Seara Povestitorilor, desfăşurată joi în cortul Scena 9 din faţa Casei de Cultură din Alexandria, avea ca temă „poveşti de succes", dar ambele poveşti alese pentru a fi spuse de Adrian Ghenie sunt mai degrabă „poveştile unor ţepe", după cum însuşi pictorul s-a exprimat. Astfel, ideea seriei duble de lucrări, pentru un solo show londonez, care-a fost considerată de critici şi cumpărători „genială", a provenit pur şi simplu din faptul că lucrările originale au întârziat, din cauza firmei de transport, iar în săptămâna de graţie artistul le-a repictat, pentru a avea mai multă siguranţă. S-a trezit cu două seturi de lucrări (desigur, replicile, oricât încercase să imite originalul, erau diferite), amândouă îi plăceau, aşa că ce era să facă? Le-a expus pe amândouă. De-aici, „revoluţie în istoria artei" şi alte vorbe, vorbe, vorbe, cum ar fi spus un clasic tot englez.
În ce priveşte fabuloasele sale vânzări, Ghenie a cerut ca „Ştirile de la ora 5" să nu îi mai numere milioanele. Asta pentru că el şi-a vândut acele picturi cu multă vreme în urmă, fără – aşa cum era de bănuit – să aibă un contract de drepturi de autor sau alte mecanisme similare ale pieţei de artă pentru protejarea artistului. „Mi-am dat acele lucrări pe degeaba sau pe foarte puţin. Acum ei (? – n. red.) şi le vând între ei, la diverse case de licitaţii", a explicat pictorul, care consideră faptul că el stă acum şi află că a mai vândut o lucrare de câteva milioane o tipică „ţeapă". Ceea ce Ghenie, însă, a omis să spună este cu cât creşte acest fapt valoarea de piaţă a lucrărilor sale proaspăt ieşite din atelier, care de-acum înainte nu mai sunt un simplu obiect artistic, ci „un Ghenie", aşadar un bun dorit de colecţionarii bogaţi din Occident.
„Nu urmaţi sfaturi". Cu excepţia acestuia
Restul discursului lui Ghenie, susţinut în faţa unei săli de câteva zeci de tineri (liceeni, studenţi etc.) – alexăndreni, dar şi fani veniţi special din Bucureşti să-i soarbă cuvintele – şi în prezenţa ministrului Culturii, doamna Corina Şuteu, a constat în „sfaturi" adresate acestora la început de carieră. Mai bine zis, în absenţa acestora. Stângaci în exprimare şi parcimonios la vorbă, Ghenie a încercat de fapt un meta-discurs, de tipul „ştiu că nu ştiu nimic". Totul a fost de o banalitate dezarmantă: nu ascultaţi de sfaturi, fiţi voi înşivă etc. etc. „Vestea bună este că oricare din voi cei de aici poate fi actor, pictor sau orice altă carieră îşi doreşte. Vestea rea vine de-abia acum: pe acest drum sunteţi singuri, nu trebuie să ascultaţi de nimeni". În esenţă, Ghenie recomandă utilizarea de către fiecare a propriilor handicapuri, propriilor defecte (greşeli, mai exact, faţă de norma academică acceptată), pe care s-a înţeles, deşi artistul n-a spus-o cu subiect şi predicat, că trebuie să le transforme în calităţi, în mărci ale propriei originalităţi.
Pictorul băimărean de formaţie clujeană a recunoscut că a primit de-a lungul timpului numeroase invitaţii ca „lecturer" din partea unor instituţii prestigioase, mai ales universităţi, pe care nu le-a onorat şi iniţial era tentat să nu accepte nici invitaţia de la Alexandria. S-a răzgândit când şi-a dat seama că are totuşi ceva de spus: tocmai că nu are nimic de spus. Nu urmaţi sfaturi, a întărit artistul în faţa celor prezenţi. Cu excepţia, bineînţeles, a acestuia, îmi venea să-i zic. „Acesta este sfatul meu", a spus Adrian Ghenie, zâmbind şi realizând în acel moment că s-a înfundat într-un tipic „paradox al mincinosului". Pe lângă mega-clişeul intrinsec, Ghenie părea să nu înţeleagă că aruncă, odată cu „apa din copaie", şi relaţia discipolului cu maestrul, însăşi existenţa acestuia din urmă.
