In ziarul The Guardian,aparut pe data de 7 iunie 2005, Dylan Evans, profesor de robotica la University of West of England, Bristol, ne anunta ca Beethoven este “ un huligan narcisist” care “ a facut mai mult rau decat bine muzicii clasice.”
Domnul Evans porneste de la conceptia pitagoreica despre “muzica sferelor” si de la ideea ca, inainte de aparitia lui Beethoven, toata lumea muzicala occidentala vedea frumusetea muzicii derivand dintr-o “legatura misterioasa intre sunete si matematica”. Beethoven a inaugurat un capitol “barbar” in istoria muzicii, indepartand muzica de la aceasta relatie matematica si ducand-o inspre adancimile “sufletului sau intunecat si torturat”. Desi indiscutabil un geniu, adauga domunul Evans, Beethoven si-a folosit toata energia creatoare in sluja unei “idei gresite” care contravine principiului pitagoreic, si care ofera libertate deplina de exprimare partii intunecate a naturii umane.
Fara indoiala ca spiritul domnului Evans, specialist in robotica, se afla in deplina rezonanta cu spiritul pitagoreic si infratirea dintre muzica si matematica. Si totusi, a considera ca rolul major al muzicii este cel de exprimarea a valorilor clasice de claritate, optimism si armonie, este echivalent cu a exagera intr-o singura directie, si deci a limita menirea muzicii la aspiratiile unei singure epoci si a unor anumite tipuri de oameni. Domnul Evans deplange incapacitatea lui Beethoven de a fi compus precum Mozart. Si noi, personal, deplangem incapacitatea domnului Evans de a vedea mai departe de hotarele mintii sale rationale, elegante si extreme de formale.
Domnul Evans il ridica in slavi pe Mozart, care a stiut sa redea in compozitiile sale ideea de unitate, dragoste de viata si armonie, si il condamna pe Beethoven pentru stilul sau dezechilibrat, abrupt si plin de disonante. “De gustibus non disputandum” si nici noi nu putem contesta afinitatile domnului Evans. Dar de la preferintele sale si pana la afirmatia extrem de transanta cum ca Beethoven a condus muzica intr-o stare de regres, pare sa fie un drum lung, pe parcursul caruia domnul Evans a uitat lucruri simple si de bun simt precum ca frumusetea vietii vine tocmai din varietatea formelor sale si ca fiinta umana are o parte luminoasa ( ca muzica lui Mozart) , dar si una intunecata (precum muzica lui Beethoven).
Domnule Evans, arta, ca si limbajul, are si o functie expresiva. Ne vine greu sa credem ca pe parcusul celor 40 de ani ai dumneavoastra nu ati nutrit sentimente precum cele din muzica lui Beethoven, ca nu ati fost la un moment dat, chiar si pentru un timp foarte limitat “un huligan”, adica demolator de canoane si “narcisist” adica excesiv de preocupat de sinele dumneavoastra. Nu credem ca maturizarea fiintei umane inseamna renuntarea la romantism in favoarea claritatii clasice. Va dorim sa va indragostiti cu adevarat si sa va dati seama ca macar atunci din robotii rutinei zilnice devim adolescenti, exagerati in manifestarile noastre, atat de beethovenieni, si deci, atat de umani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu