Asta incercam sa reparam acum, constiinta nationala incarcata nu poate fi insa descarcata asa usor, cu hei-rup. Trebuie penitenta. Sa ne aducem aminte.
Ofertă respinsă
Constantin Brâncuși i-a făcut Statului român oferta de a-i lăsa moșternire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. La 7 martie 1951, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Române a luat în discuție această propunere. La ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[6] Academicienii și intelectualii români au respins oferta lui Brâncuși, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente și astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
Ofertă respinsă
Constantin Brâncuși i-a făcut Statului român oferta de a-i lăsa moșternire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10. La 7 martie 1951, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Române a luat în discuție această propunere. La ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.[6] Academicienii și intelectualii români au respins oferta lui Brâncuși, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente și astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
Un comentariu:
Din nou despre Cumințenia pămîntului de Brâncuși
În articolul precedent scriam despre sitația legată de retrocedarea lucrării lui Brâncuși și de faptul că cei de la Artmark manipulau opinia publică pentru a sifona cît mai mulți bani șantajînd statul. Ce nu știam eu era faptul că lucrarea nu a fost naționalizată de către comuniști ci plătită cu 60 000 de lei în 1957. Am văzut cu stupefacție cum domnii avocați Șova și Bîldea ( deținătorul casei de licitație Artmark) nici măcar nu au negat faptul că plata a fost făcută de către tovarăși. Argumentul lor era că într-un contract trebuie să existe faza de negociere iar comuniștii n-au negociat. Așa au cîștigat procesul în justiție. Șova, cu un tupeu de golan, minimiza suma spunînd că 60 000 de lei însemnau în 1957 două Dacii. Hait! Un salariu de profesor era în jur de 900 lei pe lună. Suma respectivă era echivalentul unei vile. Prețul, era unul mai mult decît echitabil la vremea aceea. Sumele de milioane atașate unei lucrări de Brâncuși sunt un fenomen al anilor 80-90. Buun, dincolo de regretele pe care le putem avea față de slăbiciunea cu care statul acceptă retrocedarea unor bunuri simbolice de patrimoniu, ce e de făcut acum? Victor Ponta și-a umflat mușchii amenințînd că va verifica el dosarul retrocedării lucrării și dacă se dovedește că e ceva suspect, va avea el grijă... Victor Ponta și Cumințenia Pămîntului E doar praf electoral în ochii alegătorilor. Nu așa se rezolvă situația. M-am documentat și cred că soluția cea mai bună pe care o poate adopta statul în condițiile actuale e cea pusă în practică în situații similare în Italia sau Franța. Astfel, statul trebuie să împiedice prin legislație ca lucrarea să iasă din țară argumentînd că are statutul de "tezaur". Tot statul nu va face o ofertă de cumpărare și va obliga prin lege colecționarul privat s-o expună. Proprietatea vine cu responsabilitate astfel încît colecționarul se va îngriji să plătească o parte din asigurarea lucrării în parteneriat cu statul. Dacă aceste condiții nu pot fi îndeplinite, colecționarului i se va mai oferi posibilitatea să o doneze la loc statului beneficiind niște reduceri de taxe în valoare de un milion de euro să zicem. Dacă și așa ne lovim de rea-voință, statul e dator s-o confiște.
Trimiteți un comentariu