Cochetărie sau sărăcie?
Artistul a mărturisit că – la fel ca orice artist care se respectă – îşi distruge cam 60% din lucrări, dar şi că, după două săptămâni de lucru continuu în atelier, i se pare că tot ceea ce face este „genial". În acel moment, are nevoie de o privire lucidă din exterior şi „îl sună pe Popică" (bănuiesc că pe Mihai Pop, partenerul său din Plan B). Întrebat ce părere are despre definiţia einsteiniană a geniului (1% inspiraţie şi 99% transpiraţie), Ghenie a răspuns că nu are o definiţie a succesului şi, deşi munca este o componentă importantă, este plină lumea de industrioşi netalentaţi, de „harnici lipsiţi de talent, care pictează kilometri de pânză". O lege a numerelor mari îţi spune că, pictând mult, începi să te prinzi de anumite lucruri, dar acest fapt, în realitate, nu este deloc obligatoriu. Întrebat din public ce şanse ar fi avut dacă ar fi rămas în România în 2002, artistul a răspuns sec: „Nici una".
Ceea ce Ghenie pare să nu înţeleagă (sau îşi asumă) este că, în absenţa acelor vânzări fabuloase de care fac caz „Ştirile de la ora 5", numele său nu mai prezintă niciun interes pentru publicul larg, notorietatea sa mediatică fiind dată strict de acele sume cu multe zerouri în coadă. În acest fel a fost posibil ca numele lui Adrian Ghenie, un artist mediu şi ok în opinia multor critici de artă, să le surclaseze pe cele ale unor artişti contemporani mult mai valoroşi, dar care, ce să-i faci, nu beneficiază de astfel de vânzări la casele de licitaţii nr. 1 din lume. Desigur, cochetăria lui Adrian Ghenie de la Alexandria nu a fost acceptată decât de cine a fost dispus s-o creadă. De altfel, sursele noastre spun că de curând pictorul a cumpărat, pe bani mulţi, o casă fastuoasă în centrul Clujului, pe care intenţionează s-o amenajeze ca un muzeu de artă contemporană (sau al artei proprii?).
Ghenie donează. Tu?
Invitat-vedetă al Alexandriei, Ghenie a preferat, olimpian, să-şi petreacă tot timpul din afara conferinţei alături de ministrul Culturii, Corina Şuteu. Aceasta a anunţat pe Facebook în aceeaşi zi că Adrian Ghenie este dispus să-şi doneze o lucrare pentru campania „Cuminţeniei Pământului", la modul ca suma obţinută din vânzare să fie virată în conturile pentru Brâncuşi. Ceea ce nici Şuteu, nici Ghenie nu spun este că colecţionarii occidentali cumpără aceste lucrări pentru ca să le valorifice mai târziu, peste minim 4-5 ani. Casele mari (inclusiv Artmark-ul autohton) impun acest termen de vechime pentru lucrări de artă contemporană, iar artiştii (şi nici galeriştii lor) nu au, oricum, acces direct la un „templu" al pieţei de artă precum un Sotheby's.
Fumător înveterat, Ghenie a părăsit după aproape două ore cortul Scena 9 aprinzându-şi o ţigară (fumează Camel), din care-a tras cu sete un fum în aerul răcorit de ploaia frenetică din timpul conferinţei. Este legendară inapetenţa lui Ghenie pentru interviuri (nici măcar în timpul Bienalei 2007 de la Veneţia, al cărei pavilion românesc l-a organizat sub egida Plan B şi alături de Corina Şuteu, nu a acceptat să fie luat la întrebări). Am crezut până acum că poate este vorba de o – la urma urmei uşor de înţeles – superbie a artistului de succes. Acum cred altceva: că Adrian Ghenie, după propria afirmaţie, nu are nimic de spus.
Citeşte şi: Vânzările lui Adrian Ghenie sunt de neoprit. Cum să faci să vinzi un tablou cu 4 milioane de euro
Adrian Ghenie şi Corina Şuteu, aflaţi într-un tête-à-tête inocent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu