Copiilor de toate vîrstele, această invitaţie la călătorie prin amintirile
tot mai aburii despre un copil mai nepămîntesc şi mai necuprins decît
alţii, un copil căruia doar apropiaţii îi ziceau NINI, pe cîtă vreme noi, cei
îndeobşte necopilăroşi, am crezut mereu că trebuie să-i zicem – în graiul
scriitoricesc - NICHITA STĂNESCU
George Tarnea
George Tarnea
George Tarnea, poetul iubirii scrie o emotionanta declaratie de iubire marelui Nichita. O face cu un ochi atent si ingaduitor constient de exceptionalismul trairilor unui mare POET. Poate este descrierea cea mai fidela, mai poetica si mai calda, este omagiul cel mai pur si sincer al unui poet catre alt poet, lucru rar, trebuie sa recunoastem. Volumul de versuri cuprinde in afara de versuri despre Nini, fragmente de :”Au spus”: care exprima invataturi pe care parintii, dascalii, cei maturi le ofera gratuit si fara discernamant oricarui copil, sloganuri universale, lipsite de stiinta adresarii unui copil aparte, fara intuitia necesara a cunoasterii tmpurii a devenirii acestui zburator printre stele.Evident ca aceste sfaturi erau complet nepotrivite visatorului si traitorului printre Zei de atunci si dintotdeauna…
NINI LA GARD
Priveşte Nini prin ochean
La bobul străveziu de rouă
Gîndind că dacă mai şi plouă
Se face-n curte un ocean.
Prilej mai potrivit n-ar fi
Să se strecoare prin ulucă
Din vina dorului de ducă
Şi-n lume să se piard-o zi.
Dar şapca lui de marinar,
Cu hainele de muselină
Stau în dulap, la naftalină
Şi n-are cheia-n buzunar. –
Cum să te-ncumeţi s-o porneşti
Fără veşminte adecvate
Pe nişte ape-nvolburate
Ceva mai jos de Bucureşti?
Descumpănit, pe gardul său
Vecin cu fabrica de ceară,
Îşi face Nini plan spre seară
Să fugă-n vis către Buzău
Au spus:
„Las-o baltă, băiete! Nu-i de nasul tău Everestul. Pune-te cu
„Las-o baltă, băiete! Nu-i de nasul tău Everestul. Pune-te cu
burta pe carte şi dă-i bătaie pe drum neted pînă la capătul puterilor.
Învingătorii sunt plămădiţi din aluat pentru cozonaci, pe cîtă vreme
tu nici pentru un pîrlit de covrig sărat n-ai fi bun. Mama Natură ţi-a
dat ochi să vezi, picioare să umbli, mîini să munceşti, urechi să auzi,
gură să înveţi să taci. De ce nu-ţi intră-n cap Formula Salvatoare –
„Scapă cine poate!” Nu-L mînia pe Cel de Sus şi nu ieşi din rînduri,
că se duce dracului şandramaua şi rămîi fără adăpost în plină iarnă.
Te mănîncă ciorile pe gratis. Toarnă-ţi cenuşă în cap. Fii cuminte şi
harnic şi blînd. Ascultă legea şi supune-te ei fără nici un fel de
sminteală. Şi, mai ales, lasă Everestul pentru cei aleşi”
NINI LA FOTOGRAF
Stă Nini pe un piedestal
Zîmbind şi cercetînd serafic
Atelierul fotografic
Dintr-o nacelă de cristal.
L-au primenit părinţii lui
Cu cele mai de preţ veşminte,
Să fie un copil cuminte
În pozele de pus în cui.
Dar mintea-i zboară peste tot
Şi se agaţă jucăuşă
De clopoţeii de la uşă,
Iar fotografu-i cam netot.
El nu-nţelege mai nimic
Din cele cîte-i spune Nini
Despre cuprinderea luminii
Într-un chenar atît de mic
.
Se-nvîrte foarte sanguin
În jurul ignoranţei sale
Şi, prin lunete abisale,
Îi rîde-n nas un pinguin
Părinţii foarte încurcaţi
Dau fotografului dreptate
Şi-apoi se văd, cu bunătate,
Pe-acelaşi piedestal urcaţi.
–
Dar se încurcă şi mai rău
Realitatea pe clişee,
Iar fotografu-nalţă zmeie
Spre cer, din aparatul său.
Stau stelele cu susu-n jos,
Părinţii nu-şi găsesc copilul
Şi-ntre oglinzi, aici e şpilul,
Minciunile se văd pe dos.
Ce fotograf nepriceput,
Îşi spune Nini, şi-l învaţă
Să facă pozele cu viaţă,
Cum trebuia de la-nceput
Au spus:
„Dacă nu-ţi vezi lungul nasului şi dai cu bîta-n baltă de fiecare dată
când ne călcăm pe suflet şi te scoatem la plimbare, să mai vezi şi tu
cum arată minunile din iarmarocul sfinţilor, va trebui pînă la urmă
să te închidem, aşa cum bine ştii că ţi-am promis-o mai demult, în
Colivia Canarului. Poate aşa vei izbuti şi tu să rosteşti într-o zi, pe
nerăsuflate, cele zece reguli de bună purtare. Fără să te scutească
cineva de la corvoada celorlalte reguli care abia după aceea îţi vor fi
înfăţişate, rînd pe rînd, pînă la sfîrşitul tuturor cărţilor.”
NINI LA FILOSOFIE
Cel înţelept se naşte mut
Şi-nvaţă să dezlege semne
Din poeziile solemne
Săpate-n fildeş de mamut.
Cel mai bogat se naşte gol
Şi hărăzit deşertăciunii,
Precum cenuşa şi tăciunii
Din vatra unui Han mongol.
Cel văzător se naşte orb,
Cel neştiut primeşte nume
Şi cel stăpîn pe-ntreaga lume
N-atinge vîrsta unui corb.
Cel fericit e bun de plîns,
Cînd mintea lui va înţelege
Că din de toate se alege
Cu doar ce încă nu şi-a strîns.
Acestea toate le-a aflat
Din cartea visurilor, Nini
Cînd se lupta cu mărăcinii
De pe maidanul înstelat
Pe-atunci era Copil, netot,
De capul său citind în lună
O teorie mult mai bună
Decît visase Aristot.
Şi-avea o droaie de-ntrebări
Mult mai zurlii decît rezultă
Din amintirea foarte multă,
De cînd umbla pe la serbări.
Apoi s-a întîmplat să-i stea
O noapte ceasul de la mînă
Şi-a fost nevoie să rămînă
Prizonier pe altă stea.
De-atunci încoace, dragii mei, -
Nici Nini n-a-nţeles prea bine –
I-au tot intrat prin ochi albine,
Să fure hrană pentru Zei
NINI LA OBROC
Încearcă Nini, într-un an,
La zîna algelor, Alguna,
Să-i fac loc lîngă laguna
Din miezul Ţării de Mărgean.
Şi să-i arate ce comori
Mai sînt pe-acolo îngropate,
De la-nceputul lumii poate,
Sub florile de sicomori.
Pentru acest modest hatîr,
La rîndu-i, Nini se-nvoieşte
Să-i care toată viaţa peşte
Cu cel mai nărăvaş catîr.
Dar zîna sare pînă-n cer
Şi fără nici un fel de scuză
Îi pune pază o meduză –
Mai rea decît un ienicer.
Că nu-i îngăduit oricui
În mări de aur să se scalde,
Iar de plecat spre ţări mai calde
Să-şi pună Nini pofta-n cui
Mai bine-l ţine la obroc,
Pe ţărmul dulce ca şerbetul,
Pînă deprinde alfabetul
Comorilor fără noroc.
Abia pe urmă dac-o vrea
La fel de arzător să plece,
Îi jură zîna că-l petrece
Pe unde-i cheamă soarta rea.
NINI LA LUPTĂ
Din fapul serii pînă-n zori
Purcede Nini să se lupte
Cu suma căilor abrupte
Căzute dincolo de nori.
E-atîta linişte încît
Bătaia inimii îl doare
Mai mult decât un strop de soare
Care i-ar sta înfipt în gît,
Şi-atâtea lumi de străbătut
În labirinturi abisale
Că-i dă prin minte, dumisale,
Nici mort să nu se dea bătut
Au spus:
„La război, ca la război...Să te duci cu toate armele şi, mai ales, ţine-
ţi tot timpul ochii închişi, ca nu cumva să afli cum arată cel care va
rîvni să-ţi atîrne pielea pe băţ cu neasemuita şi zornăitoarea trufie a
învingătorului. La pace du-te cu mîna-ntinsă şi mulţumeşte-te cu ce
se va-ntîmpla să-ţi pice. Şi dacă tot ai scos-o la capăt, dacă tot ai
scăpat, dacă tot mai respiri, dacă tot nu te strînge nimeni cu uşa
pentru fapte ale tale, bine ascunse-n armura tăcerii, fă-te
neînsemnat ca firul de nisip scuipat de furtună printre alte fire de
nisip la ţărmul împăcării. Nu-ţi pune singur beţe-n roată căutînd să
afli pe pielea ta, şi aşa ciuruită de alte întîmplări vămuitoare, cît de
vie va fi rămas acea stăveche tânguire ce s-a rostit, cîndva, după
tipicul unei limbi moarte: „Vae victis”! N-ar fi nici o scofală, băiete,
sau, dacă vrei, tichie de mărgăritar pe capul chelului.”
NINI LA CIRC
Se roagă Nini de ai săi,
Cum numai el era în stare,
Să fie dus pe Strada Mare
La circu-nalt, cât şapte clăi.
Promite-n schimb, cu legămînt,
Copil cuminte să rămînă
Şi cel puţin o săptămînă
Să nu le iasă din cuvînt.
Cei mari punîndu-şi mintea lor
La mintea lui mai zvăpăiată
Îl poartă-n lumea împăiată
A circului strălucitor.
Apoi, mai prinde-l, dacă poţi,
Pe Nini cel cu gîndul fugii
De cînd s-a rupt din chinga rugii
Şi poartă la picioare roţi.
Tîrziu de tot şi foarte greu
Se va întoarce să mai crească
Desprins de lumea circărească,
Dar după ea tânjind mereu
NINI LA DEPĂRTARE
Cît de departe poţi s-ajungi
Cînd tălpile nu par deprinse
Cu toate vămile cuprinse
În largul căilor prea lungi?
Pe Nini parcă nu-l încing
Aceste pricini şi tot scapă,
Cum doar pe calea lor, de apă,
Copiii unui zeu wiking.
Se duce după bunul plac
Pe unde nici nu-ţi vine-a crede
Că raza vieţii se mai vede
Prin smoala unui ochi de lac.
Şi mai de dincolo de rai
Aduce Nini lumea-n palme
Şi mări de flori cu ţărmuri calme
Şi-un strop de soare, pe vătrai
Selectie: S.D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu