Ilinca Bernea: Ratiune cinica

Rațiunea cinică, Ilinca Bernea

Diogene, prietene
Au trecut milenii. De fapt nici nu contează câtă vreme a trecut.
E atâta liniște pe țărmurile tale, atâta lumină.

Lumea e neschimbată. O tiranie o înlocuiește pe alta.
Nici un adevăr nu rezistă viu mai mult de trei zile.
Fiecare revelație e însoțită de crime.
Apa spală sângele, vântul usucă rănile.
Lumea se învârte.

Au venit unii, de curând, au zis: care adevăr? care lume? Nu există decât cuvinte și putere.
Adevărul e ce vor cârmuitorii să fie adevărul.
Cei de la galere să miște mai cu vlagă, să fie biciuiți. Să nu pună întrebări.
Treaba lor e să asigure mișcarea.
Au invocat deconstrucția, au pus pe rug câteva veacuri.
După care au construit ce au vrut ei.
Zbiera o revoluționară ca din gură de șarpe: doar o femeie ieftină se dăruiește fără rețieri, una prețioasă se dă scump!
Insurecția vanității a învins.

Ce viață nou nouță speri să capeți, către ce arbore gigant crezi că te îndrepți,
pe cine crezi că salvezi? virtuosule
pe cine crezi că protejezi, când inventezi țarcuri și cuști?

Omul e mereu înfrânt ba de foame, ba de prea multă îmbuibare.
Ba de remușcări, ba de orgoliu.
Omul e singurul înfrânt în tot acest festin al zeilor care nu se mai opresc din râs.
Văzând cu câtă plăcere se schingiuiesc între ei muritorii.

Lumea s-a umplut de tribunale.

Apa stinge focul. Vântul spulberă cenușa.
Se lasă liniștea.
Vine frigul.

Noua dictatură adie prin frunze, nu-i spune nimeni pe nume.
Dar fiecare se așteaptă de la această dată o înfrângere a omului
Solemnă, definitivă,
Irevocabilă.