Oscilez intre a recunoaste o capodopera rafinata
a simplitatii si o minunata pledoarie a timpului petrecut in perfecta impacare
cu vointa Domnului. Timpul este un personaj prezent si nevazut, cel care da si
mentine cadenta secundelor in asa fel incat orice gest omenesc sa fie facut cu
importanta, seriozitate, implicare. Nu stiu daca motivatia este de tipul ”totul
trebuie facut intr-o participare totala, fara graba, fara suparare, cu
aplecare, cu gandul ca oricum pe acest pamant asta e singura modalitate sa ne
petrecem spre acel final.”Poate fi. Nimic nu e tragic, totul este serios. Un metronom presupus este in functiune si
comanda secventele de timp cu o bataie constanta, calma, perfect adaptata
necesitatilor unei actiuni lucrative sau domestice, banale. Fiecare plan al
timpului este prezentat in prealabil de o fotografie, dand cadrului ceva aparent
usor miscator. Dar poate fi doar o impresie, asa incat te obisnuiesti cu un
cadru pictural ce-ti evoca o traditie franceza a portretului intinsa intre
perioada Van Gogh si Pissaro.
Filmul realizat intre 1968 si 1973 ramas oarecum in afara distributiei rurale cinematografice a fost refacut de Dominique Benicheti, cineast pasionat de aspectele progresiste ale mijloacelor cinematografice. Si astfel cineastul s-a pus in slujba unui subiect modest: filmarea vietii cotidiene a unui var indepartat, Jules si a sotiei sale Felicie, proprietari ai unei ferme in Bourgogne, nu departe de Pierre de Bresse. El este fierar, ea se dedica treburilor curente ale fermei. Sunt un cuplu in varsta, probabil aproape octogenari.Din 1973 de cand Benicheti si-a propus sa modernizeze acest film documentar si pana in 2014 cand a reaparut filmul refacut, premiat si mult apreciat, e drept ca mai mult peste ocean, s-au intamplat cateva schimbari: Felicie a murit iar varul Jules a abandonat apoi practica batutului fierului inrosit in foc. Benicheti cred ca a dorit sa faca un film complet zen asupra timpului care trece. Era de fapt foarte spectaculos sa readuci in prezent o meserie a trecutului, disparuta . El urmarea ca timpul sa stea oarecum in loc dar sa se miste intr-un ritm imperceptibil si pasnic catre un punct final al disparitiei naturale a protagonistului Jules. Meditativ, Varul Jules-filmul, ofera o alta temporalitate publicului sau.
Pregatirea focului pentru inceperea lucrului cu bucatile de fier, nicovala, foalele care intretineau focul, toate necesitau mici gesturi de o importanta egala dar de a caror succesiune in derulare depindea reusita. Masa de pranz in doi, ritualul cafelei de dupa amiaza, barbieritul, hrana pasarilor, ceaiul si ziarul de dimineata, aranjatul patului, aranjatul si transportul paielor, gatitul fierturii de zarzavat, cusutul nasturelui, ritualul mesei de seara insotita de un pahar de vin, si neincalzita de nicio prezenta umana completeaza toate un capatai de viata care desi nu are nicio bucurie continua in bunul obicei de decenii de a indeplini ‘tot ce trebuie” intr-un tempo egal, intr-un tempo implacabil al metronomului. Decizia montajului de a pastra anumite planuri inanimate cand personajele parasesc cadrul induce ocazional un sentiment de indiferenta naturala fata de soarta umana, aceasta fiind inclusa de fapt intr-un tot care o depaseste ca posibilitate de selectie. Destin. Filmul iti induce respectful fata de durata necesara elaborarii unui produs reusit, al actiunilor necesare executate chiar in timpul lor natural necesar; Cel ce munceste sa scoata un produs propriu nu trebuie alienat in nici un fel, lasandu-i-se timpul si spatiul necesar. Ne confruntam si cu ideea ambientului necesar nasterii unui lucru “comme il faut”.
Cateva puncte de cusatura, mici gesturi cum ar fi scoaterea boabelor de porumb de pe stiuleti evoca lipsa sotiei lui, suficient de clar ca sa-ti poti inchipui un murmur incet si dureros venit dinspre Jules. Este momentul in care acesta intoarce spatele spre obiectiv. Pe masura ce se intinde noaptea, suntem martorii de afara ai cinei lui Jules, despartit de celalalt membru al familiei cu care a impartit hrana, tihna si paharul de vin timp de jumatate de secol. Cineastul recuperator a cautat mereu o idee prin care sa prinda cat mai exact importanta timpului . De fapt el cauta cu mijloace complicate sa redea lucruri simple. Si aceasta se pare ca e forta filmului.
GN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu