasta ultima intrebare. Mai ales ca am mai vorbit si scris despre asta de nu stiu cate ori.

In cazul unei politici coerente de promovare a literaturii, etapa cea mai importanta mi se pare aceea a traducerii. Sa nu credeti ca sunt multi traducatori din romana. In Franta, de pilda, in afara de Alain Paruit, nimeni nu poate trai cat de cat din traducerea cartilor din romana in franceza. Eu as face asa: as invita trei-patru scriitori tineri francezi (dar si englezi, spanioli, germani) si timp de trei-patru luni i-as tine undeva in Romania, pe casa si pe masa. Va asigur ca sunt destui tineri scriitori care trag mata de coada si ar fi incantati sa haladuiasca in Romania, pe banii statului roman. Ei bine, acesti scriitori ar avea sarcina sa verifice traducerile lucrate de autohtoni, mai ales femei, si sa faca in asa fel incat acestea sa sune bine in limba respectiva. Asta e cel mai important. Uneori e de ajuns ca o prepozitie sa fie prost plasata pentru ca impresia sa fie aceea de traducere proasta. Macar 30 de carti, mai ales proza, pot fi traduse asa. Iar cheltuielile vor fi minime, caci vor fi interne. Cine va face selectia? Ei bine, eu as forma o comisie numai din critici reputati pentru obiectivitatea lor. Sa speram ca exista! In aceasta comisie as introduce si critici care traiesc in Occident si sunt la curent cu preferintele cititorilor de acolo. Apoi, aceste carti traduse si dichisite de tinerii scriitori francezi vor fi propuse editorilor din principalele tari europene de catre un agent literar, care va avea un procentaj. Asta daca ICR nu vrea sa faca un efort in plus si sa deschida el insusi o librarie-agentie in doua-trei capitale mai importante. Tinerii scriitori care au lucrat in Romania, sau macar unii dintre ei, vor fi si propagatorii literaturii romane. Ei pot fi cointeresati, la modul cel mai simplu, daca sunt angajati in aceasta librarie (la parter) si agentie (la etaj). Investitiile necesare nu vor depasi costul a doua elicoptere care oricum vor fi repede perimate ori vor cadea in cadrul exercitiilor absolut inutile ale armatei romane.

Interviu realizat de Ioan GROSAN

Un comentariu:

Anonim spunea...

Hey, nice blog and great info!
If you're interest in help for single mother. Check out my new help for single mother site.

Come and check it out if you get time I would really appreciate it :-)