Sonnet: (Italiano)
Aggiacciato tremar trà nevi algenti
Al Severo Spirar d' orrido Vento,
Correr battendo i piedi ogni momento;
E pel Soverchio gel batter i denti;
Passar al foco i di quieti e contenti
Mentre la pioggia fuor bagna ben cento
Caminar Sopra il giaccio, e à passo lento
Per timor di cader gersene intenti;
Gir forte Sdruzziolar, cader à terra
Di nuove ir Sopra 'l giaccio e correr forte
Sin ch' il giaccio si rompe, e si disserra;
Sentir uscir dalle ferrate porte
Sirocco Borea, e tutti i Venti in guerra
Quest' é 'l verno, mà tal, che gioia apporte.
Sonnet: (English)
Shivering, frozen mid the frosty snow in biting, stinging winds;
running to and fro to stamp one's icy feet, teeth chattering in the bitter chill.
To rest contentedly beside the hearth, while those outside are drenched by pouring rain.
We tread the icy path slowly and cautiously, for fear of tripping and falling.
Then turn abruptly, slip, crash on the ground and, rising, hasten on across the ice lest it cracks up.
We feel the chill north winds course through the home despite the locked and bolted doors...
this is winter, which nonetheless brings its own delights.
Suntem in statia de metrou a Washington DC din SUA, intr-o dimineata
de ianuarie 2007. Un om cu o vioara a cantat 6 piese de Bach in decurs
de circa 45 minute. In acest rastimp, circa 2000 oameni au trecut prin
metrou, probabil majoritatea in drum spre serviciu. Dupa circa 3
minute, un barbat de varsta mijlocie si-a dat seama ca cineva canta la
vioara. A incetinit, a ascultat cateva secunde, apoi a grabit pasul,
urmandu-si programul zilnic. Dupa inca 4 minute, violonistul a primit
primul dolar, daruit de o doamna, care i-a aruncat banii fara a se
opri din mers. Au trecut inca 6 minute si un tanar s-a sprijinit de un
perete din apropiere si l-a ascultat pret de cateva minute, apoi s-a
uitat la ceas si si-a reluat drumul. La distanta de 10 minute, un
baiat de circa 3 ani s-a oprit in fata violonistului, dar mama sa l-a
grabit. Cum copilul nu voia sa plece, mama l-a "luat pe sus" si si-au
continuat drumul, in timp ce copilul a intors de cateva ori capul dupa
violonist. Alti cativa copii s-au comportat similar, dar toti
parintii, fara nicio exceptie, i-au "luat pe sus" si au plecat. In
cele 45 de minute, doar 6 oameni s-au oprit sa-l asculte pe muzician
si circa 20 i-au dat bani, fara sa se opreasca. In total a strans 32
de dolari. Dupa 1 ora, violonistul s-a oprit si lucrurile au reintrat
in normal in metrou. Nimeni n-a stiut, dar << anonimul >> era Joshua
Bell, unul dintre cei mai buni violonisti ai lumii. El a cantat unele
dintre cele mai grele si frumoase piese compuse vreodata, folosindu-se
de o vioara valorand circa 3,5 milioane de dolari.. Cu 2 zile inainte,
la un concert sustinut de Joshua Bell la Boston, biletele se vandusera
cu -in medie- 100 dolari bucata. Acesta e un fapt real. << Evenimentul
>> cu Joshua Bell cantand incognito intr-o statie de metrou a fost
organizat la initiativa ziarului Washington Post, ca parte a unui
experiment social despre perceptie, gusturi si prioritatile oamenilor.
Intrebarile la care incerca sa raspunda experimentul sunt: intr-un loc
obisnuit, la o ora nepotrivita, reusim sa percepem frumusetea? Ne
oprim sa o apreciem? Recunoastem talentul in ciuda unui context
nefavorabil? Una din concluziile la care au ajuns initiatorii
experimentului ar fi: daca nu gasim un moment sa ne oprim din graba
noastra zilnica, pentru a asculta pe unul dintre cei mai buni
violonisti ai lumii, cantand unele dintre cele mai frumoase piese
compuse vreodata, cu unul din cele mai frumoase instrumente fabricate
...oare cate alte lucruri pierdem?
de ianuarie 2007. Un om cu o vioara a cantat 6 piese de Bach in decurs
de circa 45 minute. In acest rastimp, circa 2000 oameni au trecut prin
metrou, probabil majoritatea in drum spre serviciu. Dupa circa 3
minute, un barbat de varsta mijlocie si-a dat seama ca cineva canta la
vioara. A incetinit, a ascultat cateva secunde, apoi a grabit pasul,
urmandu-si programul zilnic. Dupa inca 4 minute, violonistul a primit
primul dolar, daruit de o doamna, care i-a aruncat banii fara a se
opri din mers. Au trecut inca 6 minute si un tanar s-a sprijinit de un
perete din apropiere si l-a ascultat pret de cateva minute, apoi s-a
uitat la ceas si si-a reluat drumul. La distanta de 10 minute, un
baiat de circa 3 ani s-a oprit in fata violonistului, dar mama sa l-a
grabit. Cum copilul nu voia sa plece, mama l-a "luat pe sus" si si-au
continuat drumul, in timp ce copilul a intors de cateva ori capul dupa
violonist. Alti cativa copii s-au comportat similar, dar toti
parintii, fara nicio exceptie, i-au "luat pe sus" si au plecat. In
cele 45 de minute, doar 6 oameni s-au oprit sa-l asculte pe muzician
si circa 20 i-au dat bani, fara sa se opreasca. In total a strans 32
de dolari. Dupa 1 ora, violonistul s-a oprit si lucrurile au reintrat
in normal in metrou. Nimeni n-a stiut, dar << anonimul >> era Joshua
Bell, unul dintre cei mai buni violonisti ai lumii. El a cantat unele
dintre cele mai grele si frumoase piese compuse vreodata, folosindu-se
de o vioara valorand circa 3,5 milioane de dolari.. Cu 2 zile inainte,
la un concert sustinut de Joshua Bell la Boston, biletele se vandusera
cu -in medie- 100 dolari bucata. Acesta e un fapt real. << Evenimentul
>> cu Joshua Bell cantand incognito intr-o statie de metrou a fost
organizat la initiativa ziarului Washington Post, ca parte a unui
experiment social despre perceptie, gusturi si prioritatile oamenilor.
Intrebarile la care incerca sa raspunda experimentul sunt: intr-un loc
obisnuit, la o ora nepotrivita, reusim sa percepem frumusetea? Ne
oprim sa o apreciem? Recunoastem talentul in ciuda unui context
nefavorabil? Una din concluziile la care au ajuns initiatorii
experimentului ar fi: daca nu gasim un moment sa ne oprim din graba
noastra zilnica, pentru a asculta pe unul dintre cei mai buni
violonisti ai lumii, cantand unele dintre cele mai frumoase piese
compuse vreodata, cu unul din cele mai frumoase instrumente fabricate
...oare cate alte lucruri pierdem?
P.S.
textul e "Pearls Before Breakfast", un text-experiment cu care Gene
Weingarten de la Washington Post a câştigat în 2008 premiul Pulitzer
pentru feature writing.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)