Traducere // Translate

SEMNAL: DAN ARHIRE, „GRĂDINA MAICII DOMNULUI”- ELEMENTE DE ORNAMENTICĂ TRADIȚIONALĂ- RĂDĂCINI



Supraviețuirile preistorice din folclor fac logice supraviețuirile din aceleași vremuri și din aceeași origine și în ce privește ornamentica tradițională, descriind împreună și legat aceeași imagine a lumii! Ornamentica tradițională românească, în special cea de factură geometrică, începând cu cea evidențiată de sculptura în lemn (aferentă arhitecturii, mobilierului, uneltelor de lucru, instrumentelor muzicale, etc.), continuând cu cea evidențiată de țesături și cusături etc. și sfârșind cu cea încă păstrată în cocăturile rituale sau ouăle încondeiate, este – la origine - unitară și coerentă, reflectând în ansamblu și în mare parte aspecte simbolice din aceleași vechi credințe preistorice inițiale ale Marii Mame, din lumea căreia au pornit – cine știe când? – spre noi; ele exprimă forme specifice originare de reprezentare plastică și artistică ale acestor credințe, fie ele generale, prezente într-un spațiu geografic mai mare care subsumează actualul teritoriu al României, fie particulare, întâlnit doar pe arii restrânse; fie ele consacrate și notorii, fie încă nedescifrate.

CUPRINS
MULȚUMIRI / 5
INTRODUCERE / 7
1. Stâlpul funerar de la Niculițel / 9
2. Cercetare pe teren / 10
3. Prim set de concluzii / 14
4. Simbolul de la începutul drumului / 23
5. Metodă de lucru / 25
6. Scopul lucrării / 26
7. Ipoteza de lucru /27
8. Despre cronologie, în general / 35
Note / 35
ELEMENTE DE ORNAMENTICĂ TRADIȚIONALĂ
Partea I-a: IZVOARE / 37
Capitolul I. PALEOLITIC /39
1. Apariția felinei în plastica paleolitică și scurtă divagație pe această
temă / 44
2. Gravettian: apariția statuetelor și imaginilor feminine / 50
3. Cerbul / 56
3.1. Cerbul psihopomp / 74
3.2. Cerbul în contextul inițierilor / 78
4. Palmă/mutilare/ deget tăiat / 88
5. Țâțânile lumii / 96
Concluzii / 98
Note / 101
Capitolul II. MEZOLITIC / 105
Concluzii /106
Note / 106
Capitolul III. NEOLITIC / 107
1. Trecerea de la paleolitic la neolitic / 107
2. Câteva elemente de început, continuitate și răspândire a noii epoci a
pietrei / 111
2.1.Înmormântările „la înălțime" / 111
2.2. Înhumările în spațiul domestic / 112
2.3. Înmormântările de cranii / 113
2.4. Posibilă tratare diferențiată a copiilor față de adulți, în cazul
înhumărilor / 113
524
2.5. Locuințele și mormintele cu un contur oval sau rotund marcat
de pietre și oase / 114
2.6. Morminte / 116
2.6.Bordeie, semibordeie, colibe, locuințe de suprafață, sanctuare / 118
2.7. Râșnița / 119
3. Grâul, cereala sfântă / 120
Concluzii / 130
Note / 132
Partea II-a: TRECERILE / 135
Capitolul I. MUNTELE / 137
1. Elemente arhetipale din scrierile lui Jung / 137
2. Muntele (I) / 139
3. Piatra / 145
4. Argeaua / 152
5. Bolovanul la mormânt /155
6. Despicarea pietrei / 156
7. Pietricele și pietre /160
8. Muntele (II) / 162
9. Peștera / 167
10. Marea divinitatea feminină și femeia /175
11. Un conservatorism preistoric / 185
12. Vatra, loc de întâlnire și de separare între lumi / 186
Concluzii / 190
Note / 193
Capitolul II. OUL LUMII / 195
1. Vatra / 195
1.1. Loc al vrăjilor / 196
1.2. Canal de comunicare / 197
2. Lumea dublet / 199
3. Elementul principal al ornamenticii tradiționale românești și câteva
aspecte ale răspândirii sale. /202
3.1. Denumirea / 204
3.2. Păpușa și grâul sfânt / 217
3.3. Pristolnicul (pistornic, pristolnic, prestornic, prescornic,
chistolnic, chistornic, prescornicer etc.) sau pecetarul / 220
3.4. Păpușa și pristolnicul – sacralitate și magie / 226
3.5. Păpușa/pristolnicul – picior al mesei de altar / 230
3.6. Păpușa în stavkirke / 238
3.7. Profilul-surpriză al câmpurilor sculptate / 242
3.8. Păpușa în țesături / 251
3.9. Mii de ani, mii de kilometri / 251
4. Stâlpii cerului / 267
4.1. Semne neolitice ale stâlpilor cerului / 270
4.2. Stâlpii cerului în cultura noastră tradițională / 271
4.3. Biserica din brazi / 281
525
5. Pandantul cer/pământ / 282
6. Sus ca jos/ lumea în oglindă /284
Concluzii / 291
Note / 293
Capitolul III. BRÂUL LUMII, ÎNTRE ȘARPE, OKEANOS ȘI
ELEMENTUL MAGIC DIN VESTIMENTAȚIA TRADIȚIONALĂ / 297
1. Șarpele sau apa curgătoare / 297
2. Motivul „tablă de șah" la treceri și variațiile sale / 314
3. Brâul, în general / 330
4. Brâul la naștere / 333
4.1. Divagație mire, mireasă și însurat / 335
5. Brâul la căutatul ursitului și la căsătorie / 339
6. Brâul la moarte / 343
Concluzii / 345
Note / 347
Capitolul IV. TAURUL ȘI LICHIDUL AMNIOTIC AL MARII MAME / 349
1. Începuturile ideilor legate de taur și reprezentărilor taurine / 349
2. MAREA MAMĂ și unele reprezentări ale sale / 363
3. Fântâna și taurul (I) / 367
4. Ionu-Sânt-Ionu, de la taurul acolit masculin la Ianus / 378
5. Ritualuri din cetele de inițiere. Țarigradul și târgul sfânt / 385
5.1. Feciorul de însurat. Feciorul de crai sau Soarele / 385
5.2. Fata de măritat. Iana-Sânta-Iana sau Luna / 394
6. Fântâna și taurul (II) / 401
7. MAREA MAMĂ a mării / 407
7.1. Plasa salvatoare și înecații; lâna, fuiorul, firul și panglica / 407
7.2. Marea – lichidul amniotic al MARII MAME / 425
7.3. Leagănul / 433
8. Legănatul și taurul/bourul/boul / 440
Concluzii / 447
Note / 451
INTRODUCTION / 458
The explanations to the photos / 480
ÎNCHEIERE / 497
BIBLIOGRAFIE / 498
ANEXE
1. LISTĂ MUZEE / 520
2. LISTA SURSELOR FOTOGRAFIILOR ȘI AUTORILOR DESENELOR / 521





