Balada Absentei
Prea departe trupul tău,
Prea aproape disperarea
Că nu pot vorbi cu marea,
Să-nţelegi cât mi-e de rău...
Prin absenţa ta din gând,
Drumu-ntorcerii spre locul
Unde m-am luat cu jocul
Şi ne-am contopit plângând.
Prea aproape starea mea,
Prea departe amintirea
Petrecută cu privirea,
Până a căzut o stea...
Şi te-am pus in locul ei,
Să veghezi, de la distanţă,
Visul fără de substanţă,
Ca o ploaie de scântei...
De la care nu ai cum
Să aştepţi o mângâiere -
Mari iluzii efemere
Şi-un mărunt ecou postum.
Tie
Din de viata in de moarte,
Din aproape-n mai departe,
De la dragoste la ura,
Tu, dintru-nceput masura
Pentru toti si pentru toate …
Fara tine nu se poate
Intampla nimic sub stele,
Tu, lumina vietii mele,
Tu, blestemul sau tu, leacul,
Pripa care naste veacul,
Mana care-adoarme clipa,
Tu, stransura si risipa,
Tii in palmele-ti fragile
Nopti si visuri, munci si zile,
Vindecarea si pierzarea,
Tu, limanul meu si zarea,
Neclintirea mea si zborul,
Tu, pustiul, tu, izvorul,
De la huma la idee,
Tu, intregul meu, Femeie!
Balada Vestilor Din Ploi
Mulţumeşte-te să-mi scrii
Câteva cuvinte calde,
Când va fi să mi se scalde
Umbra vieţii-n aporii.
Eu voi sta, oricum, atent,
Sprijinindu-mă de-o rază,
La-nţelesul viu din frază
Şi la frigul tău latent.
Dacă tot mi-e dat să mor
Inainte-ţi cu o vreme,
Voi ajunge, nu te teme,
Să-mi transform plecarea-n nor.
Şi-or să cadă mai apoi,
Dinspre mine către tine,
Veşti de dragoste, ştii bine,
Rugaciune de poet
Fa-mi Doamne rost de-o axioma
Mai rezistenta la purtat,
Sa pot razbi, din voma-n voma,
Cu optimismul prescurtat…
Ca-i prea pe dos ce se întâmpla
În lumea asta de consum.
Mi-au rasarit trei crini la tâmpla
Dar cum pot, Doamne, sa-mi asum
Nemasurata lor lumina –
Care nu pare-a scapata –
Fara o diploma divina
Semnata chiar de mâna ta
De-aceea te si-ntreb, Stapâne
A tot ce-i înca marginit,
Dupa uitare, cum ramâne
Cu partea mea de infinit ?
Reflex 76 (Cartea claudiana)
Purtam in noi destule amintiri
Din caruselul fostelor iubiri,
Sa nu ne fie dureros de rau
In viata mea, cu adevarul tau,
In carnea ta, cu gargaunii mei-
Si, iata-ne cazuti, ca niste zei,
Din cerul poeziei pe pamant,
Sa ne schimbam cuvantul dupa vant,
Sa ne purtam iubirea dupa cai
Care, oricum, nu-ncap in ochii tai,
Care, oricum, nu trec prin gandul meu,
Dar…se intorc la cineva mereu.
Reflex 110
E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…
Fotografii: Lars van Den Goor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu