Traducere // Translate

Miracolul Christo pe lacul Iseo, unde poţi păşi pe ape


Christo pe The Floating Piers de pe lacul Iseo
Christo pe The Floating Piers de pe lacul Iseo
Numele meu este Christo”. Renumitul artist bulgar şi guru internaţional alLand art, Christo Vladimirov Yavachev, numit Christo, în vârstă de 81 de ani, este cunoscut pentru mania sa de a împacheta monumente şi porţiuni de peisaj. Dar nu putem să vorbim despre el fără a aminti de Jeanne-ClaudeDenat de Guillebon, cunoscuta arhitectă şi partenera sa de viaţă. Ca o curiozitate, cei doi s-au întâlnit în 1958, amândoi sunt născuţi în aceeaşi zi şi în aceeaşi lună.
Atracţie mondială pe lacul Iseo
Producţia artistică a celor doi creatori, Jeanne-Claude şi Christo, a fost influenţată şi de arta lui Man Ray şi a lui Joseph Beuys.
Termenul “empaquetage” vine de la francezul pachet. În realitate, cei doi au realizat, de asemenea, opere complementare: bariere, învelişuri pentru râuri… Au început în 1966 prin a împacheta arbori (Wrapped Trees pentru Forest Park, Missouri). Cel mai adesea folosesc pânză, diferite alte ţesături, aluminiu, dar şi stofe industriale, stofe artificiale, mult mai rezistente decât fibrele naturale pe care le comandă la diferite firme specializate. Pentru a împacheta Coasta australiană au folosit acea ţesătură împotriva eroziunii, pe care au comandat-o agricultorilor australieni în scopul de a proteja ţărmul de uragane, de puternicele vânturi care bat dinspre ocean. Pentru proiectele Running Fence, la nord de San Francisco, şi Valley Curtain au folosit un alt tip de ţesătură, în aşa fel încât să oprească inundaţiile. De multe ori, aceste ţesături sunt refolosite, reciclate.
Drumul pe ape al lui Christo
Între 1972 şi 1976, ei au împachetat numeroase monumente, precum Running Fence, cu pânze de nylon alb, care contrastau cu naturaleţea ierbii, dar şi cu sobrietatea culorilor terenului, asumându-şi o extraordinară valoare simbolică. Atunci când vântul sufla în aceste pânze enorme, părea că este un şarpe care se animă. Lucrarea a avut şi ea o viaţă scurtă, timp de 14 zile.
Christo şi Jeanne-Claude
Printre ele se numără Domul din Milano, din Piazza Vittorio Emanuele, Kunshalle, Muzeul de Artă din Berna, Valley Curtain, cu o pânză lungă de 400 de metri de-a lungul munţilor din Colorado, Porta Pinciana din Roma, din capătul Via Veneto, Surrounded Islands, din Miami, The Umbrellas, un proiect japono-american cu 3.000 de umbrele înalte 3,65 metri şi largi de 5,5, Pont Neuf din Paris, împachetat într-o pânză de poliester galben ocru, Reichstag-ul din Berlin, în ţesătură argintie. The Gates pe un parcurs de 37 de kilometri, traversa Central Park din New York, format din 7.503 porţi, la o distanţă de 4 metri între ele.
Vedere aeriană a lacului Iseo
Splendidul lac Iseo, cu frumuseţile sale naturale
După ce a împachetat în stofe obiecte de plastic, monumente, peisaje dintr-o jumătate de lume, Christo s-a reîntors în Italia.
Acum a realizat o nouă minune pe lacul alpin Iseo, în regiunea Lombardia, în apropierea lacurilor Como şi Garda, la 100 de kilometri de Milano, sub denumireaFloating Piers (Pontoane plutitoare). Acest proiect incredibil, format din poduri modulare şi fluctuante îţi dă senzaţia că mergi pe ape, simţi valurile apei sub picioare.
Christo, The Gates no 51 din Central Park din New York
Numai o singură dată în viaţă poţi să mergi pe apă timp de 16 zile”, anunţa artistul bulgar Christo. Sunt fericit că sub un cer gri şi ploaie, lumea a putut să se bucure de proiectul meu”.
Instalaţia artistului bulgar a avut o recunoaştere şi un succes enorm din partea publicului, mai ales a turiştilor, timp de două săptămâni, la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Cert este că această instalaţie s-a bucurat de o mare afluenţă de public. Au sosit peste un milion două sute de mii de vizitatori, fie cu maşinile, pe care le-au lăsa la kilometri distanţă din cauza aglomeraţiei, fie cu trenurile, pentru a merge pe această pasarelă.
În Colorado
Această ”instalaţie” a costat 15 milioane de euro, dar nu din fonduri publice. ”Fiecare dolar investit în opera de artă a generat alţi bani. Aşa că am reuşit să realizez opere gigantice pentru a le face să trăiască fie şi pentru puţine zile în întreaga lume.” Acest pod plutitor din cuburi de plastic şi bucăţi de tapet, The Floating Pierseste o experienţă extraordinară. Societatea de marketing Jfc a apreciat că au fost facturate 49 de milioane, cam trei milioane pe zi, iar pe deasupra, numele lacului Iseo cu ”Drumul lui Christo” a făcut înconjorul lumii, având un deosebit impact. Directorul Proiectului a fost istoricul de artă Germano Celant.
În Japonia
Insule încercuite, Golful Biscayne din Miami
Christo a făcut posibil ca oamenii să se plimbe pe apă, pe un parcurs de 3 kilometri. Pasajul pietonal este format din 220.000 de cuburi de polietilenă, un material lejer de o ridicată rezistenţă la apă, la agenţii chimici şi alte soluţii saline şi acide, şi o ţesătură galbenă, care a acoperit 70.000 de metri pătraţi, care leagă Sulzano de cele două insule ale lacului, Monte Isola şi San Paolo. Prilej de a descoperi delicioasele ţărmuri ale Lombardiei, pe care turiştii le-au putut vizita, cum ar fi Basilica di Santa Maria di Valavendra din micul orăşel Lovere, sau un nucleu de case în jurul unei biserici, Santa Maria del Giogo, la 1.000 de metri altitudine, ca şi splendida insulă San Paolo, cu Castelul Oldofredi şi Sanctuarul Madonnei della Ceriola.
La Sydney
Este ca şi cum te-ai plimba pe spatele unei balene”, afirmă Christo, care a ales paradisiaca locaţie italiană a lacului Iseo la poalele Alpilor. Această operă arhitectonică, utilizată de turişti timp de 24 din 24 de ore în ambele sensuri şi închisă numai atunci când vântul a fost foarte puternic, a fost integral finanţată de către artist, din vânzarea desenelor pregătitoare, colajelor şi modelelor, realizate pentru celelalte opere.
Pont Neuf din Paris
Totul a plecat de la proiecţiile tehnice ale lui Leonardo da Vinci, care credea că omul poate să meargă pe ape. Intervenţia lui Christo pe lacul Iseo este una dintre marile opere contemporane realizate în lume, nu numai prin dimensiune, dar şi prin semnificaţie, aceea de a da viaţă visului şi imaginaţiei. Totodată, acest drum are şi o semnificaţie sacră, pentru că este asemănător drumului unei procesiuni. Într-un interviu acordat revistei Stile Art, Jeanne-Claude afirma că fiecare intervenţie a lor este echivalentă cu libertatea, întrucât este finanţată de ei şi, deci, nu trebuie să răspundă în faţa nimănui. ”Toate proiectele noastre sunt decise de noi, vin din inima noastră şi de aceea am dorit să lucrăm în totală libertate. Ne-am autofinanţat toate operele de artă. Banii noştri provin din desenele şi operele de artă vândute colecţionarilor privaţi, galeriştilor şi muzeelor din întreaga lume. Cu banii pe care i-am strâns puteam să ne cumpărăm palate, diamante, Rolls Royce-uri… E alegerea noastră. Niciodată nu am acceptat bani pentru cărţi, cataloage, filme sau pentru bilete de intrare într-o expoziţie.”
Reichstagu-ul împachetat de Christo
Cei doi artişti au depăşit limitele tradiţionale ale picturii, sculpturii şi arhitecturii. Împreună au schimbat conceptual de ”artă publică” cu creaţii temporare, care sunt tranzitorii. Obiectivul lui Christo a fost şi de această dată de a crea o operă plină de frumuseţe şi de bucurie, oferită gratuit pentru toţi.
Porta Pinciana la Roma pe Via Veneto
Proiectele noastre sunt copiii noştri, creaturile noastre. De aceea nu pot să spun că una dintre ele îmi este mai dragă. Dar întotdeauna afirm că proiectul preferat e… cel care va veni”.
Viitoarele realizări anunţate de Christo sunt Arkansas River în Colorado şi Mastaba, un paralelipiped compus din 450.000 de barili de petrol, în recipiente goale în interior, ce va fi ridicat în Emiratele Arabe.
MAGDALENA POPA BULUCPublicat Sâmbătă, 30 iulie 2016

Niciun comentariu: