Profetii postmodernitatii

I

Noțiunile de ”dragoste”, ”Dumnezeu”, ”taină”, ”smerenie”, ”pasiune” au devenit proscrise în limbajul occidentalilor postmoderni. Trăim, în vest, într-o lume epurată de ”misticism” și de ”obscurantism”, de ”sentimentalism” în care dogma en titre se numește știință, cunoașterea e noul idol, inteligența e fetișul suprem. Profeții postmodernității nu vorbesc de iubire ci de coexistență și parteneriat, nu vorbesc de Dumnezeu ci numai de doctrine religioase - de punctele de contact și de joncțiune dintre ele - nu vorbesc de adevăr ci de o sumă de negocieri culturale și semantice. Sigur că, așa stând lucrurile, îți poți lua lejer lumea în cap și alege să o pui în cui cu civilizația și cu noile ei directive și să-ți dai frâu liber instinctelor, abia așa se conturează și ele mai bine!

Tocmai asta este, din punctul meu de vedere, esența scepticismului și agnosticismului: că îți invalidează aroganța de a crede că știi, că te pun în situația de-a îți asuma limitele înțelegerii și de a conviețui cu misterul, cu iraționalul, cu miracolul, cu absurdul...
Te fac să realizezi că lucrurile fundamentale pe care se sprijină existența nu pot fi cunoscute și înțelese ci doar trăite.De aceea mi-a placut să spun mereu că sunt agnostică și sceptică.

Or, de când cu secularismul și scepticismul propagate la scară industrială în occident, oamenii par a se fi umplut de certitudini. Până la urmă ce poți face ca să convingi că nici credința nici cunoașterea nu sunt menite să producă dogme, că, în fond, și credința și cunoașterea sunt un mod al gândirii și al ființei de a rămâne în tensiune și în stare de căutare?

Nu există garanții și evidențe pentru nimic.

Discursurile, teoriile și teoremele, maniile explicative care au ajuns să ne sufoce universul mental sunt un fel de a respira prin masca de gaze... dar la un moment dat te apucă tusea și îți vine să ți-o dai jos. E de-ajuns o singură gură de aer proaspăt și nu ți-o mai pui la loc... îți dai seama de futilitatea ei.

Dacă, mai toate culturile tradiționale, erau interpretări, mai mult sau mai puțin eronate, ale unei cosmologii naturale (instinctuale îi zic eu), culturile moderne și post-moderne sunt, deja, manipulări ale naturii, sunt inginerie și industrie semiologică și produc mutații în instinct. Spunea un înțelept oriental: pentru unii scrisul e un meșteșug și un mod de a reinventa lumea, pentru alții e doar un mijloc de a o descoperi, așa cum e. Și tare îmi pare că desconstructivismele postmoderne sunt, în ciuda aparențelor, o invenție și nu o descoperire...

                                                                                              Ilinca Bernea