"Eu sunt grec"

Jurnal public

"Eu sunt grec"

Eugen SIMION

Doamna Georgeta Filitti, istoric reputat, editoarea discursurilor lui Kogalniceanu, a publicat de curand o antologie a calatorilor romani in Grecia (Editura Pegasus Press, 2004), incepand cu Ion Ghica si terminand cu tanara diplomata Elisabeta David (n. 1976)... Sunt multi memorialisti, vechi si noi, mai ales noi (adica din ultimele decenii ale secolului al XX-lea), in majoritate scriitori. Inutil sa precizeze ca, aproape fara exceptie, ei intampina Grecia, matricea culturii europene, cu strigate de admiratie si toti, absolut toti, cauta in Grecia inainte de orice urmele mitologiei heladice... Lucru firesc pentru ca ajungem la Atena sau la Delphi cu imaginarul nostru populat de eroii din Iliada si Odiseea si cu credinta ca in crapaturile stancilor goale ale Greciei continentale locuiesc si azi, cum zicea Iorga, "zei crunti". Sau, in varianta metaforica a poetului Nichita Stanescu, in fiecare crapatura a peisajului elin se afla cate un mat de zeu. Nu se afla, dar ne place sa cautam si, uneori, sa ne imaginam ca gasim...

Din acest punct de vedere, fantezia calatorului roman n-a evoluat prea mult in ultimele doua secole: aceeasi nerabdare, aceeasi capacitate de a primi mitologicul, aceeasi emotie "gatuita" (cum scria G. Calinescu) in muzeele ateniene, acelasi fior de maretie si reculegere atunci cand calatorul, istoric sau poet, urca pe Acropole... si, totodata, o deziluzie comuna atunci cand, ajunsi la Eleusis, peregrinii nu descopera decat un loc gol si in Gradina lui Academos nu-i intampina ucenicii filosofului, ci tinere cu pulpele bronzate si tineri atleti imbracati in blugi... Iluzie sublima si dezamagire crunta a spiritului hranit de lecturi, de prea multe lecturi mitologice, uitand ca lumea mediteraneana a evoluat si ca, de la tragicii greci pana azi, au trecut atatea generatii si ca Helada de azi este o tara moderna, cu splendorile si contradictiile ei...

Cum o vad calatorii romani? Am citit textele selectate de doamna Georgeta Filitti din acest unghi si am observat ca multi, cautand sublimul heladic, sunt dezamagiti sa descopere mizeriile realului. Ion Ghica, bey de Samos, nu se lupta in 1855 cu Ahile sau Hector, se lupta cu piratii Maro si Nigotzora si cu alte "mutre infecte" care-l nelinistesc si-l impiedica sa profite de autorizatia de a vizita insulele Arhipelagului. "Grecii sunt sireti, scrie el unui prieten, nu numai din spirit personal, si care-i impinge sa-i urasca pe turci, dar si pentru ca doresc unirea intr-un singur si acelasi stat a tot ceea ce e grec si vorbeste greceste"... si, ma intreb, n-au grecii dreptate?... si, apoi, daca siretenia greceasca este pusa in slujba libertatii nationale nu-i, oare, siretenia acceptabila? Cu gandul de a stabili linistea si ordinea in Samos, Ghica nu mai are timp, din cauza mutrelor infecte ale piratilor greci, sa mai vada maretia greaca.

In drum spre Paris, unde fusese trimis de regele Carol pentru a-l reprezenta pe langa Napoleon al III-lea, Ion Balaceanu se opreste, in 1867, in Grecia si sta de vorba cu regele George care se plange de oamenii politici si barfeste amarnic chiar pe ministrul Frantei la Atena, zicand ca nu-i arata respectul cuvenit. Diplomatul roman este surprins si, in memoriile sale, il incondeiaza pe regele clevetitor. Duiliu Zamfirescu, diplomat si el, se intoarce de la Paris si, traversand Grecia, descopera ca spiritul comercial, traiul usor si dispretul fata de straini au ramas intacte. Are o dovada: un palicar mititel ii vinde, dupa o apriga symfonie (tocmeala), 8 smochine contra 15 lepta (bani). Multumit de symfonie, palicarul vinde numaidecat altui musteriu 15 smochine pentru 10 bani. Apoi zambeste satisfacut... Cand ajunge la Corint, scriitorul roman este surprins sa descopere, nu ceea ce astepta, ci o mahala nenorocita comparabila cu Mizilul nostru. "Ce sa va spui? Ori ca ai trece pe marginea Mizilului, ori ca ai trece pe langa Corint, tot asta e. Uscaciune, case cladite in fuga la gura canalului, gramezi de nisip, zgomot, o impresie generala de nestatornicie... Asta e Corintul? Asta este cetatea heraclizilor, a bacchizilor, a prytanilor, care a umplut istoria veche cu numele sau?"

Este limpede, Duila al nostru, cum ii spune I.L. Caragiale, este un om cusurgiu, un spirit scortos, nu vede decat derizoriul din lumea greceasca uitand ca nu este vina catedralei daca langa zidurile ei se aduna, uneori, impuritati. Cand intra in restaurant, prozatorul vede fete de mese patate de vin si tarani in fustanele, care mananca pilaf de oaie... Este, se intelege, dezgustat... La Eleusis "nu se vede nimic", gara din Atena este o baraca mizerabila. Diplomatul abia mai are stare sa vada, cu un ochi mai luminos, Acropole...

Nu toti calatorii nord-dunareni sunt asa de cusurgii... Iorga este impresionat de maretia peisajului grecesc si, pe locurile unde se ridica altadata puternica Sparta, el plange gloria lumeasca cufundata in lut, "oriunde puterea nu se impodobeste cu splendorile durabile ale artei", scrie el. E. Lovinescu crede ca grecul este destept, harnic, cumpatat si spiritual, mandru, prea mandru de calitatile lui: "iubeste libertatea pana la razvratire, egalitatea pana la invidie si patria pana la egoism". Al. Rosetti gaseste ca Atena este "mai presus decat orice oras din lume", Octavian Paler, mai aproape de noi, cauta in Grecia actuala vechile simboluri si, evident, le gaseste. Lipsesc din aceasta antologie multi memorialisti reputati. Regret mai mult, dintre toti, absenta lui G. Calinescu. Acesta a scris pagini eminente despre spiritul grec... Mi-ar fi placut sa le regasesc, cu geometria lor spirituala superba, printre atatea insemnari poetice sau cartitoare...

Oricum, Grecia este pentru noi, romanii, un loc privilegiat. Vorbind despre ea, vorbim, in fapt, despre lumea noastra. Imi vine in minte, gandindu-ma la aceasta relatie ciudata, o propozitie a lui Francois Mauriac pe care as parafraza-o in felul urmator: "nu ma siliti sa vorbesc de Grecia, ca sa nu vorbesc de mine". Imi dau seama ca si reciproca este, in buna parte, valabila. Oriunde am fi si orice am face in viata, purtam in noi o particica macar din spiritul heladic. Il inteleg deplin pe G. Calinescu care clama: "eu sunt grec", desi se nascuse unde se nascuse, dintr-o mama valaha care nu se tragea din familia atrizilor...

(da cetitoriule, daca-i bun re-publicam si ce-i semnat de ne-prieteni--Publicat in Ziua din 16 aprilie)