Fragment


Ideea celei de a doua lumi, a unei lumi-dublet în care ceva din ființa umană - partea ei subtilă - migrează atunci când corpul ei rămâne inert, rigid și în degradare accentuată în lumea de aici - o altă lume, deci, nevăzută, dar certă prin credința oamenilor în ea, poate că a apărut tocmai atunci când, cu aproximativ 100.000 de ani în urmă, au apărut și înmormântările, căci preocuparea pentru rămășițele umane despre asta pare a vorbi. Imaginea străveche, fără început cunoscut, a lumii care încăpea toată într-un ou, din care, la un moment dat prin spargerea acestuia s-au separat cerul și pământul cu lumile lor, este larg răspândită, fiind un mit comun marilor vechi culturi, ca mit al „creației și regenerării eterne” (după AVRAM Vasile, 2006. Chipurile divinității. Baia Mare : Etnologica):

„(...) sfera cosmică zămislită din oul primordial al Zeiţei Pasăre se desface în două jumătăţi (emisfera de sus şi emisfera de jos, despărţite de zigzagul orizontal al suprafeţei pământului, s.n.) şi eliberează germenele vieţii”.


 (...) Astăzi chiar știința ne asigură că, în realitate, cam așa s-a și întâmplat - aceasta, dacă ne gândim la modelul cosmologic oferit de teoria Big Bang-ului. Adică teoria cu același nume dat în anul 1950 de astronomul englez Fred Hoyle, model care afirmă că Universul s-a născut acum peste 13 miliarde de ani, printr-o explozie (având cauze necunoscute!), dintr-o „singularitate primordială fierbinte și densă”! La egipteni, fenicieni, cananeeni, greci și celți, la chinezi, hinduși și la populațiile din sud-estul Asiei, în India, Tibet, Polinezia și Indonezia, la japonezi, la populațiile siberiene, la vietnamezi, la peruani, finlandezi și slavi, povestea oului lumii, cu unele deosebiri zonale, există cu aceleași idei conținute: din noaptea Haosului, din bezna oceanului inițial, a apărut sau a fost creat un ou care, spărgându-se, a expandat și s-a împărțit în două jumătăți, din care cea superioară s-a transformat în cer, iar cea inferioară în pământ; uneori se spune că din gălbenuș a luat naștere soarele și din albuș luna. (...) În sfârșit, cele două jumătăți ale oului cosmic (cea inferioară putând reprezenta potirul, matricea universală, arca, nava plutind pe ape, iar cea superioară curcubeul), sunt „riguros complementare”, nefiind decât aceeași figură, plasate în oglindă una față de alta, cea pământească plutind în „apele inferioare”, iar cea cerească în „apele -  superioare”, ne spune GUÉNON (René, 2008. Simboluri ale științei sacre. București : HUMANITAS). (...) În ce privește ornamentica noastră tradițională, trebuie să menționez însă, tot aici, că există cel puțin o reprezentare – clară, lipsită de echivoc – a Oului lumii în momentul spargerii sale și separării cerului de pământ, exprimând deci atât creația, cât și unitatea lumilor văzute și nevăzute. Am întâlnit această reprezentare pe teren, în timpul cercetării, identificând-o ca atare (foto 1.) pe biserica din lemn din Ileanda, Județul Sălaj (secolul al XVII-lea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”). „Spărtura” fostului Ou al lumii (de fapt limita celor două rezultante ale Creației: cerul și pământul) este frumos conturată printr-o alternanță de plinuri și goluri  ce sugerează o fierăstruire, un hotar – deși foarte tocit după cele aproximativ 400 de ani scurse. Motivul este asemănător celui cunoscut sub numele „dinte de lup”, cel care apare întotdeauna, în ornamentica tradițională, acolo unde este vorba despre o „trecere”. Această imagine străjuiește intrarea în biserică, fiind amplasată de o parte și alta a ei, pe ancadramentul ușii (foto 2.), locuri în care, la alte biserici din lemn, se află amplasate simbolurile MARII MAME, cu multiple funcții. (...).

Atât Marea Neagră, cât și Apa Sâmbetei sau Dunărea apar în textele culturii tradiționale românești în postura de separatoare a lumilor, (precum ferăstruirea dinților de lup pe oul lumii, descrisă mai sus!), dar și de punte între ele, prezentând, în consecință, cam aceeași misiune. (...) Așa se face că orice firicel de apă de care se servesc bătrânele spre a trimite ritualic fie tigvele de dovleac (purtând răbojul găleților cu apă cărate timp de 40 de zile pentru un defunct, colacul și lumânarea), fie cojile de ouă roșii (spre tărâmul Blajinilor, după Paște [foto 3.]), era perceput ca vărsându-se, în final, în apa care înconjoară pământul sau lumea de jos pe „spărtura” oului lumii și care trebuie trecută spre a ajunge în lumea de sus. Iată care este, foarte probabil, una din explicațiile substantivului comun dunărice care, în mai multe zone, desemnează la români orice curs mic de apă și care, uneori, era considerat sfânt (Dunărica în Haţeg). Cred că aceeași semnificație ar putea fi luată în calcul pentru obiceiul cunoscut al dacilor - consemnat de istoricii latini Aufidius Modestus și Servius Marius Honoratus - de a bea apă din Dunăre și de a jura pe malul ei înaintea oricărei plecări la război; de asemenea și pentru cel creștinat și supraviețuind până în secolul al XX-lea în unele sate din Vrancea, ca, la vreme de secetă, să se plece într-o procesiune de sute de kilometri cu icoana făcătoare de minuni a  Maicii Precesta de la Valea Neagră, până la Dunăre. Pare absolut justificată prezența anume a acestei icoane, întrucât există indicii care vorbesc despre identificarea, în mai multe tradiții, a fluviilor sfinte cu marea divinitate feminină, cu Marea Mamă iar, într-un mod poate nu lipsit astfel de înțeles, o cutumă a culturii noastre populare interzice urinarea în baltă sau apă curgătoare, sub sancțiunea morții propriei mame.

Imaginea redată în foto 3 exprimă, pentru mine, la modul simbolic paradigma culturii tradiționale, starea ei de depozitară a simultaneității contrariilor, fiind în același timp „și călare, și pe jos, și îmbrăcată și dezbrăcată”! Căci, sub imensitatea unui cer gol, dar cunoscut de bătrâna săvârșind actul ritual ca foșnind de sacralitate și viață adevărată, în mijlocul unui câmp hibernal, uscat și deșert, pe apa puțină a micului pârâiaș, câteva coji de ouă, lipsite de orice valoare pentru cel neconectat la fundamentele ideatice ale acestei culturi, sunt trimise spre legendara Apă a Sâmbetei să lege lumile sacră și profană (și astfel să reînchege unitatea primordială a lumii!) și să-i aducă pe cei morți la masa celor vii în amestecul sacru, sărbătoresc, al lumilor precedând o nouă Creație, o „întinerire” a ei! În ciuda fragilității, ele traversează hotarele dintre lumile separate la origini de grozavul bing-bang, în virtutea legilor imuabile și profunde, dar limpezi și până în amănunt cunoscute, ale unui univers nevăzut. Astfel că pentru femeia din imagine peisajul nu este gol și arid, ci plin și fecund, căci, în ciuda aparențelor exterioare, sub broboada ei groasă toate elementele esențiale ale  acestei mitologii sunt așezate în ordine, ca armele în rastel!






Niciun comentariu: