Traducere // Translate

O femeie intr-o cantina; DAU Natasha


O femeie intr-o cantina; DAU Natasha

Să reproduci stalinismul ca să ucizi stalinismul






Clădirea enormă a unui bazin de înot abandonat din Harkov (Ucraina) a devenit centrul acestui proiect, fiind transformată în cel mai mare platou de filmare construit vreodată în Europa. Aici a fost reprodus în cele mai mici detalii un institut de cercetare sovietic [n.m. mai exact, Institutul pentru Probleme Fizice Piotr Kapitsa din Moscova, a cărui secţie de fizică teoretică a fost condusă, între 1937 şi 1962, de Landau], care apoi a fost populat cu cercetători, artişti, chelneri, securişti şi oameni obişnuiţi, izolaţi de lumea exterioară, într-un univers paralel în spaţiu şi timp.


Câteva sute de oameni şi-au abandonat vieţile timp de doi ani şi s-au mutat în această reconstituire meticuloasă a URSS-ului din perioada 1938-1968. Au rezultat astfel 700 de ore de filmare, transformate până acum în 15 filme. Primele două dintre acestea, DAU.Natasha şi DAU.Degeneration, au fost proiectate la Festivalul de la Berlin 2020, stârnind controverse în rândul publicului. DAU.Natasha a fost recompensat cu un Urs de Argint pentru contribuţie artistică, acordat directorului de imagine Jürgen Jürges."


O excelentă analiză a implicaţiilor etice şi morale ale proiectului / experimentului DAU a făcut criticul Iulia Popovici, în Observator cultural (observatorcultural.ro/sa-reproduci-stalinismul-ca-sa-ucizi-stalinismul).


Filmul


DAU.Natasha este, aşadar, unul dintre cele 15 filme (14 de lungmetraj şi o miniserie de televiziune) produse ca urmare a proiectului DAU şi unul dintre cele doar 2 lansate până în prezent. Distribuţia DAU.Natasha e formată aproape în exclusivitate din actori neprofesionişti, rezidenţi pentru luni (poate chiar ani) bune (?) ai giganticului platou de filmare şi viaţă construit la Harkov. Deşi bazat pe un scenariu scris de regizorul Ilya Khrzhanovskiy pornind de la cartea autobiografică scrisă de soţia lui Lev Landau, Kora Landau-Drobantseva, filmul nu îl are drept personaj pe fizician sau pe familia acestuia.


Natasha este gestionara cantinei institutului de cercetare, unde lucrează alături de Olya. Omul de ştiinţă rus, Blinov (având aceeaşi meserie şi în viaţa reală), conduce un experiment ciudat alături de omologul său francez Luc. Cei doi supun unor teste cu radiaţii un număr de voluntari (posibil înrolaţi în armată sau KGB), care sunt aşa de onoraţi să slujească pe altarul ştiinţei, încât seara se îmbată cu mândrie alături de cei doi oameni de ştiinţă în cantina condusă de Natasha.





Deşi neindicată cu precizie, plasarea acţiunii în epoca stalinistă e destul de evidentă (undeva la începutul anilor '50). Pe întreaga durată a URSS (1922-1991) şi mai ales în perioada stalinistă (1922-1953), a sta de poveşti, de mâncat, de băut, de iubit cu un cetăţean străin cu cetăţenie dintr-o ţară capitalistă, era un act de mare curaj / inconştienţă. Natasha află asta pe propria piele, în ultima parte a filmului, în care îl cunoaşte pe Azhippo, ofiţer KGB (jucat de Vladimir Azhippo, cel mai probabil fost ofiţer KGB).


Până la momentul KGB, DAU.Natasha curge, vreme de 90 de minute, ca un fermecător (uneori, abraziv) film de artă şi de epocă (oarecum amintind de estetica Dogma 95, lansată de cineastul danez Lars von Trier), presărat cu confesiuni, lacrimi şi beţii, piperat de o secvenţă de real amateur sex la limita pornografiei, dar şi a poeziei. Natasha e singură, tristă, iubitoare de viaţă, căutând afecţiune, capabilă să trăiască şi să greşească pe propriile picioare, visând să trăiască şi să greşească alături de bărbatul iubit.


Învăţăturile ei bahice şi erotice către semnificativ mai tânăra Olya mixează seducător candoarea, deruta şi brutalitatea, vorbind despre destinul (de atunci şi de acum) al femeii, despre statutul său social, despre orizontul de aşteptare şi de visare. În egală măsură, Natasha (impresionantă prestaţia neprofesionistei Natalia Berezhnaya) e un simbol al omului ce încearcă să trăiască pe propriile picioare, strecurându-se prin capcanele istoriei spre o fericire personală iluzorie.


Programul de educare oferit de Natasha e întrerupt brutal de programul de reeducare oferit Natashei. Din câteva ameninţări verbale, o palmă zdravănă şi un act de siluire indirectă greu de privit, omul KGB re-aşază trecutul recent al gestionarei de cantină. Devenită colaborator al poliţiei politice, Natasha scrie după dictare cum (nu) s-au întâmplat lucrurile între ea şi francezul Luc. Fake news, capitolul istorie personală.


Uimită, umilită şi totuşi nu pe deplin speriată, Natasha absolvă rapid programul de reeducare şi răstoarnă, cel puţin superficial, raportul de putere dintre ea şi Azhippo. Nu e clar dacă vorbim de manifestarea unui sindrom Stockholm sau de o strategie isteaţă a eroinei care înţelege care e preţul ce trebuie plătit pentru a supravieţui. După cum nu e clar dacă privim una sau două vizite ale acesteia la KGB, eventual despărţite de un interval temporar suficient de lung cât să rafineze relaţia călău-victimă.


Paşii de final al Nataşei, atent vegheaţi de uniforme şi câini, desenează conturul viitorului. Scena de final, reluarea uneia din debutul peliculei, contribuie la ambiguitatea ordinii temporale. Ce a fost mai întâi? Ce a fost mai apoi? Când a făcut asta Natasha? Cine e Natasha? Care e adevărul?

 Cronica: Mihai Brezeanu

Regia: Ilya Khrzhanovskiy, Jekaterina Oertel  Cu: Natalia Berezhnaya, Olga Shkabarnya, Vladimir Azhippo
SD





Niciun comentariu: