La început eram o armată, dar nu ne dădeam seama.
Purtam aceleași haine, aceiași cercei și exact același medalion la gât.
Ne plăceau aceleași cărți și aceeași muzică.
Dar cineva a trebuit să moară. Și cineva să rămână.
Pe prima am îngropat-o în pantaloni de catifea.
Pe a doua a am abandonat-o într-un tren, râzând.
Una a rămas pironită într-o sală de concert pe-un scaun.
Alta a rămas într-o stație de autobuz din Kensington.
Și alta și-a dat duhul în pe trepele catedralei Saint Paul.
Mai era și una cu păr lung pe care îl purta despletit, care n-a vrut să moară.
A tot fugit în urma mea o vreme, într-o rochiță de vară.
Las mereu în urmă pe câte cineva.
Nu întotdeauna apuc să-mi iau rămas bun.
Purtam aceleași haine, aceiași cercei și exact același medalion la gât.
Ne plăceau aceleași cărți și aceeași muzică.
Dar cineva a trebuit să moară. Și cineva să rămână.
Pe prima am îngropat-o în pantaloni de catifea.
Pe a doua a am abandonat-o într-un tren, râzând.
Una a rămas pironită într-o sală de concert pe-un scaun.
Alta a rămas într-o stație de autobuz din Kensington.
Și alta și-a dat duhul în pe trepele catedralei Saint Paul.
Mai era și una cu păr lung pe care îl purta despletit, care n-a vrut să moară.
A tot fugit în urma mea o vreme, într-o rochiță de vară.
Las mereu în urmă pe câte cineva.
Nu întotdeauna apuc să-mi iau rămas bun.
Nu reușesc mereu să-mi plâng morții
Unii se întorc de parcă ar fi uitat ceva
În corpul în care nimic nu mai e la fel
În inima în care nu va mai vine primăvara
Unii îmi cer socoteală
Alții doar îmi încălzesc patul sau mângâie medalionul de la gât
Unii se întorc de parcă ar fi uitat ceva
În corpul în care nimic nu mai e la fel
În inima în care nu va mai vine primăvara
Unii îmi cer socoteală
Alții doar îmi încălzesc patul sau mângâie medalionul de la gât
Cineva din mine rămâne pe drumuri,
Cineva șterge praful, spală geamurile
Cineva scrie fenetic despre cele neîntâmplate
Cineva veghează la capătâiul celor adormiți.
Câteodată o mână de copil mi se așează pe umăr
Una de bătrână dezmiardă mâinile celei care scrie acum.
Cineva șterge praful, spală geamurile
Cineva scrie fenetic despre cele neîntâmplate
Cineva veghează la capătâiul celor adormiți.
Câteodată o mână de copil mi se așează pe umăr
Una de bătrână dezmiardă mâinile celei care scrie acum.
Cineva din mine ar vrea să treacă nepăsătoare prin Liverpool Street
Să ia autobuzul de Tottenham scuipând semințe.
Cineva din mine ar vrea să nu mai răspundă la mesaje
Dar nu știu niciodată preabine ale cui sunt vocea sau cuvintele de pe ecran
Dacă e cel care m-a rănit sau nu cumva e copilul care muncea la 11 ani și punea banii pe masă
Pe el nu îl pot părăsi.
Să ia autobuzul de Tottenham scuipând semințe.
Cineva din mine ar vrea să nu mai răspundă la mesaje
Dar nu știu niciodată preabine ale cui sunt vocea sau cuvintele de pe ecran
Dacă e cel care m-a rănit sau nu cumva e copilul care muncea la 11 ani și punea banii pe masă
Pe el nu îl pot părăsi.
După ce au plecat din noi atâția o despărțire în plus ce mai contează?
Dar cineva din el visează cum cineva din mine îi spune noapte bună în fiecare seară.
Femeia aceea se naște din dorința lui.
Și mai sunt și altele, care vin și pleacă, trebăluiesc în mine
Mai sunt și cutre care filosofează
Nu doar amantele lui.
Dar cineva din el visează cum cineva din mine îi spune noapte bună în fiecare seară.
Femeia aceea se naște din dorința lui.
Și mai sunt și altele, care vin și pleacă, trebăluiesc în mine
Mai sunt și cutre care filosofează
Nu doar amantele lui.
Cineva din mine crede cu tărie în ziua în care ne vom strânge în brațele ultimilor rămași.
Chiar dacă nu mai vine primăvara.
Text: IB
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu