ARTUR LUNDKVIST : Temple

Temple. Am văzut atâtea. Lumea e plină de temple
(ar fi fost mai bună sau mai rea fără ele?)
Temple precum prăvăliile cu încălțăminte scălciată scoasă în stradă.
Temple cu cerșetori și pelerini rugându-se printre excremente de porumbei și lilieci. Temple umplute cu ochi pictați, cu flăcări printre fluturi și panglici.
Temple unde vacile sunt mulse printre roiuri de muște. Temple în care sunt sacrificate capre și în care se beau licori din sânge descântat.
Temple cu oglinzi de buzunar atârnate de fire, lame de ras și becuri (uzate), mănuși, metale ruginite, becuri arse.
Temple prin care furnicile trec ca niște linii negre în toate direcțiile.
Temple cu clopoței cu sunet delicat al căror clinchet înfioară albastrul cerului.
Temple cu gonguri de bronz care răsună ca niște tunete.
Temple în care cornurile bubuie ca niște tunuri ale căror ecouri se rostogolesc între munţi.
Temple cu zeități înalte cât copacii, cioplite în trunchiuri puternice și pictate în roșu și albastru furios.
Temple cu zei care se împerechează, cu zei spălați de ape curgătoare, cu zei din porțelan și păr de cal, cu chipuri din piatră albă sau neagră, care scot limba sau își arată colții.
Temple sub formă de sprâncene de gânditor, de cuiburi de viespe, de femei în extraz erotic.
Temple sub formă de corturi făcute din lemn sau din arbori din piatră.
Temple cu rugăciuni scrise pe frunze vii, temple cu tablouri luminate electric, temple unde păcătoșii se luptă cu focurile iadului pictate pe ziduri.
Temple, temple, temple! Atâția zei și un Dumnezeu atât de absent!


Zei tangibili și atât de asemănători cu oamenii, uriașii sau animalele, zei care se înfruptă din bucate și beau pe rupte, procreează și se bat, plini de lăcomie și furie, unși cu toate alifiile. Zei buni și răi, atrăgători și înspăimântători, dăruitori și hrăpăreți, încoronați cu nimb de aur sau șerpi otrăvitori.
Zei cu puteri asupra vieții și morții, vanitoși, însetați de sânge, avizi de putere, formați din toți curenții oceanului uman peste care plutesc ca niște râmășite de naufragiu
sau lustruiți ca niște pietre de râu de cascade, toți nefiind altceva decât năluciri țâșnite din dorințe imposibile sau reprimate, chipuri ale dorinței măcelărite și ale lepădării de sine.
Templele și zeii!
Dar templul cheie și singurul Dumnezeu plutesc în vacuitate și ignoranță
Ar fi un spațiu prea deschis și amețitor pentru conștiința umană
Și o nesfârșită absență care să vorbească despre singurul Dumnezeu posibil.